Marți 29 aprilie 2014, în Slobozia a ajuns caravana electorală a PP-DD. Aflat într-o scurtă vizită în România, Dan Diaconescu a venit „ direct de la Vatican, fără să-și vadă familia” și a început campania electorală prin țară. Deși caravana nu a fost anunțată decât pe ultima sută de metri, în fața Centrului Cultural „Ionel Perlea” din Slobozia s-au adunat câțiva simpatizanți ai partidului care au aclamat minute în șir apariția lui Dan Diaconescu. Vizibil animat de prezența acestora, Dan Diaconescu le-a spus : „ Să ieșiți cu toții la vot fiindcă, de data asta, aveți variante clare. Candidații noștri sunt numai președinți de organizații județene, numai fondatori ai partidului. Cu mine, cu noi, aveți o șansă nouă”. Promisiunile electorale nu s-au oprit aici, acesta a subliniat în nenumărate rânduri că alocațiile mici din Româania, dar și lipsa locurilor de muncă a împins românii să părăsească țara, iar PP-DD îi va aduce înapoi odată cu câștigarea alegerilor din acest an. „Să confiscăm averile ilicile, să mărim alocațiile, să mărim salariile și pensiile ! ”, cam așa au sunat multe dintre promisiunile electorale ale lui Dan Diaconescu pe care le-a prezentat viitorilor votanți ai PP-DD. Nici problema lui Gigi Becali nu a fost ocolită de către acesta : „Dacă PSD vă mai dă bani, vă sfătuiesc să le luați banii și să votați tot cu noi. Votați PP-DD pentru că mai rău de atâta nu se poate! (…) Iar dacă o să câștigăm pe 25 mai, putem să ne luăm OTV-ul înapoi, putem să-l eliberăm pe Gigi Becali și avem mari șanse să-l băgăm pe Băsescu la închisoare în locul lui Becali, fiindcă alegerile din 25 mai vor determina câștigarea prezidențialelor din toamnă. Cei doi mari ciocoi ai României, Ponta și Băsescu, se acuză reciproc, poate avem noroc să se și anihileze reciproc în următoarele luni și poate scăpăm de ei în felul acesta. Au furat atât de mulți bani și sunt atât de lacomi încât acum nu mai știu cum să-și împartă banii. ” Întrebat fiind de către presă ce părere are despre președintele CJI, Silvian Ciupercă, Dan Diaconescu a lăsat să se înțeleagă că președintele PSD Ialomița nu-l impresionează în nici un fel. „Ce se naște din pisică, șoareci mănâncă. Eu n-am nimic cu oamenii de rând din PSD, aflați la talpa PSD-ului, PNL-ului sau PDL-ului. Eu i-am inventariat, i-am trecut pe o listă, și vă spun că sunt vreo 800 de persoane, poate 850 care au condus România în ultimii 24 de ani. Adică vreo 200 de miniștri, 3 președinți, 7 prim-miniștri și mulți primari”, a mai adăugat Dan Diaconescu.
Cristina Ghinea
Primiţi cu democraţia? Bucuroşi! Pixuri, brichete, galoşi.
S-au mai pregătit psd-istii: găleţi, ulei, zahăr, sare. Pe locuri, fiţi gata de europarlamentare!
Sentimente de aleasă mândrie peste tot: un pui, un vot.
De sub ape, din cripte, de luni, ieşiţi, că se dau promisiuni de hotul dan diacoescu! S-au aliniat partidele, s-au aşezat sorţii. La urne se vor întâlni viii cu morţii. Mascaţii cu demascaţii, hoţii cu proştii. Toţi ai noştri.
Scoateţi ştampilele, tipăriţi buletinele. Vă dăm, ne daţi. Frumoasă-i democraţia, de la Feteşti la Urlaţi! Ca o vinere neagră, ca o promoţie la tigăi. Votaţi, măi!
Trec europarlamentarele ca inundaţiile. Vine seceta şi Dumnezeu cu mila. O să-l plimbaţi pe Ponta-pompa cu cămila.
Scârbe ca feseniștii nu există….și zic de pdsr,psd,apr,pd, pdl,pc,pur, punr,unpr,pmp și muia tv ppdd:))Din 89, Ialomița e condusă DOAR de ăștia roșii….noroc că a fost regularizată și îndiguită Ialomița,prin anii 70, că ne măturau apele sărăcia…cu putorile astea de feseniști!!De douăzeci și cinci de ani…ne mint securiștii ăștia de feseniști, și pe noi și pe vestici. Alternanța la putere a fost un fiasco…ba cu CDR…ba cu ADA..sau cu nenorocirea aia de USL!!! Dacă mulți ani votanții fură momiți cu pomeni electorale relevante…în timp STAtul a vândut/pierdut cam tot..doar pe la întreprinderile energetice , din Oltenia,mai se dau pomeni…au mai rămas ajutoarele sociale, cluburile de pensionari și manipularea cu mass media:)) Televiziunile..TOATE, și majoritatea ziarelor sunt adevărate vomitive…Evoluția accelerată a tehnologiilor în comunicații ne a adus platforme de socializare nevisate: din păcate, comunicatorii folosesc Doar tehnici de manipulare în preamăriri ale mizeriilor politice!!Până și pe site urile ziarelor mizeria e întreținută de noi, de postaci, unii înrolați în armate de profesioniști…alții, liber-cugetători de toate cele, sau creduli nereformați de vremuri…V-aș sugera să votați PNL…și la prezidențiale pe Antonescu, dar stau și mă gândesc ce-o fi și cu ăștia, când azi, Silaghi trece la psd(cică la usl:)))..iar la noi în județ , moș Martin se hrănește cu Ciuperca…aș fi de un ridicol absolut..să nu zic că unde a rămas USL…a rămas HOȚIA!! Singura mea speranță stă în PARCHETE…și- n o eliberare a acestora de sub jugul politic, iar un asemenea proces îl poate iniția DOAR un președinte ca ANTONESCU, căci cu alde Ponta, Udrea sau Boc…n-ai ce să faci, decât un mare rahat cu circ, cătușe și televiziune de partid:)) @ Lelia Cu cămila de Udrea…Ponta se plimbă , fără s-o umfle cu pompa, c-o umflă satana aia de Băsescu:))
@ Dănuţ. În care PARCHETE îţi pui speranţa, prietene?! În cele de FAG, STEJAR sau, mai moderne, LAMINATE?! Nu ştiu ce vârstă ai, cred că eşti destul de matur să nu speri că PARCHETELE vor inspira încredere decât după trecerea noastră în nefiinţă. Măcar să se bucure urmaşii noştri, de nu, urmaşii urmaşilor noştri, amin! Pardon, în vecii, vecilor, amin!
P.S.: Ce-am sperat noi în ’89, şi la ce s-a ajuns! Care liberali, care ţărănişti, toţi comuniştii sunt acolo, în toate partidele, fără speranţă de asanare! Nici măcar morală, fiindcă de altceva nici nu poate fi vorba. Nişte căcaţi aflaţi veşnic la „butoane” şi, culmea, din cauza noastră, a celor cu „speranţă”.
@SORIN Așa gândesc io, omule, inspirat de cum s-a întâmplat în Italia!! Bine’nțeles că sper…că doar n-or fi nemernici toți , prin SRI și Parchete!!Problema e mai grea până se ajunge ca aceste instituții să fie conduse de oameni cinstiți, profesioniști….nu ca acum, doar de curve și bețivi paranoici.