Dacă ai destui bani, poţi să mai trăieşti!

Distribuie articolul:

 

* Centrul Medical Nova Vita a anunţat, vineri, într-un comunicat de presă, că a reuşit, în premieră pentru o clinică privată din Târgu Mureş, să realizeze o serie de intervenţii pe cord deschis, în cadrul departamentului de chirurgie cardiovasculară recent înfiinţat sub coordonarea doctorului Suciu Horaţiu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară de adulţi şi copii, alături de doctorul Radu Deac.

Specialişti din domeniul Anesteziei şi Terapiei Intensive, coordonaţi de şef de lucrări dr. Kovacs Judit, ai Chirurgiei Cardiovasculare, dr. Erno Jerzicska, au reuşit în primele trei săptămâni ale lunii iulie, un număr de 6 operaţii. Pacienţii, ale căror vârste sunt cuprinse între 62 şi 83 ani, au beneficiat de intervenţii pe cord constând în efectuarea by-pass-ului coronarian şi schimbări de valve cardiace. Evoluţia celor şase pacienţi este favorabilă, toţi pacienţii fiind externaţi cu o stare generală bună (…) Activitatea de chirurgie cardiovasculară vine să completeze reuşitele din cadrul departamentului de cardiologie intervenţională, coordonat de dr. Suciu Ciprian, unde, de la începutul activităţii şi până în prezent au beneficiat de investigaţii şi tratament peste 2000 de pacienţi”, se arată într-un comunicat de presă al Centrului Medical Nova Vita Târgu Mureş. Potrivit documentului, de la începutul anului alţi 70 de pacienţi au fost operaţi de diferite afecţiuni vasculare (by pass carotidian, femuro – popliteu, aortofemural) în cadrul clinicii private mureşene.„Prin aceste premiere Nova Vita se poziţionează ca fiind un adevărat reper de competenţă şi calitate în actul medical, fiind unul dintre foarte puţinele centre medicale private care desfăşoară activităţi medicale atât de complexe precum chirurgia cardiovasculară”, mai precizează comunicatul citat.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *