De ce ascunde Spitalul Slobozia lista furnizorilor şi investiţiile din bani publici?

Distribuie articolul:

În urmă cu mai bine de două luni, ziarul ŞTIREA a remis o adresă către Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia, condus de managerul Vasile Olaru, la vremea aceea aflat pe cai mari în cadrul organizaţiei judeţene a PSD Ialomiţa. Consilier local la Slobozia, dar şi preşedinte al Colegiului Medicilor Ialomiţa, în timpul rămas liber, dr. Olaru refuză de mai bine de 60 de zile să ne răspunde care sînt furnizorii unităţii medicale şi ce investiţii a realizat Spitalul în ultimii ani. Deşi legea informaţiilor publice îl obligă pe managerul Olaru să ofere un răspuns în maxim o lună de la înregistrarea solicitării de informaţii de interes public.

Dr. Olaru, un manager (ne)transparent

Aşa cum precizam în debutul articolului nostru, în 28 martie 2013, cu numărul de înregistrare 2969, la Spitalul de Urgenţă Slobozia, ajungea adresa noastră prin care, în baza Legii 544/2001, privind liberul acces la informaţii de interes public, solicitam nişte date cît se poate de simple şi care nu necesitau cine ştie de muncă de „scotocire“ prin arhiva de acum 80 de ani a unităţii medicale. Concret, la cererea cititorilor noştri, care au urmărit calitatea serviciilor medicale de la Slobozia, raportată la volumul „tocat“ de fonduri publice, indiferent de sursa de provenienţă, am dorit să aflăm şi, la rîndu-ne, să-i informăm pe solicitanţi, despre furnizorii Spitalului şi investiţiile derulate la această unitate medicală. „Care sînt principalii 20 de furnizori ai Spitalului Judeţean de Urgenţă Slobozia (în ordine descrecătoare a sumelor plătite de Spital în ultimii 4 ani, pentru fiecare an calendaristic în parte, pentru fiecare entitate care a beneficiat de plăţi de la Spitalul Slobozia)“ suna prima noastră întrebare, repetăm, pentru a satisface curiozităţile miilor de oameni care ne scriu lunar şi îşi manifestă nemulţumirea vizavi de calitatea serviciilor din unitatea medicală aflată în subordinea Consiliului Judeţean Ialomiţa. În plus, tot referindu-ne la perioada de cînd dr. Olaru s-a instalat, cu voie de la judeţ, în funcţia de manager al Spitalului Slobozia, am dorit să ştim „ce lucrări de investiţii a realizat unitatea medicală, cine sînt firmele care au prestat pentru Spital şi care este valoarea sumelor plătite către fiecare societate“ care a lucrat la „îndemnul“ dr. Vasile Olaru. Dar, ce credeţi? La fel ca mai mereu, dr. Olaru şi Spitalul Slobozia tratează cu partea dorsală presa care nu-i prezintă „măreţele realizări“ uneori şi contra cost din fonduri „foarte“ publice. Aşa se face că, deşi sîntem la sfîrşitul lunii mai, deci după mai bine de 60 de zile de la înregistrarea solicitării noastre, „mai-marii“ unităţii sanitare conduse din umbră de preşedintele CJI şi al PSD, Vasile Ciupercă, se prefac, încălcînd grosolan legea, că nu ştiu despre ce este vorba. Chiar purtătorul de cuvînt al instituţiei, economistul Adrian Berbece, ne-a promis că se va interesa despre subiect şi ne va comunica un răspuns. Dar, probabil, domnia sa este mult prea ocupat să gestioneze activitatea „căpuşei“ numite Asociaţia „Ajutor pentru Sănătate Ialomiţa“, unde oamenii bolnavi şi nu numai sînt obligaţi să „cotizeze“ pentru servicii pe care oricum Spitalul trebuia să le facă, iar banii se duc în direcţii ce ar trebui investigate de băieţii de la Poliţie, Parchet sau DNA. Deşi legea spune foarte clar că „accesul mijloacelor de informare în masă la informaţiile de interes public este garantat“ dr. Olaru şi funcţionarii Spitalului Slobozia se prefac precum că „afara plouă“ şi refuză să facă un minim pas către respectarea legii. Iar noi, asemeni oricărui cetăţean întreg la cap, nu putem decît să ne mai punem un semn de întrebare vizavi de ceea ce are de ascuns conducerea Spitalului Slobozia în privinţa listei furnizorilor şi investiţiilor realizate din bani publici. Mai ales că, anual, Spitalul Judeţean de Urgenţă Slobozia cheltuie undeva la 600 de miliarde lei vechi, înmulţit cu 4 ani de cînd dr. Olaru stă pe scaunul de manager, deduceţi şi dumneavoastră, pacienţii, cam despre ce sumă vorbim…



Distribuie articolul:

3 thoughts on “De ce ascunde Spitalul Slobozia lista furnizorilor şi investiţiile din bani publici?

  1. La ce sa ne asteptam, la unele petitii si memorii nu se raspund de ani buni, daramite la ceea ce ar trebui sa fie postat pe un site, al spitalului, ca orice unitate care se respecta !

  2. ce sa le cerem, suntem condusi de oameni de nimic. ati uitat de juristul spitalului care pe terenurile spitaluiu si-a facut gainarie, pardon covrigarie. l-a vazut cineva vorbind vre-odata, nu, dar nu de alta dar nu stie sa vorbeasca. incercati sa faceti un reportaj cu el sa vada si populatie cine tine in maine spitalul nostru unde si-au pierdut multi slobozeni vietile doar dintr-o simpla durere de cap din cauza faptului ca medicii nu medicamente si aparatura, ca a ramas covrigaria fara faina.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.