Aşadar, doar 53,30% dintre cadrele didactice înscrise au promovat examenul de titularizare
Nu este primul an când rezultatele obţinute conduc la impresia că dascălii copiilor şi nepoţilor noştri sunt revoltător de nepregătoţi corespunzător misiunii socio-profesionale pe careo au. Ziarul Ştirea a atenţionat, nu o dată, iată, https://ziarulstirea.ro/profesori-cu-note-foarte-mici-pretentii-salariale-foarte-mari/, în speranţa că onor conducerea Inspectoratului Şcolar al judeţului Ialomiţa va avea interesul săîntreprindă măsuri menite a schimba această situaţie şi-această optică…!
Ministerul Educației și Cercetării a publicat marți, 11 august 2020, pe site-ul titularizare.edu.ro, rezultatele finale obținute de către cadrele didactice care au susținut proba scrisă din cadrul concursului pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar – sesiunea 2020 (după soluționarea contestațiilor).
La nivelul județului Ialomița, procentul notelor peste 7 (șapte) obținute de către candidații care au susținut proba scrisă este de 53,30%. Anul acesta, numărul total al contestațiilor depuse a fost de 39 (17,18%).
Pe tranșe de note, situația finală are următoarea configurație: 1 candidat (0,44%) a obținut nota 10 (zece), iar 120 de candidați (52,9%) au obținut note între 7 și 9,99; 62 de candidați (27,31%) au obținut note între 5 și 7; 44 de candidați (19,38%) au obținut note sub 5 (cinci).
Precizăm faptul că, la nivelul județului Ialomiţa , la proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar, s-au prezentat 250 de candidați, iar în centrele de evaluare au fost notate 227 de lucrări, întrucât: 22 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, iar o lucrare a fost anulată din motive legate de nerespectarea metodologiei. Nu au fost înregistrate cazuri de candidați eliminați pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Din promoția curentă, 68,30% dintre candidați au obținut note peste 7 (șapte).
Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci).
Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare, în perioada 12 – 14 august.
Detalii suplimentare sunt disponibile atât pe site-ul titularizare.edu.ro, unde Ministerul Educației și Cercetării a publicat în data de 11 august, la ora 11:00, rezultatele finale, cât și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Ialomița www.isjialomita.ro .