Consilierii județeni chemați să-și aleagă președintele interimar

Distribuie articolul:

consilieri judeteni PSDConsiliul Judeţean Ialomiţa se convoacă de îndată în şedinţă în data de 06.03.2015, ora 13,00 în sala de şedinţe a Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomiţa având pe ordinea de zi desemnarea vicepreşedintelui ce urmează să exercite temporar atribuţiile preşedintelui Consiliului Judeţean Ialomiţa. Şedinţa este publică. În cursa pentru șefia tranzitorie, provizorie intră de drept vicepreședintele IOAN MARTIN și, desigur, celălalt vicepreședinte, domnul ȘTEFAN MUȘOIU. Ce șanse are fiecare dintre cei doi nominalizați, îi mai interesează doar pe consilierii județeni și pe primari, nu și pe cetățenii de rând. De ce? Simplu de răspuns: fiindcă nici unul, nici celălalt nu s-au remarcat în funcție, atâta timp cât au fost vicepreședințe. Sperând că nici nu va dori să disecăm azi starea de moralitate care ar fi putut da câștig de cauză soluțiilor de legalitate, în ceea ce privește ,,mișcarea în front” , zic să participăm la această ședință – istorică, aș putea spune! – , măcar cât să le vedem fața celor care chiar au avut impresia că baronul CIUPERCĂ e veșnic la conducerea CJI și, pe cale de consecință, PSD e veșnic la Putere!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *