Am titrat despre cea mai recentă „faptă de vitejie” a doamnei Steluţa Mitrea – şefa Inspectoratului Şcolar Ialomiţa – aceea de a ieşi din carantină, ca locuitor al oraşului Ţăndărei. (Articol pe care-l puteţi citi AICI https://ziarulstirea.ro/sefa-inspectoratului-scolar-ialomita-iese-din-carantina-cu-sotul-pe-post-de-sofer/ )
După ce l-am lăsat pe domnul deputat Tinel Gheorghe să „digere” articolul care nu i-a picat tocmai bine, ştiut fiind faptul că doamna Mitrea şi domnul Mitrea sunt apropiaţi idelilor liberalismului, iar domnul Mitrea este membru activ şi marcant al PNL – Organizaţia Ialomiţa, i-am cerut domnului preşedinte al Organizaţiei mai-sus menţionate, să prezinte publicului, cititorilor ziarului Ştirea un punct de vedere politico-organizatoric şi chiar de educaţie civică, dacă vreţi!
Reporter: Cum comentaţi faptul că doamna inspector general şcolar, prevalându-se de calitatea pe care o are în cadrul Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, a ieşit din carantină?
Deputat Tinel Gheorghe: Acum aud chestia asta: Parcă nu-mi vine să cred că doamna Mitrea şi soţul domniei-sale au ieşit din carantină. Întrebarea mea este cum de şi-a permis să iasă din carantină? Sub ce argument? Dacă apare în excepţiile, la derogările la Hotărârea Comandametului Judeţean, că poate părăsi carantina? Eu am fost în autoizolare! Şi ţin să vă reamintesc că acum mai bine de două săptămâni, în 12 martie, când se vota Guvernul Orban 2, din cauza faptului că eram în autoizolare, nu în carantină, n-am participat la şedinţa de vot! De Invetirea Guvernului, reţineţi! Adică, un lucru, poate dintre cele mai importante momente politice ale unui om politic, ca parlamentar; de a vota sau de a nu vota investirea unui Guvern! Din cauza măsurilor de restricţie, nu am părăsit locuinţa! Nu numai eu. Toţi ceilalţi colegi ai mei, inclusiv Prim-ministrul a fost în izolare la domiciliu şi nu a participat la propria învestire! Este o chestiune de responsabilitate. Eu m-aştept ca membri PNL să fie primii care dau un exemplu de respectare a dispoziţiilor şi a prevederilor legale. Mai ales în situaţia în care suntem, o situaţie extrem de grea, cum e pandemia de coronavirus. Înc-o dată spun: dacă nu există argument, dacă s-a încălcat legea, nu am de zis altceva decât să fie sancţionaţi că au încălcat legea. Organele abilitate să-şi facă treaba!
Reporter: Ziceţi că nu ţine scuza asta că trebuia să participe la şedinţa Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă?
Tinel Gheorghe : Nu există scuze! V-am dat exemplul meu, cel care trebuia să fiu parte a votului la instalarea Guvernului. Din cauza faptului că eram în izolare la domiciliu şi trebuia să stau 14 zile, şi m-a prins în casă şedinţa de învestire, n-am putut să particip!Nu există argumente că trebuia să participe la şedinţa …NU EXISTĂ! Şedinţa se putea desfăşura şi fără participarea domniei-sale!
Reporter: Chiar dacă s-ar fi discutat probleme ale Învăţământului, dânsa fiind şefa Inspectoratului Şcolar Ialomiţa?
Tinel Gheorghe: Nu contează! Putea să se discute orice problemă! Ori suntem în carantină, şi dăm exemplu celorlalţi concetăţeni ai noştri că respectăm noi, primii, măsurile, ori atunci nu mai suntem în carantină şi ne mutăm din Ţăndărei! Deci, lucrurile astea sunt foarte, foarte clare. Ţin foarte mult la rigoarea aplicării dispoziţiilor în vigoare. Suntem în Stare de Urgenţă, iar noi ne jucăm de-a managementul, de-a administraţia? Mie mi se pare că e o lipsă totală de iresponsabilitate! O să am o discuţie şi cu doamna prefect. O să am o discuţie şi cu celelalte Organe; cum de au permis cei care asigură izolarea oraşului Ţăndărei, părăsirea, indiferent de către cine, a localităţii. Vom vedea ce se întâmplă în zilele următoare, dar vreau să mi se confirme informaţia, să vedem argumentele care au stat la baza acestei deplasări…”
Reporter: Vă precizez că sursa ziarulstirea.ro este una credibilă, cu-atât mai mult cu cât, pe acest subiect, există o înregistrare a discuţiei pe care am purtat-o cu domnul Traian Mitrea