În data de 3 decembrie, în Parlament, deputatul social-democrat a avut o intervenţie prin care a atras atenţia asupra unor probleme economice care în opinia sa nu mai pot fi ignorate. Acesta afirmă, la fel ca majoritatea românilor şi chiar a unor oameni politici din PSD, PNL dar chiar şi USR faptul că România nu poate fi relansată prin noi taxe şi noi impozite. Şi asta nu numai că nu este corect din punct de vedere moral pentru oamenii care îşi plătesc cu stoicism, lunar, taxele şi impozitele. Ci pentru că pentru că orice om cu ceva studii economice ştie atât din cărţile de specialitate dar şi din datele statistice faptul că împovărarea bun-platnicilor prin creşterea taxelor, după un anumit prag are efect invers şi aceştia vor căuta şi vor reuşi să găsească noi metode prin care să uşureze această povară fiscală. Aşadar creşterea veniturilor statului şi colectarea suplimentară nu se face heirupist ci prin programe concrete, stimulente reale pentru investiţii şi reducerea birocraţiei care blochează mediul de afaceri.
„Datele din ultimele luni arată clar că tot mai multe IMM-uri îşi închid activitatea, consumul scade vizibil, iar mediul privat este sufocat de măsuri fiscale luate fără o minimă perspectivă asupra efectelor. Supraimpozitarea nu stimulează economia, ci o încetineşte, iar statul riscă să încaseze mai puţin chiar dacă pune presiune mai mare pe contribuabili.
Am solicitat ministrului Economiei să vină urgent cu programe clare pentru susţinerea antreprenorilor, pentru relansarea investiţiilor şi pentru crearea unui parteneriat onest între stat şi mediul privat. Economia are nevoie de măsuri rapide şi eficiente, nu de experimente fiscale care pun în pericol locurile de muncă şi dezvoltarea ţării.
Am făcut apel şi la ministrul Finanţelor să trateze cu toată responsabilitatea situaţia actuală. România are nevoie de politici economice inteligente care să protejeze companiile autohtone, să încurajeze producţia, inovaţia şi munca bine plătită. Este ceea ce îşi doresc toţi românii şi ceea ce statul trebuie să livreze ACUM!” a conchis acesta în discursul adresat în Parlamentul României.