Cine din D.A.D.P Slobozia n-are minte?

Distribuie articolul:

Pe parcursul Sărbătorilor de Iarnă, parcul de lângă Stadionul municipal a fost cât de cât amenajat. Că s-a montat un Moş Crăciun care seamănă mai mult cu Moş Gerilă, n-o spunem noi, ci toţi cei care s-au preaumblat pe aleile parcului şi chiar s-au fotografiat cu moşul cel cu haină lungă şi, desigur, roşie, DADP 2deoarece aşa poartă Moşul, nu că aşa e şi culoarea de partid! Ce dacă Moş Crăciun poartă pantaloni şi-o curea zdravănă drept cingătoare! În sfârşit, nu mai are nici o importanţă cum a arătat Moşul. Mai ales că a fost dus la magazine şi, cine ştie, poate că până la iarnă îşi schimbă şi el garderoba, ţinuta, obiceiul, de! Acum altu-i baiul, cum e vorba aia!

Vedeţi poz(n)a din imaginea alăturată? Vedeţi ce scrie acolo? PERICOL DE ELECTROCUTARE?Asta stă acum în faţa ochilor celor care încă mai merg să se plimbe pe aleile aceluiaşi parc! Nu ştiu dacă o fi rămas de la Sărbători! Ştiu doar că, la fel ca mulţi alţi cetăţeni ce s-au perindat prin Parc, mă întreb cine dintre salariaţii DADP Slobozia a avut atât de puţină minte încât să n-aibă cu ce gândi la ce pericol îi supune pe copilaşii care zburdă ca nişte miei şi, iată, DADP 1sunt supuşi – Doamne fereşte! – la vreo electrocutare?

Nu. Nu. NU !!! Mămicile nu trebuie să aibă grija aceasta! Să nu carecumva să atingă vreun copilaş, în goana lui din joaca lui, acest zid care poate oricând deveni un zid al plângerii în variantă ialomiţeană! Nu ne interesează ce răspuns (sunt convinsă că ar fi unul impertinent!) ar putea oferi cei ce au în responsabilitate parcul, DADP, Primăria Slobozia! Ne interesează ca, imediat ce ’mnealor ajung să ia la cunoştinţă despre acest gest incalificabil, să rezolve URGENT această problemă!


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *