* Sinteza abaterilor constatate este una, pe cât de laborioasă, pe-atât de atrăgătoare din punct de vedere jurnalistic. Prin urmare, vom tot reveni cu informaţii privind alte şi alte entităţi verificate.
Aşa cum ne-a obişnuit, de vreo câţiva ani încoace, Camera de Conturi Ialomiţa ne comunică despre concluziile desprinse în urma acţiunilor de audit întreprinse în instituţiile publice din judeţul nostru, acţiuni având drept scop prevenirea şi de rectificarea abaterile fiscale. Fie că vorbim despre abateri intenţionate sau nu, acestea au un efect, uneori chiar dramatic asupra calităţii activităţii administrative. Astfel, şi la începutul anului 2017, cu ocazia prezentării raportului de activitate al Camerei pe anul 2016, ies la iveală tot felul de „mizerii băgate sub preş” de către fosta conducere a societăţii comerciale aflată în ograda Consiliului Judeţean Ialomiţa, ca acţionar unic.
Pentru cei care nu ştiu, facem precizarea că în noiembrie 2016, directorul Ghibanu Ştefan şi-a înaintat cererea de pensionare, deşi gurile rele vorbesc despre o demisie forţată, cerută de însuşi preşedintele CJI, Moraru Victor.Având în vedere istoria tumultoasă pe care şi-a scris-o această societate comercială cu capital integral de stat, cea despre care mulţi ştiu că are probleme financiare de mai bine de 10 ani, nu mare ne-a fost mirarea să aflăm că, în perioada 06.01.2016 – 26.02.2016, S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Ialomiţa a fost „călcată” de salariaţii instituţiei de audit, şi au fost găsite destul de multe abateri grave. Conform raportului rezultat în urma acestui audit, nereguli de 325.000 lei au fost descoperite în evidenţele contabile ale societăţii, pe anul 2015. Unora, suma poate să nici nu le pară prea mare. Dar dacă avem în vedere motivul cheltuielilor şi faptul că sumele vizează cheltuieluile pe doar un an, parcă nu mai sunt aşa mici ! Căci, vorbim despre abateri consemnate astfel
- „Acordarea nelegală de tichete cadou angajaţilor societăţii comerciale, fără a fi aprobate printr-o hotărâre AGA, cu abatere în valoare de 35.000 lei;
- Acordarea nelegală a unei indemnizaţii egale cu două remuneraţii brute lunare la pensionarea pentru limită de vârstă în cazul a doi membri ai Consiliului de Administraţie, abaterea fiind de 32.000 lei.”
Din cea de-a doua abatere, deducem că salariul brut al unui membru din acel consiliu era de 8.000 lei, un salariu fabulos ţinând cont că societatea este cu capital de stat, şi la acea vreme un salariu mediu era aproximativ 2.415 lei, iar cel minim era aproximativ 1.000 de lei. Ca o informaţie suplimentară, în anul 2015 era primar al Sloboziei Stoica Alexandru şi salariul său era aproximativ 3.500 lei. Probabil că şi primarul Stoica ştia ce salarii „babane” au cei de la societatea Drumuri şi Poduri, aşa că după încheierea mandatului de edil al Sloboziei, în vara anului 2016, acesta şi-a reluat activitatea la această societate, fiind remunerat îndestulător, credem noi. Şi în final, ajungem şi la punctul culminant al acelui raport aparţinând Camerei de Conturi Ialomiţa, unde nu ştim dacă ni se prezintă sintetic o „golănie” de 208.000 lei aranjată între cei trei administratori, sau doar ni se pare. Ştim însă că acesastă a treia abatere este una ceva mai scumpă. 3. „Acordarea nelegală a unei cote de participare a administratorului la profitul net al societăţii comerciale pe anii 2013-2014 celor 3 administratori, în condiţiile în care aceste drepturi de care au beneficiat administratorii societăţii nu au fost stabilite nici prin actul constitutiv, nici prin hotărâre AGA iar repartizarea profitului net efectiv realizat către administratori nu a fost aprobată de către Adunarea Generală a Acţionarilor.”Aşadar, să înţelegem că potrivit raportului respectiv, trei „băieţi deştepţi” din conducerea S.C. Drumuri şi Poduri S.A. Ialomiţa, firmă cu capital integral de stat, al cărui unic acţionar este CJI, şi-au făcut cadou între ei, câte 70.000 de lei „de căciulă” an de an, de când era „lupul căţel”, datorită unei lacune a legislaţiei în domeniu? Nu ştim şi deocamdată am rămas numai cu ecoul acestei întrebări în jurul nostru, pentru că deşi am încercat să obţinem lămuriri precum şi un punct de vedere de la fostul director, Ghibanu Ştefan fiind cel mai în măsură să clarifice situaţia la care raportul Camerei de Conturi face referire, domnia-sa nu a răspuns apelului nostru telefonic.
Victor GHINEA