Deputata Barcari: “Siguranța în școli trebuie să fie o prioritate!”

Distribuie articolul:

Cadru didactic fiind, deputata Luminiţa Barcari se arată extrem de îngrijorată de nivelul de violenţă, la care s-a ajuns în unităţile de învăţământ din România.

 Întreaga țară a auzit despre cazul de viol întâmplat, de două ori în doi ani, la o școală gimnazială din centrul Capitalei.

“Ca părinte și profesor, vă mărturisesc că acest caz m-a șocat. Condamn public atitudinea directoarei școlii, care nu numai că nu a anunțat inspectoratul școlar și ministerul despre cele întâmplate, dar nici nu a făcut nimic pentru a preîntâmpina această nenorocire.

Este strigător la cer ca într-o unitate de învățământ să se întâmple așa ceva. Şi este cu atât mai șocant că se întâmplă într-o școală din capitala țärii. Fac un apel la autoritățile responsabile să întreprindă de urgență mäsurile corespunzătoare: anchetatorii să finalizeze cu celeritate cercetările în acest caz, iar împotriva celor vinovați să se adopte măsuri dure.

Pericolele îi pândesc la tot pasul pe copiii noștri, fie că vorbim de trafic și consum de droguri, bullying, violență ori trafic de persoane. Școala trebuie să fie un loc sigur, iar pentru aceasta este nevoie de implicarea tuturor factorilor care au autoritate în domeniu: cadre didactice, directori de școli, medici, reprezentanți ai cultelor religioase, autorități locale, părinți etc. Doar acționând împreună ne putem proteja copiii!” a transmis reprezentanta ialomiţenilor în Parlamentul României.

 


Distribuie articolul:

One thought on “Deputata Barcari: “Siguranța în școli trebuie să fie o prioritate!”

  1. Sunt de acord cu deputata Luminita Barcari si imi exprim si eu ingrijorarea in legatura cu nivelul de violenta din scolile din Romania. Este inacceptabil ca astfel de incidente, cum s-a intamplat la scoala gimnaziala din Bucuresti, sa aiba loc si sa fie trecute sub tacere de catre unii directori de scoli sau cadre didactice. Ca parinte si profesor, consider ca este datoria noastra sa protejam si sa educam copiii nostri si sa fim implicati in masuri de prevenire a actelor de violenta. Fac un apel la autoritati sa ia masuri urgente in acest sens si sa analizeze cauzele care duc la astfel de comportamente in scolile din Romania. Doar astfel, putem asigura un mediu sigur si propice pentru dezvoltarea copiilor nostri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *