Parlamentarul PSD Ialomiţa reales în data de 6 decembrie 2020 în funcţia de deputat spune că formaţiunea politică din care face parte a ajuns la concluzia că, în ciuda eforturilor financiare la care este supus bugetul României, soluţia de a aplica măsuri de austeritate asupra populaţiei generale este greşită. Mai mult decât atât acesta subliniază faptul că o soluţie etică şi morală pentru a începe să „punem osul” la reducerea cheltuielilor statului într-un domeniu precum cel al pensiilor speciale în favoarea creşterii finanţărilor în domenii cheie precum Sănătatea şi Educaţia, este eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.
Proiectul de lege este pe masa parlamentarilor
„PSD a depus în data de 9 februarie proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor chiar dacă în campania electorală PNL a promis faptul că în 30 de zile de la intrarea la guvernare vor elimina pensiile speciale. Deşi au trecut deja 680 de zile, liberalii continuă să se prezinte în faţa românilor fără nicio iniţiativă în acest sens, dovadă că totul a fost doar altă simulare marca PNL menită să păcălească electoratul.” este mesajul pe care deputatul Muşoiu doreşte să îl transmită ialomiţenilor pe care îi reprezintă în Parlament.
PSD propune eliminarea pensiilor speciale „pas cu pas”
Deputatul PSD Ştefan Muşoiu afirmă la unison cu ceilalţi colegi din PSD printre care şi liderul grupului politic din Camera Deputaţilor faptul că guvernul PNL ştie să aducă austeritatea doar pentru categoriile cele mai vulnerabile –pensionarii şi pentru cei în care ar trebui să investească – elevii şi studenţii.
Aşa cum declara AICI pentru ziarul Ştirea în data de 24 decembrie 2020, atunci când şi-a dat demisia din Parlament pentru a dovedi electoratului ialomiţean că nu doreşte o pensie specială din partea statului, deputatul Muşoiu pare că nu şi-a schimbat opinia faţă de acest subiect „fierbinte” în mentalul colectiv şi continuă demersurile pentru a se ajunge la un numitor comun între categoriile socio-profesionale. Mai mult decât atât, acesta îl acuză pe premierul Florin Câţu de faptul că guvernul PNL nu face decât să falimenteze firmele românești şi să trimită în şomaj mii de români, iar acţiunea care se reflectă în societate a alianţei PNL şi USR-PLUS se traduce în opinia sa prin tăieri de venituri de la peste 7 milioane de români în timp ce parlamentarii PNL nu se ating de pensiile speciale.
„Am început cu pensiile speciale ale parlamentarilor şi cred că în perioada următoare, pentru a economisi bani la bugetul de stat, pentru că austeritatea nu poate să cadă în sarcina celor care sunt vulnerabili în România şi categoriile care au venituri de până la 60.000 lei să nu sufere în niciun fel atunci când vorbim de austeritate într-o ţară care se află într-o situaţie delicată.” a declarat Alfred Simonis, liderul de grup al PSD din Camera Deputaţilor în cadrul unor declaraţii de presă la ieşirea de la şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD.
Victor GHINEA