Curtea de Conturi nu-i (cu)prinde pe toţi funcţionarii „cheie”…

Distribuie articolul:

eu ochelari varaEste lucru ştiut că, din păcate, Unităţile Administrativ Teritoriale (Primăriile) nu se supun decât controlului Curţii de Conturi, aici rar îndrăznind chiar şi Poliţia „să-şi bage nasul”, darămite Fiscul şi alte „Organe” menite a veghea la judicioasa cheltuire a banilor publici. Pe cale de consecinţă a „vidului legislativ” umplut cu aşa-zise responsabilităţi ale C.A., A.G.A şi-alţi asemenea „lupi puşi paznici la oi”, bugetele şi, mai ales, întreg patrimoniu aparţinând instituţiilor politico-administrative, ajung să fie dijmuite după pohta inimilor „micilor Dumnezei” care le păstoresc. Sigur că, periodic şi ori de câte ori este nevoie, Curtea de Conturi – Camera Ialomiţa – descinde spre a controla documentele financiar-contabile. Cum însă „hârtia suportă orice”, documentele sunt, în mare măsură, de-a dreptul „bine întocmite”, şi cu greu reuşesc reprezentanţii Curţii de Conturi să vadă şi dincolo de aparenţe…
Şi-atunci când, totuşi, aceştia întrezăresc ceva, mai apoi chiar văzând „în clar” că s-au petrecut oarece permutări şi aranjamente care atrag după sine nevoia de modificare întru clarificare, din păcate, nimic altceva nu pot face, în afară de a cere revizuirea deficienţelor, bla, bla, bla. Sigur că deficienţele consemnate în Procese-verbale de constatare se cer a fi prezentate în şedinţe ale Consiliului local, ale Consiliului Judeţean, ale Consiliile de Administraţie şi, nu în ultimul rând, ale AGA. Însă, cine crede că, după ce-au citit cele prezentate în oricare dintre Deciziile emise de Curtea de Conturi – Camera Ialomiţa, vreunul dintre funcţionari şi-a şi găsit vreo vină pentru „scăpările” petrecute în documentele financiar-contabile, înseamnă că nu-i cunoaşte pe venerabilii şi stimabilii care, practic, ne cheltuiesc banii.
După aşa-zisa Revoluţie, fiind numiţi pe criterii politice, nicidecum pe criterii profesionale, mulţi dintre directori „şi-au tot tras spuza pe turta lor”. Ba, mai mult! Date fiind încrengăturile de rudenie din ograda oricărei instituţii (salariaţi care, la rândul lor, se înrudesc cu rubedeniile din alte instituţii), patrimoniul fiecăreia este cu-atât mai fărâmiţat, cu cât şi ei sunt mai mulţi! Cel mai la îndemână exemplu este cel vizând soţul care lucrează la Fisc (sau la ITM, să zicem!), iar nevastă-sa lucrează în sectorul financiar-contabil al Spitalului. Cine crede că „Organul” a mai controlat „docomentele” care au trecut prin mâinile nevestei (pe mâinile ei, mai mult ca sigur, luându-se cerneala care ar fi reliefat penala mită – sau (ne)vinovatul ciubuc – înseamnă că ori e credul din fire, ori e prost, ori e neam de neamul lor, al „jmecherilor”!
Faptul că această deosebit de importantă instituţie a statului, care este Curtea de Conturi, se confruntă cu o acută lipsă de personal, fireşte că a condus la scăderea eficienţei ei, fapt dovedit de controlul efectuat în doar 20 – 30% dintre entităţi. Este cunoscut faptul că în urma misiunilor de audit şi a acţiunilor de control, deşi s-au constatat abateri financiar-contabile însumând miliarde de euro şi, desigur, prejudicii pe măsură, din păcate, prea puţini sunt vinovaţii care au răspuns penal sau care au pus banii la loc. Ca să nu mai spun că dacă ar fi fost „luate la bani mărunţi” miile de entităţii (primării, mai ales!) jaful s-ar fi demonstrat a fi de-a dreptul apocaliptic. Când afli că onor Curtea de Conturi aşteaptă din partea parchetelor, DIICOT şi DNA soluţionarea a zeci de sesizări penale făcute în perioada 2008-2013, sigur că nu mai tragi speranţă că în curând, atât
primarii, cât şi consilierii locali, şi directorii, şi toţi funcţionarii „cheie”, or să fie „traşi pe dreapta” – poziţie din care să nu mai poată să jefuiască patrimoniul şi, deopotrivă, bugetul public care-i „consolidat” prin nemernic de apăsătoarea impozitare a firmelor şi a cetăţenilor acestei ţări condusă de hoţi.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *