Costică ACSINTE – expoziţie de fotografie

Distribuie articolul:

* Deschiderea oficială a expoziției ACSINTE.100 va avea loc luni, 22 octombrie, de la ora 18.00, la Centrul Cultural UNESCO ”Ionel Perlea” (Bulevardul Matei Basarab 26, Slobozia). Fotografiile îşi vor aştepta iubitorii de gen în perioada 23 – 26 octombrie.

Expoziția cuprinde 100 de fotografii de la începutul secolului 20, în format print și digital, semnate de Costică Acsinte, fotograf născut în comuna Perieți din județul Ialomița și stabilit ulterior în Slobozia. ACSINTE.100 acoperă trei CA_20131112_031teme distincte: Primul Război Mondial, Portrete de militari și Viața socială în orașul Slobozia în perioada 1930 – 1968.

Cine a fost Costică Acsinte?

Constantin C. Axinte s-a născut pe 4 iulie 1897 în comuna Perieți din județul Ialomița fiind al doilea din cei șapte copii ai lui Costache și Maria. La vârsta de 18 ani a absolvit Școala de Pilotaj de la Cotroceni, în  București, dar fără a obține licența de pilot. În 1913 România avea doar 20 de piloți licențiați. Odată cu începerea Primului Război Mondial, Costică Acsinte se înrolează voluntar ca fotograf de război, developând atât fotografiile sale, cât și pe cele ale piloților și observatorilor aerieni români, francezi și ruși din grupurile 1 și 3 Aviație. A făcut parte din Secția Foto a Escadrilei 1 Aviație. A fost demobilizat pe data de 15 iunie 1920 cu gradul de sergent. După retragerea din armată a revenit în Slobozia unde şi-a deschis propriul studio pe care l-a denumit „Foto Splendid“.
În iunie 1920, cu titlul „Album. Grupul 3 Aeronautic. Fotografii din Războiul Mondial anii 1916-1917-1918-1919. Sergent fotograf, Acsinte Constantin“, publica un album ce conținea 84 de pagini și 327 de fotografii de pe front, majoritatea fiind însoțite de o scurtă descriere dactilografiată. Printre cei fotografiați se regăsesc Regele Ferdinand, Regina Maria, Pințul Carol, Generalul Eremia Grigorescu, Generalul Berthelot și mulți soldați și ofițeri. În 1930 a deschis un studio foto în centrul orașului Slobozia numit „Foto Splendid Acsinte“ unde a făcut mii de fotografii folosind plăci de sticlă pentru ca ulterior să treacă pe planfilm și film de 35mm și 120mm. S-a pensionat în 1960, iar studioul său a fost demolat la scurt timp după aceea. A continuat însă să facă fotografii prin împrejurimile Sloboziei, plăcându-i să meargă cu bicicleta în satele din apropierea orașului. A murit pe 7 ianuarie 1984, fiind înmormântat în cimitirul Bora din Slobozia. Costică Acsinte a lăsat în urma sa peste 9.000 de negative fotografice pe plăci de sticlă, planfilme și un număr necunoscut de printuri fotografice – multe dintre ele aflate la familiile persoanelor ce au fost fotografiate de către Acsinte. Majoritatea printurilor poartă pe verso ștampila studio-ului „Foto Splendid Acsinte“.

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *