Locuitorii municipiului Slobozia au putut vedea cum, de vreo lună, se lucrează „în mod susţinut” pentru ca intersecţia ce face legătura între bulevardul Unirii şi bulevardul Cosminului să beneficieze de-o schimbare la faţă care, în opinia arhitectului şi, mai ales, a primarului îi încântă pe conducătorii auto. Întrucât nu mi-am propus să demonstrez oficialităţilor că mulţi dintre conducătorii auto sunt de părere că numai un ageamiu în materie putea gândi o asemenea modificare, îmi rezerv dreptul doar a face unele precizări menite a atrage atenţia asupra unor „nimicuri” care, la o adică, ar putea conta în ochii celor care văd şi dincolo de aparenţe. Căci dacă, aparent, această modificare pare că nu-i tocmai o lucrare edilitar-gospodărească inoportună, atunci când e să afli cât a costat, cine a executat SF-ul (mai ales când există suspiciuni că proiectul n-ar aparţine tocmai tinerei domnişoare arhitect, dar şi că există legături – unele chiar de ADN – între factorii de decizie şi cei de execuţie), dar şi cine sunt furnizorii de materii prime şi alte „alea-alea” necesare mobilării acestei intersecţii, s-ar putea ca această heirupistă lucrare să „bată la ochi”, cum se spune… Sigur că ne-am fi aşteptat ca pe site-ul Primăriei municipiului Slobozia să existe măcar minim de informaţii privind această lucrare. Sigur că atunci când am văzut că nici vorbă de transparenţă în această privinţă, am hotărât să apelăm telefonic, fie pe viceprimarul responsabil, fie pe responsabila desemnată a fi purtător de cuvânt! Din păcate, după apeluri repetate, n-am avut ce altceva înţelege decât că noi, cei de la Ştirea, avem – din nou – embargo, cei vizaţi preferând a nu ne răspunde la telefon. Fapt pentru care suntem nevoiţi a scrie întrebări şi, desigur, a aştepta chiar şi 30 de zile câte le permite legea, acelor bugetari pe care presa i-a deranjat la neuronii prea (ne)obosiţi de-atâtea lucră(tu)ri…Dându-mi seama că nu avem ce altceva v-arata, în afară de fotografii înfăţişând angajaţi ai DADP (?!) muncind, ne-am gândit să adresăm „aciişa” în pagină, următoarele întrebări, la fel de nevinovate ca şi cei care tot „clocesc” astfel de „realizări măreţe”…
- Este sau nu adevărat că ideea de amenajare arhitecturală îi aparţine arhitectului Nelu Chiriţă, binecunoscutul fost consilier local?
- Este sau nu adevărat că tatăl domnişoarei Aurelia Aionesei, arhitect-şef al Primăriei municipiului Slobozia este cel care a sculptat bustul lui Mizai Viteazul, această statuie urmând a-şi găsi un binemeritat loc de cinste în peisajul ce străjuieşte această intersecţie?
Întrebări am mai avea, dar mi-e că ne pierdem vremea întrebând şi-aici, şi-n adresa pe care, mai mult ca sigur, va trebui s-o transmitem conducerii Primăriei, dacă vrem să aflăm, cum spuneam, cine şi cât a încasat pentru ceea ce se vede şi, cică, se va vedea la momentul finalizării lucrării.
(I.G.)
cat a costat asfaltarea asta inutila?
Bustul ca fi amplasat la primavara, asa ca ciupi va depune coroane la poza sa.