Constanţa. Pentru siguranţa pietonilor, Primăria a amenajat încă două scuaruri

Distribuie articolul:

Măsuri suplimentare pentru creșterea siguranței participanților la trafic
Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban SRL, a amenajat două scuaruri mediane la trecerile de pietoni situate pe bulevardul 1 Mai, în
proximitatea Liceului Tehnologic „C. A. Rosetti” și pe Șoseaua Mangaliei, în zona Doraly.
Stratul de covor asfaltic a fost decopertat și au fost montate bordurile care
delimitează suprafața pietonală. În zona axului drumului a fost construit un scuar și a fost amplasat refugiul protejat de garduri care le oferă posibilitatea pietonilor să ajungă la mijlocul șoselei și să se asigure din nou, pentru a putea traversa în continuare.

La finalul lucrărilor de asfaltare, au fost aplicate marcajele
transversale și au fost amplasate indicatoarele rutiere iluminate intermitent pe timpul nopții sau când condițiile meteorologice sunt nefavorabile.
Măsura reamenajării acestor treceri de pietoni, a fost adoptată de Comisia de
Circulație în urma solicitărilor primite de la cetățenii care locuiesc în zonă, fiind avizată de Inspectoratul de Poliție al Județului Constanța – Serviciul Rutier. Participanții la trafic sunt rugați să manifeste atenție sporită, să respecte regulile de circulație și semnificația mijloacelor de semnalizare rutieră!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *