Cică urmează controale şi asupra laptelui. Nu ştim dacă şi în Ialomiţa…

Distribuie articolul:

Şi nu ştim ce urmează a face domnul director Puia deoarece dinspre DSV Ialomiţa, nouă nu ne-a fost, de ani de zile, transmis nici un comunicat de presă, acest „Organ” de control considerând, probabil, că e doar de datoria presei să informeze cetăţenii, nu-i şi datoria instituţiilor statului să informeze presa care, la rându-i, e datoare să dea publicităţii informaţiile de interes cetăţenesc.

Totuşi, deşi nu respectăm directorii aroganţi, din respect pentru meseria de jurnalist, şi de-această dată ne-am informat din alte surse şi o să vă spunem că     preşedintele ANSVSA, dr. Mihai Ţurcanu a dispus, în această dimineaţă, demararea unor controale extinse în ceea ce priveşte calitatea laptelui materie primă. Decizia a fost luată în urma depistării depăşirii limitelor admise pentru aflatoxină la probele de lapte prelevate de inspectorii ANSVSA, de la o fermă, în cadrul programului de autocontrol. (…) De asemenea, s-a dispus scoaterea din alimentaţia bovinelor a întregului lot de furaje contaminate şi administrarea unei raţii bazate pe materii prime care nu sunt contaminate şi s-au prelevat probe suplimentare din materiile prime utilizate pentru raţia care se administrează în prezent a vacilor cu lapte. Pentru a preveni apariţia unor situaţii similare, preşedintele ANSVSA, dr. Mihai Ţurcanu a dispus Direcţiilor judeţene o acţiune la nivel naţional, de prelevare de probe de lapte de la ferme, centre de colectare lapte, automate pentru vânzarea directă a laptelui crud, unităţi de procesare a laptelui.Probele recoltate urmează a fi analizate în laboratoare şi la Institutul de Referinţă din reţeaua ANSVSA. Acţiunea de recoltare de probe fiind demarată, primele rezultate ale analizelor vor fi obţinute în data de 9 martie.
În plus, având în vedere faptul că aflatoxinele sunt toxine produse de sporii ciupercilor din genul Aspergillus flavus si Aspergillus parasiticus, care se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe), cereale, s-a dispus prelevarea de probe din furaje şi transmiterea lor spre analiză. Condiţiile de depozitare ale cerealelor si plantelor influenţează dezvoltarea acestor mucegaiuri, creşterea lor fiind favorizata de medii cu umiditate şi temperatura ridicate şi lipsa ventilaţiei. Laptele poate conţine aflatoxine ca urmare a consumării de către animale a furajelor contaminate cu aflatoxine.


Distribuie articolul:

One thought on “Cică urmează controale şi asupra laptelui. Nu ştim dacă şi în Ialomiţa…

  1. Nu zice nimeni ca dl Puia n-ar fi un profesionist, dar…faptele domniei sale,tacite dealtfel,de acoperire a neregulilor din industria laptelui sunt numeroase si, deja incasate, deci prescrise. Alimentarele si tarabele sunt pline de branzeturi care mai de care mai cu aracet sau alte adaosuri neortodoxe, laptele cumparat la peturi de 2l se strica prin fierbere, cascaval produs prin garaje si vaci pascute pe gropi de gunoi…sunt doar cateva din faptele de vitejie a DIRECTORULUI PUIA. Vom reveni, dc este cazul, cu exemple si fapte…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *