* Dacă această cheltuială reflectă puterea financiar-managerială a instituţiei statului, numai cei ce ştiu a face o analiză financiar-contabilă şi politico-electorală pot spune. La un moment dat, cândva, pe când Victor Moraru „se va bate cu cărămida în piept” că el a dat banii, chit că bugetul se constituie din impozitele şi taxele plătite de cei care chiar muncesc.
În ședința ce s-a desfăşurat astăzi, 22 aprilie 2020, consilierii judeţeni (PSD +PNL + ALDE) au aprobat alocarea unor sume de bani care vor merge către trei Primării din județ. Sumele alocate vor fi cheltuite pentru achiziționarea de materiale de protecție și dezinfectanți de care au atâta nevoie spitalele din subordinea UAT-urilor. Astfel, la Spitalul „Anghel Saligny” din municipiul Fetești va ajunge suma de 510.000 lei. Că tot zicea, recent, într-un interviu acordat ziarului Ştirea, domnul director Patrichi că nu l-a ajutat decât Primăria Feteşti. Iată cum, de-această dată, aceeaşi primărie va da bani spitalului, dar proveniţi de la CJI. Şi spitalul Municipal Urziceni va primi o sumă de bani. 300.000 lei nu-i o sumă mare, dar tot e ceva! Spitalul Orășenesc Țăndărei va primi suma de 200.000 lei. Şi, desigur, nişte bani vor merge şi către ISU Ialomiţa. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă va primi 73.000 lei, bani care vor completa necesarul pentru lupta împotriva pandemiei!