Ciupercă „şi-a tras partea leului“ din fondurile guvernamentale de dezvoltare

Distribuie articolul:

 

Preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, Vasile Ciupercă, a reuşit să „tragă“ cei mai mulţi bani pentru instituţia pe care o conduce şi mai puţini pentru dezvoltarea localităţilor din judeţul nostru. Fondurile provind din bugetul Ministerului Dezvoltării şi sînt cuprinse în cadrul investiţiilor prevăzute de Programul Naţional de Dezvoltare Locală, iar Ciupercă „şi-a tras partea leului“ din banii guvernamentali, adică aproape jumătate din suma totală alocată anul acesta pentru judeţul nostru de ministrul Liviu Dragnea.

50 de miliarde pentru două drumuri şi apa din Slobozia

Lucrurile sînt cît se poate de simple cînd vorbim despre ce investiţii susţinute şi din fonduri guvernamentale se vor derula în 2013 în judeţul Ialomiţa, pentru că aşa a vrut Vasile Ciupercă. Majoritatea banilor, adică aproape 50% din sume, se vor duce pe continuarea lucrărilor la modernizarea DJ 201, tronson Bueşti-Albeşti şi tronsonul Mărculeşti-Sudiţi-Săveni, în total 42 miliarde lei vechi. Aici lucrează deja firmele Drumuri şi Poduri, societatea Consiliului Judeţean şi Cargo Terra, „abonată“ la lucrările din banii publici, iar valoarea totală a contractelor depăşeşte suma de 170 miliarde lei vechi. Nu uităm, desigur, că CJI a lansat deja şi o acţiune de împrumut pentru finalizarea acestor lucrări, dar şi a altora, de vreo 300 miliarde lei vechi. În aceeaşi notă, pe lângă sutele de miliarde de lei cheltuite de onor Primăria municipiului Slobozia, se încadrează şi surplusul pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă din Slobozia, în valoare totală de 9 miliarde lei vechi, din care Ministerul Dezvoltării va suporta aproape toţi banii, adică 8,5 miliarde lei vechi în 2013 şi 2014. Restul localităţilor incluse în lista cu proiecte finanţabile anul acesta vor primi sume infime raportate la cele alocate CJI sau Sloboziei, înţelegeţi şi de ce, maximul fiind atins doar de comuna Miloşeşti, cu 6,88 miliarde lei vechi pentru sistemul de alimentare cu apă în satul principal şi în satul Nicoleşti. În total, aproape 100 de miliarde lei vechi vor intra în 2013 în Ialomiţa prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, continuatorul celebrului PNDI prin care o grămadă de bani s-au scurs în vremea guvernării PDL în buzunare de partid. Totuşi, din cifrele oficiale rezultă că pentru finalizarea tuturor acestor proiecte care vor beneficia de sume în 2013 mai este nevoie de aproape 400 miliarde lei vechi, adică aproape 9 milioane de euro. În schimb, preşedintele Consiliului Judeţean, Vasile Ciupercă, n-a fost în stare să se bată pentru susţinerea altor proiecte importante pentru Ialomiţa, acestea fiind incluse într-o listă de finanţare cu prioritate redusă pentru Ministerul Dezvoltării. Aici amintim doar despre reabilitarea mai multor drumuri comunale, asfaltări de străzi, sisteme de alimentare cu apă şi canalizare, iar Ciupercă n-a făcut nimic pentru că majoritatea proiectelor de investiţii aparţin unor primari ai PDL-ului, respectiv Sărăţeni, Reviga, Platoneşti sau Bucu. În ceea ce priveşte investiţiile în baze sportive în localităţile rurale, de acestea se va alege praful. Unele sînt în stadiu de finalizare, altele pe la jumătate şi o altă parte în fază incipientă. Ministerul Dezvoltării a decis să nu mai finanţeze astfel de construcţii, iar localităţile Albeşti, Andrăşeşti, Axintele, Bueşti, Ciochina, Ciulniţa, Colelia, Cosîmbeşti, Dridu, Făcăeni, Gîrbovi, Gheorghe Doja, Gheorghe Lazăr, Giurgeni, Griviţa, Gura Ialomiţei, Ion Roată, Jilavele, Mihail Kogălniceanu, Miloşeşti, Movila, Munteni Buzău, Perieţi, Reviga, Sălcioara, Scînteia, Sfîntu Gheorghe şi Traian vor trebui să-şi ia adio de la fonduri guvernamentale pe această temă. Toate vor trebui continuate din fonduri locale, acolo unde ele există şi, ne temem că banii localităţilor nu ajung nici măcar pentru conservarea investiţiilor.

 George ŞEITAN


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *