* Cumpărată din bani publici, desigur!
M-aţi auzit de multe ori depănând povestea apei care, vreme de peste 4 ani a fost – şi încă este nepotabilă, chit că directorului ASP Ialomiţa îi place să declare (ceea ce ar vrea să fie transmis în rândul maselor largi populare, conducerea de partid şi de stat aflată în mâinile PSD), şi-anume că „apa îndeplineşte criteriile de potabilitate”, bla, bla, bla. În decursul atâtor ani, de când cei mai mulţi dintre locuitorii municipiului Slobozia sunt nevoiţi să bea apa – puternic mirosind a clor – din sistemul public, deoarece din salariile şi sau pensiile lor amărâte nu-şi pot permite să cumpere apă plată, nu o dată l-am apelat telefonic pe directorul Sanepidului (sau, mai bine zis, ASP Ialomiţa, aşa cum mi-a replicat, cu aroganţa-i binecunoscută, directorul Noel) şi l-am rugat să desfăşoare o întâlnire cu presa, spre a ne lămuri şi noi în ceea ce priveşte calitatea apei furnizată populaţiei, de către URBAN S.A., societatea comercială care are AGA formată din consilierii locali ai municipiului Slobozia. Din păcate, de fiecare dată, directorul Noel s-a comportat de parcă ASP ar fi moşia moştenită de la mămicuţa lui şi, pe cale de consecinţă, una ca mine n-are de ce-l întreba de sănătate. Anticipând că în discuţia pe care i-am tot solicitat-o, punctul nevralgic ar fi fost Sănătatea Publică, şi nu sănătatea lui, directorul Noel a considerat că a venit timpul să mă şi „pună la punct”, nu numai să-mi vorbească în zeflemea, ca de fiecare dată. Vă interesează cu ce întrebare inoportună l-am deranjat la nervii capului? Aflaţi din acest scurt dialog pe care zilele trecute l-am purtat, la telefon, cu domnia-sa.
– Bună ziua, domnule Noel. Ionica Ghinea, de la ziarul Ştirea, vă deranjează. Puteţi vorbi?
– Da, doamnă, spuneţi!
– Vreau şi eu un punct de vedere de la dumneavoastră, legat de apă, în sensul în care puteţi să-mi spuneţi dacă dumneavoastră, pentru instituţie, cumpăraţi apă plată?
– Mai cumpărăm, câteodată! Eu, personal, de exemplu, cumpăr şi apă plată şi apă minerală, dar să ştiţi că beau şi de la robinet.
– Da’ de ce trebuie să luaţi apă plată? Că, minerală, înţeleg…poate e chestie de gust, dar plată…
– Doamnă, întrebări serioase, aveţi?
– Păi, de ce nu vi se pare serioasă întrebarea? Mă interesează dacă dvs. cheltuiţi banii instituţiei pe apă plată.
– Dacă pe dumneavoastră vă interesează ce fac eu personal, e treaba dvs.
După această replică pe care am procesat-o ca fiind spusă cu un ton deloc „aşezat”, ţiuitul telefonului m-a avertizat că ’mnealui a întrerupt convorbirea…
Acordându-i circumstanţe atenuante, am format din nou numărul telefonului şi, iată şi continuarea dialogului purtat întru aflarea răspunsului!
– Aţi închis sau s-a întrerupt?
– Doamnă, intru în şedinţă…Am crezut c-aţi închis dvs.
– Deci, îmi răspundeţi, ca director, dacă dumneavoastră cumpăraţi apă plată, repet, pentru instituţia pe care o conduceţi?
– Pentru instituţie, doamnă, am avut un contract de apă plată. Contractul a expirat şi nu am mai reînnoit contractul că, de fapt, nici nu mai am bani.
– Păi, contractul era pe ce perioadă?
– Pe anul trecut, până la 31 decembrie.
– Şi anul acesta, n-aţi mai…
– Anul ăsta nu l-am reînnoit, că nu am avut nici buget şi nu am bani de aşa ceva…Deci o să mai luăm apă, poate, când o să fie caniculă…
Comportament de vătaf, nărav de bugetar…
În decursul anilor lui de domnie, am auzit destule zvonuri despre comportamentul „de zbir” al directorului Noel, cel susţinut în funcţie, graţie interesului pe care atât primarul municipiului Slobozia, cât şi preşedintele judeţenei de partid şi de stat, îl au în ceea ce priveşte covârşitor de marea sumă de bani publici cheltuiţi pentru extragerea, tratarea şi furnizarea apei la consumatorii municipiului şi cei ai localităţilor care primesc apă din aceeaşi „sursă din puţurile” ce străjuiesc drumul naţional ce duce către Drajna…Auzisem despre contestaţiile pe care unii salariaţi le-au depus „la dosarul cauzei” (pierdute, zic cei care ştiu cât de greu este să te lupţi cu şefu’), privitoare la încălcarea unor prevederilor legale vizând Fişele de evaluare a performanţelor individuale pentru personalul angajat în cadrul ASP Ialomiţa. Auzisem şi despre nişte contracte de prestări servicii, contracte încheiate cu P.F.-uri, din cauză că economiştii şi contabilii se feresc să lucreze în subordinea directorului Noel, pe motiv că acesta se comportă ca un vătaf şi mai mereu „ţipă şi-i jigneşte” pe cei care, în ceea ce priveşte activitatea financiar-contabilă, văd şi dincolo de aparenţe… Auzisem despre multe alte „apucături” pe care le au acoliţi de-ai lui, inspectori asupra cărora planează suspiciunea, dacă nu de mită, măcar de ciubuc făcut „pe teren”, adică pe-acolo pe unde calcă, chipurile, ca fiind în control efectuat la firme. Şi cum firme care pot comite abaterile sunt destule, iar „Organul” atâta aşteaptă, ia ghiciţi de ce n-avem noi, presa, comunicate care să reliefeze lupta ASP, cu neregulile samavolnic săvârşite în domeniul Alimentaţiei Publice?! Auzisem, aşadar, despre multe şi deloc mărunte fapte de… „vitejie” ce poartă pecetea marelui Noel. Dan Noel. Şi dacă, pentru multe dintre zvonuri îmi lipseşte dovada (deocamdată!), pentru zvonul privind consumul de apă plată îmbuteliată (cumpărată cu bani publici, nu pe banii proprii ai salariaţilor ASP), parcă în sfidarea celor nevoiţi a consuma apă de la chiuvetă (apă din „reţeaua” de ţevi colmatate de rugină şi-alte „mizerii”) nu aveam dovadă. Până zilele trecute, când am auzit că, şi luna trecută, ASP Ialomiţa i s-a emis Factura nr. 45007471 din 8/1/2014 având ca total de plată suma de 293 de lei, pentru „ABONAMENT” furnizat de binecunoscuta firmă LA FÂNTÂNA SRL. Nu, suma nu trebuie să i se pară nimănui mică, fie şi numai pentru faptul că tare-mi e că apa de la fântână nici n-a ajuns să răcorească şi-alte gâtlejuri, în afară de cele ale domnului director şi-ai lui câţiva ciraci. Şi-apoi, suma aia e pentru o lună. Şi-aşa, a fost pentru atâtea şi-atâtea luni din urmă, de pe când apa nu era bună de băut, de pe când, prostimii i se spune că apa e bună de băut, dar unii sunt „mai catolici decât Papa” , fapt pentru care încă nu o beau sau cine ştie de când se tot duc banii pe apa…Or, în această cauză (de dosar penal, zic unii, noi zicând doar că-i o cauză imorală!), să ai tupeul să fii „tare-n gură ca o coasă” atunci când eu te întreb despre cheltuielile pe care le faci, iar mata să mai fii şi „cu musca pe căciulă”, mi se pare cam mult pentru toleranţa la care mă obligă Codul deontologic, domnule Noel.
IONICA GHINEA
Ionica, dragă, nu vreau în niciun caz să iau apărarea acestui Crăciun (Noel)dar, totuşi, nu poţi obliga pe cineva, chiar instituţie publică fiind, să bea apă de la robinet. Dozatoarele cu apă potabilă fac parte din cotidianul modern, fără prea mari cheltuieli. Denotă o oarecare civilizaţie. Că o fi tov. director mai catolic decât papa, asta e o altă poveste spusă de mai marii domniei sale.
Pertinentă observaţie, Sorin! Doar că domnul Noel este cel care certifică faptul că apa din retea este „foarte bună de băut” . Şi când cei mai mulţi dintre noi ştim cât clor se baga în apă tocmai ca să se mai diminueze din prezenţa, în cantitate mare, a amoniului… Altfel, cum bine spui, e mai civilizat să-ţi umpli păhărelul de unică folosinţă poziţionându-l sub o sticlă din plastic (întoarsă cu fundul în sus), şi să-ţi potoleşti setea, cu apă îmbuteliată, după ce a fost extrasă…Sau nu, căci tare mi-e că nu-i apă de la izvor…
Fac si eu ca doamna Ionica. Mie nu-mi convine ca pe banii mei angajatii institutiilor de stat sa bea apa plata de la magazin. Legea zice cumva ca trebuie sa se adape din banii nostri, ai tuturor, ai celor multi si prosti, chiar si in timpul iernii? Niste apa de ploaie nu indraznesc sa le sugerez ca pe urma ne baga la alte cheltuieli ocazionate de tratamentul spitalicesc, desi pe vremuri stramosii nostri mai beau apa si din urma lasata de copita calului.
@ Nicolae. Dacă te consideri ca făcând parte dintre cei „mulţi şi proşti”, n-ai decât. În ceea ce priveşte strămoşii „noştri”, du-te lângă ei, ha, ha, ha, dacă ai cal!
Recent am aflat de la Asociatia de Proprietari unde-mi platesc parte din dari ca pretul apei s-a marit … Prin Hotararea Consiliului Local no.207 / 28.11.2013. Astfel pret apa = 2,83 lei, canalizare 2,11 lei si epurare 1,00 lei. Total 5,94 lei/mc !!! Ok, ideea de baza este ca pe ce considerente a crescut pretul la apa „potabila” ??? Este acum potabila ? Calitatea apei este mai buna ? Sincer, pe ce considerente s-a bazat aceasta crestere de pret ? Cum au votat pentru cei din consiliul judetean ? Sa le fie rusine ! Daca aveam intr-adevar apa potabila, mai ziceam… Nu ma mai caram cu bidoane de apa de la tara… Dar asa ? Nu putem cei din Slobozia sa facem o petitie ? Doamna Ionica, please help !
@Gabe. Eşti bun, dacă încă mai cari de la ţară… Eu cumpăr de la magazin acum, şi frige rău la buzunar! Să se ducă pe gârlă cu puţurile lor cu tot!!!
Prostia are si ea avantajele ei. Iei viata mai usor, iti tocesti mai putin nervii cu ticalosii. Asta pina te calca pe bataturi si atunci poti sa profiti de avantajul ca e mai multi. Uneori ii invidiez pe stramosii nostri. O tempora, o mores.
Niste nesimtiti, bugetarii astia care sustin incompetenta psd!
@ Virgil. Norocul nostru, al românilor, sunt ultracompetenţii gen Igaş, Ialomiţianu, Udrea, Berceanu, Videanu şi alţi „branconieri” ai bugetului de stat.
Toată lumea recunoaşte, nu neapărat şi eu, capacitatea pesediştilor de a aduna cei mai valoroşi oameni, chiar trădători ai partidelor lor, numai mata, bre, nea Virgile, o ţii langa. Ce părerea ai de competenţii Ruşanu, Dăianu, Chiţoiu şi alte neveste fără de … partid?!
El doar zice !!! Popa zice !!! Politicianul zice si el !!! Deci crede si nu cerceta !!! Foarte tare !!!
Indirect ne-ai aratat ca nu cunosti continutul Bibliei: nicaieri in aceasta carte nu vei gasi ceea ce ai afirmat(ca zice popa). Dimpotriva,Iisus ne indeamna:”Cereti si vi se va da,CAUTATI SI VETI GASI,bateti si vi se va deschide, caci orisicine cere, capata, cine cauta, gaseste, iar celui ce bate i se va deschide”(Matei,7;7). Sntagma ‘crede si nu cerceta’ a fost lansata de comunisti si,se pare, a prins la multi.
Daca prin necunoasterea Bibliei a-m suparat pe cineva -SCUZE- ,dar formula “crede şi nu cerceta” are cu totul alte origini, fiind atribuită filozofului grec Celsus, ce a trait în secolul al II-lea după Cristos, un opozant al religiei creştine. Celsus dorea să ridiculizeze modul în care oamenii simpli erau convertiţi la creştinism, fiindu-le băgată pe gât o religie nouă cum era creştinismul. Carturarii si fariseii au sezut in scaunul lui Moise; deci toate cate va vor zice voua, faceti-le si paziti-le; dar dupa faptele lor nu faceti, ca ei zic, dar nu fac (Matei 23, 1-3).“ Iar faptul ca Iisus ne indeamna:”Cereti si vi se va da,CAUTATI SI VETI GASI,bateti si vi se va deschide, caci orisicine cere, capata, cine cauta, gaseste, iar celui ce bate i se va deschide” ar trebui sa fie invatatura tuturor ,mai ales ALESILOR
Ai dreptate cu zicerea lui Celsus, dar ateii comunisti i-au dat o noua valoare la vremea lor. Remarc insa ca ai ramas prizonierul unei dileme din propriile afirmatii: ori crestinismul”este o religie noua bagata pe gat”, ori trebuie sa fie” invatatura tuturor”! Din experienta proprie iti pot spune ca, credinta este optiunea personala a unei convingeri intime si nu e rezultatul unei indoctrinari ca la scoala de partid; credinta o ai in ADEVAR.
Ce-o avea potabilitatea apei, sau faptul că bugetarii beau apă de la dozator, cu creştinismul, cu Celsus, cu Matei, numai unul ca @IPSE, care şi-o-nfipse poate şti. Mai ales că scrie: „Dacă prin necunoaşterea Bibliei a-m (?!)…” Bine IPSE: A-I SUPĂRAT.
Am spus ca AR TREBUI !!! Prefer sa fiu prizonierul propriilor dileme decat comunist travestit .La dileme le voi gasi rezolvare, iar daca credinta este optiunea personala a unei convingeri intime e bine ca ASA SA RAMANA ca altfel se poate numi foate usor ÎNDOCTRINARE !!!
Hai sa clarificam ceva foarte important. Apa din Slobozia NU este potabila, este daunatoare tuturor pentru ca ea contine peste limitele admise plumb, mangan, sulf si hidrogen sulfurat, trihalometanoli (din pesticidele aruncate pe camp fara a se respecta doja admisa). Nu culoarea este problema potabilitatii, iar oricat de filtrata si clorinata ar fi aceasta apa substantele nocive nu se pot elimina. Acesta este si motivul pentru care toti agentii economici care produc alimente pentru care utilizeaza apa sunt verificati de DSP Ialomita provenienta apei din retetele alimentare. CJ Ialomita aduce cu masini proprii in bidoane mari apa potabila din alte localitati pentru cantinele sociale unde pregatesc mancare (camin copii, camin batrani, canitne sociale ). Asa ca cine sustine ca apa este potabila minte cu neobrazare ! Apa din Slobozia e nociva, adica plina de otravuri !