Copiii, un exemplu pentru cei mari

Distribuie articolul:

 

Programul  Să ştii mai multe, să fii mai bun!” se desfăşoară în perioada 1- 5 aprilie 2013 şi constă în derularea, la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ, a unui orar special format doar din activităţi cu caracter non-formal. Programul îşi propune implicarea, deopotrivă, a elevilor şi a dascălilor, în activităţi extracurriculare şi extraşcolare, interesante, care să le valorizeze talentele, preocupările extra-şcolare şi competenţele în domenii cât mai diverse şi interesante. Am fost curioşi să vedem ce se întâmplă defapt cu elevii în această săptămână în oraşul Slobozia. Am văzut o mulţime de copii, duşi de învăţători sau profesori, în diverse locuri pentru a se recrea. Unii la film, alţii la muzee sau în parcuri, dar cu zâmbetul pe faţă, aşa i-am găsit pe toţi, semn că săptămâna „altfel” şi-a atins scopul. Luni, 1 aprilie 2013, am mers în Parcul „de la Ialomiţa”, cum este el cunoscut slobozenilor, şi am avut marea bucurie de a vedea copii din clasele primare, împreună cu învăţătoarele lor, dând o lecţie de spirit civic adulţilor care îşi petrec zilele libere doar în faţa televizorului. Clasa a IV-a D de la Liceul de Artă „Ionel Perlea” din Slobozia, supravegheaţi de doamna învăţătoare Pleşa Emilia, au strâns gunoaiele aruncate, prin iarba verde şi pâlcuri de toporaşi superbi, de oameni fără educaţie. Şi-au pus mănuşi, s-au împărţit în grupuri de câte 3-4 şi s-au înscris într-o competiţie având ca premiu doar satisfacţia că au făcut un bine naturii. Dorinţa lor este aceea de a schimba mentalitatea celor care fac mizerie în parcuri sau păduri, oameni lipsiţi de bun simţ şi spirit civic. Aplaudăm iniţiativa lor ce a demonstrat încă o dată că în şcoli, cel puţin la clasele primare, se predau şi lecţii de viaţă, prin aceste programe de ecologizare a oazelor verzi din oraşe.

 

Cristina G.


Distribuie articolul:

One thought on “Copiii, un exemplu pentru cei mari

  1. De la 1 aprilie, usl a decis eliminarea gratuitatii la asistenta medicala dentara pentru copii, varstnici si categorii sociale vulnerabile. Ii cer tatalui a doi copii, victor ponta, sa revina asupra deciziei, mai ales ca 8 din 10 romani au probleme dentare, iar unul din 10 romani nu au fost niciodata la un control stomatologic! usl este un zombi politic. Spun asta in sensul ca e o formatiune lipsita de vointa si lipsita de idei, care functioneaza inertial si se hraneste doar din restul de nemultumire sociala fata de precedenta guvernare. (…) usl e o stanga fara suflet. M-as fi asteptat la mai multa compasiune sociala de la un guvern de stanga.
    Romanii, cu mintea si cu buzunarul lor, vor intelege ca venirea usl la putere nu le-a adus bunastarea dorita, ci a afundat Romania in saracie. Actuala guvernare a crescut preturile cat in toti anii de guvernare PDL la un loc. Pe primul loc in topul scumpirilor din aceasta perioada se situeaza cartofii, cu o crestere uriasa, de peste 80%. Pe urmatoarele locuri se situeaza in ordine graul (39%), fasolea (36%), porumbul (32%), carnea de pasare (26%) si ouale (23%). Salariul mediu a ramas acelasi, in cele 11 luni de guvernare USL, adica 1.553 de lei, „ceea ce inseamna scaderea puterii de cumparare, a nivelului de trai, cu toate ca salariile bugetarilor au fost reintregite in aceasta perioada. Rata anuala a inflatiei a ramas la peste 5%, cresterea pretului la benzina cu 8% si la motorina cu 1,3% fata de aprilie 2012, precum si scaderea investitiilor, cresterea numarului somerilor si majorarea taxelor si impozitelor duc spre dezastru. CE VIITOR VOR AVEA COPIII ROMANI?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *