Acaparaţi de evenimentele ce se succed cu rapiditate, mai ales în sfera politică a activităţii, am cam neglijat o problemă socială care, recunoaştem, ar fi trebuit să fie un subiect la ordinea zilei, şi pe pagina ziarelor, nu numai pe agenda de lucru a politiceinilor aflaţi în Opoziţie. Cu precizarea că dacă noi avem voie să ne găsim scuze pentru „inapetenţa” faţă de acest subiect pe care, totuşi, l-am încondeiat de-atâtea şi-atâtea ori, politicienii Opoziţiei nu au voie, tocmai fiindcă lupta lor cu decidenţii într-ale Sănătăţii Publice, în speţă, ar trebui să fie una „într-o formă continuată” ! Asta, ca să folosim un termen juridic de încadrere a faptelor comise cu rea sau, dimpotrivă, cu bună credinţă…
Chinul atâtor ani …
Pretins-condiţionarea regimului de funcţionare, a preţului apei industriale, de către furnizorul de apă industrială, a determinat conducerea UAT a municipiului Slobozia să iniţieze, în anul 2003, un proiect de Hotărâre pe care consilierii locali să-l vozete ca alternativă la sursa AMONIL-Dunăre, astfel încât „să se asigure un serviciu de alimentare cu apă ieftin, sigur, continuu şi aflat în proprietatea şi la dispoziţia comunităţtii” . Aşa a început epopeea apei ce ne este furnizată în reţeaua publică a municipiului Slobozia! Ce-a urmat, mulţi aţi aflat, deoarece presa neaservită a tot scris, chit că datorită/din cauza celor scrise, nu puţini au fost jurnaliştii „de la Curtea primarului Gabi Ionaşcu” care au încasat nemeritat de mari sume de bani alocate din bugetul local şi, în cazul unora, din conturile firmelor care aveau să câştige lucrările… Am scris atunci, dar şi-n toţi anii ce-au urmat, despre cele 25 de puţuri (din care numai vreo 21 au fost predate, restul…pe cine mai interesează, nu?) că au fost greşit săpate în apropierea Combinatului de Îngrăşăminte Chimice, fie şi numai din cauză că este posibil să fie afectată calitatea apei din cauza acelor „pungi” pline de amoniu, ce s-au acumulat în solul dimprejurul AMONIL. Am scris atunci că din cauza vechilor coloane de apă, ţevi ce trec prin subsolurile insalubre, şi pe care locatarii la bloc nu le vor înlocui prea curând, calitatea apei va fi una execrabilă! Am scris atunci că Laboratorul de la SC URBAN nu are nici un interes ca Buletinele de Analize să cuprindă şi să urmărească foarte des toţi indicatorii.
Lauda de sine…pute mai rău ca apa…!
Nu cu foarte mult timp în urmă, când am văzut cum Primăria municipiului Slobozia se laudă cu o analiză (UNA SINGURĂ, aşa după cum se poate vedea în facsimill alăturat articolului!), sigur că mi s-a reactivat senzaţia de saţietate faţă de apa noastră cea de toate zilele. Apă, pe care şi eu, la fel ca mulţi dintre concetăţeni, nu o bem deoarece nu se poate bea, oricât ar spune autorităţile că apa e potabilă. Priviţi fotografia alăturată ce ne-a fost trimisă în încercarea de a atrage atenţia edililor că AŞA ARATĂ APA în Slobozia! Şi dacă pe cea distribuită, aşa, în reţeaua publică nu o putem bea, nu ne rămâne decât s-o cumpărăm pe cea îmbuteliată şi distribuită în magazinele ale căror vânzări la apă au crescut în atâţia ani cum nici ei nu se aşteptau. Sau, aşa cum face cetăţeanul din imagine, să luăm recipientele şi mergem la rudele „de la ţară” , pentru ca să le umplem cu apa din fântâni…Apă din puţuri care chiar şi „nesleite” şi tot au apa mai puţin mâloasă, decât cea care curge la robinetele slobozenilor!! Dar, se vede treaba, TURBIDITATEA ca parametru nu este tot atât de însemnat(ă)…!
În sfârşit! Cum spuneam, când am citit anunţul şi am înţeles că, în fond, e vorba despre unul dintre parametri (TRIHALOMETANI), sigur că m-am întrebat ce se ascunde în spatele postării pe una dintre reţelele de socializare, respectiv facebook? Ce urmăresc, de fapt, atât primarul Mocioniu, cât şi subalternii lui, mai ales cei prinşi în hora mare a investiţiei în apa captată din sursa subterană cea exploatată de către SC Urban S.A, societate care se subordonează A.G.A formată din consilierii locali? Urmăresc să pună o vorbă bună lângă noianul de vorbe de ocară, cu care-i gratulează cetăţenii-consumatori nevoiţi să plătească apa, deşi nu o folosesc decât pentru activităţi casnice, menajere? Şi de ce s-a grăbit primarul să se laude pe facebook, când mai frumos era să tacă? De fudul, zic cei mai mulţi dintre cetăţenii care ştiu că apa nu este potabilă. Cel puţin, nu atât cât le-a promis acum vreo 8-10 ani, Gabi Ionaşcu, cel care zicea că în Slobozia o să curgă „apă ca de izvor”. Ce face azi ex-primarul? El e senator şi, ca şi când „nici gura nu-i miroase, nici usturoi n-a mâncat” îşi încasează suta de milioane drept salariu şi, la pensie, va încasa cât zece.