Ciupercă luat la întrebări din cauza lui Liviu Cazan, într-un alt dosar

Distribuie articolul:

ciuperca miinile* Doar ce-a fost trimis în judecată, de către procurorii DNA, pentru mai multe infracţiuni, că Silvian Ciupercă, preşedintele Consiliului Judeţean Ialomiţa, s-a și pricopsit cu un al doilea dosar, disjuns din primul.

Și-asta, deoarece procurorii DNA au dispus extinderea urmăririi penale față de domnia-sa. Domnie, din scaunul căreia musiul cică și-a folosit autoritatea pe care o avea ,, pe linie de partid și de sta”, pentru a influenţa, în scopul obţinerii pentru altul a unui folos necuvenit. Vreți să șiți pentru cine a tras sforile președintele care se pretindea a fi fost sărac, din cauză că a fost cinstit toată viața lui? Potrivit anchetatorilor, influența autorității ar fi fost exercitată cu privire la numirea lui Liviu Cazan în funcţie de conducere la AutoritateaCiuperca alt dosar fb Navală Română.
Deși multe vorbe de ocară am avea a-i transmite, din partea cetățenilor, desigur, de-această dată ne limităm la a prezenta ce-au stabilit procurorii, și-anume că ,,în perioada 2013-2014, beneficiind de pârghiile politice și de o bună relaționare cu persoane aflate în poziții decizionale din cadrul Ministerului Transportului, folosindu-se de influența conferită de funcția de conducere într-un partid politic, Ciupercă Vasile Silvian a intervenit la nivelul acestora în vederea numirii, în anul 2013 în funcția de director general adjunct și în anul 2014 în funcția director general interimar al Autorității Navale Române, a numitului Cazan Liviu, asigurându-i astfel un folos necuvenit”, se precizează în rechizitoriu. Vă reamintim că președintele Consiliului Județean Ialomița doar ce a fost trimis în judecată pentru corupție și alte infracțiuni, alături de alți 14 inculpați, procurorii propunând menținerea obligației ca domnul Ciupercă să nu își mai exercite funcția administrativă.


Distribuie articolul:

6 thoughts on “Ciupercă luat la întrebări din cauza lui Liviu Cazan, într-un alt dosar

  1. Nu ştiu ce să mai cred. Desigur, d-lui Ciupercă, în funcţia pe care a deţinut-o, oricât de cinstit ar fi vrut să fie, tentaţiile fiind destul de mari, i-ar fi fost aproape imposibil, chiar imposibil după cum s-a şi dovedit, să reziste tentaţiilor de tot felul, mai ales materiale. Înconjurându-se de tot felul de „specialişti”, care mai de care mai lingău, preşedintele Ciupercă a căzut volens nolens în capcanele politicii pesediste: SFÂNTA ŞPAGĂ!
    Totuşi, privind şi din alt unghi, la o intervenţie în vederea aşezării pe un post de conducere şi, cum altfel decât bănos, a unui aliat politic şi nu numai, ar fi dispus oricine cu o atare funcţie, să nu mai fim ipocriţi. Cine n-a apelat în viaţa lui la o cunoştinţă, la o relaţie cât mai sus-pusă, pentru a rezolva anumite probleme personale sau ale vreunei rude sau cunoştinţe apropiate, să arunce piatra. Procurorii trebuie să dovedească obţinerea de foloase necuvenite, altfel, o vorbă bună pusă unde trebuie, nu cred să amplifice situaţia penală de dinainte. Domnii procurori ar trebui să se gândească de zece ori înainte de a da cu barda, tocmai amintindu-şi de şeful lor megapenal, Cristudor, ca să nu mai vorbim de Hristescu. Câţi alţii or mai fi, numai Dumnezeu ştie.

    1. 🙂 e cinstit…procurorii sunt bulangii, hărțuiesc profesorul:))) Sorine, tu ai citit stenogramele convorbirilor dintre Ciupercă și Pavel? Păi comportamentul de baronete-lepră..cum rezultă din convorbiri…acoperă orice acțiune a parchetelor!! Iar dacă Ciupi a fost…cinstit…păi a fost cât timp erau jegurile astea șefi la DNA..și Parcchetul Județean..și avea o protecție între infractorii din gașcă:)) Sau începi și tu..ca adulatorii…unde-i flagrantul??:)))

      1. Bine Dane, atunci să mergem pe ideea unor suspiciuni rezonabile. E mai mult decât penibil. Dacă şi eu sunt un adulator al escrocilor, înseamnă că nu mă cunoşti deloc. Eu am pus problema unei intervenţii, hai să-i spunem „pile”, la care oricare dintre noi am apelat de-a lungul vieţii. Să nu-mi spui că tu ţi-ai rezolvat singur toate problemele mai grele, că n-o să te cred niciodată, oricât de important te crezi, adică independent total faţă de oricine şi orice. În rest, te bucuri în continuare de aprecierea mea pentru claritatea celor scrise, chiar cu schepsis.

        1. Io-s nenorocit în acțiuni d-astea…că doar d-aia am ales să nu mă fac politician….că dacă e să fac ceva…și sunt prins (presupunem prin absurd)…măcar nu-s în grup organizat…și n-are ce face cu mine…că ..să vezi…că a zis ăla..și nu știu cine:)) Și vreau să-l văd și io p-ăla…procuror….anchetator…că -și caută dureri de cap..cu mine 🙂 După câte prostii am acumulat io…îți zic ..că Ciupi..și toată gașca…sunt VINOVAȚI!!!:)) Niște politruci ….de căcat…plini de ei..și pizdoși rău…când se simțeau organul statutului…aleșii neamului:))) Acum..ia la muie PSD…că nici cu ciocolată nu ți piere prostia și șmecheria:)))…gustul…vă va fi veșnic dat de Luluța:)))))))

          1. Da’ dacă Luluţa a luat şpăguţa de la Bercea Mondial?! Crezi că baragladina urla degeaba din dubă că a dat şpagă şi Luluţei şi Liviei?! Crezi că Ciuvică e chiar dobitoc atunci când susţine că Luluţa se dă huţa cu puţa lu’ Coldea chiar la ea în birou?! După ştiinţa mea deloc de specialitate, VINOVĂŢIA trebuie dovedită, nu NEVINOVĂŢIA. Hoţii ăştia, dacă mai ţii minte ce scriam eu cu ani în urmă, de la Iliescu-kgb/viaţa noastră unde e?!, Roman-gât golaş de Transilvania, Stolojan-masca de fier, Văcăroiu, Bombonel şi alţi d’alde DIP, până la Berceanu, Videanu, Udrea, BĂSESCU & FAMIGLIA, ar fi trebuit împuşcaţi înainte de a aboli pedeapsa capitală. Să fi văzut frumuseţe de Românie, din toate punctele de vedere. Am fi bătut la cur multe ţări ce se cred astăzi buricul Pământului. Aşa, vai de mama noastră. Ce mai plângem de grija Greciei!

  2. @ SORIn…dacă..și cu parcă…au…regulat o rață:)) Tu parcă ești pescar…dar..dacă.. tot coțcar rămâi și tot n o s o pui ..la mămăligă:))..să te salveze ..Colduța:))))))))))))))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *