Cică, întru binele ţăranilor au bătut ei palma!

Distribuie articolul:

 

În ziua de 13 mai 2013, la Palatul Patriarhiei, Preafericitul Părinte Patriarh DANIEL şi domnul ministru DANIEL CONSTANTIN au semnat Protocolul de colaborare între Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale pentru promovarea satului românesc.
Potrivit comunicatului de presă transmis de către Patriarhia Română şi preluat şi de noi de pe AGERPRES, cică obiectivele Protocolului sunt:

– informarea locuitorilor din zonele rurale despre fondurile europene pentru dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, prin susţinerea campaniei PNDR vine în satul tău, precum şi a altor programe;
– promovarea valorilor tradiţionale ale comunităţilor rurale în vederea conservării şi dezvoltării patrimoniului spiritual, cultural, educaţional, social şi natural al satului românesc;
– organizarea de întruniri, seminarii, simpozioane etc. destinate locuitorilor din zonele rurale şi implicarea acestora în proiecte culturale şi educaţionale cu scopul păstrării conştiinţei şi identităţii româneşti;
– stimularea tinerilor din mediul rural privind antreprenoriatul şi conştientizarea importanţei asocierii şi comasării terenurilor;
– organizarea în parteneriat a unor activităţi cu scopul valorificării resurselor locale etc.
Protocolul de colaborare dintre Patriarhia Română şi Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale se încheie pe o perioadă de un an cu posibilitatea prelungirii printr-un act adiţional.

Alţii-s de altă părere

De exemplu, pe site-ul BiziDay.ro această „unire-n cuget şi-n simţiri” este „încondeiată” astfel: Prea puțin fericitul Daniel Constantin, ministru și drept-cârmuitorul agriculturii românești, s-a gândit că prin intermediul preoților de la țară pot ajunge mai degrabă la urechile sătenilor măsurile de finanțare a agriculturii cum ar fi crearea fermelor familiale, asocierea țăranilor, finanțarea pentru instalarea tinerilor și, mai ales, rar-văzutele dar mult prea bine cuvântatele fonduri europene. Cum tineretul satelor nu prea vine pe la biserică ci confundă tot mai des calea cea dreaptă cu cele șapte cărări ale cârciumei din sat, ministrul Daniel Constantin și Patriarhul Daniel s-au înțeles ca preoții să facă această campanie publică de informare, dar nu în biserică, nici la slujbe ci în comunicarea directă pe care fiecare preot din sat o mai are cu țăranii – mai la un parastas, mai la sfințirea unui drum comunal sau la binecuvântarea unei recolte. Dincolo de glumă ideea nu mi se pare rea deloc, chiar dacă unii cârcotași ar putea spune că implicit preotul face imagine guvernului. Asta zic eu este mai puțin relevant în condițiile în care aproape jumătate dintre tinerii satelor sunt neocupați dar nici șomeri nu știu să fie, chiar dacă ei se consideră așa. Nu au idei, nu cunosc aceste programe, nu știu nici să își caute activ un loc de muncă. O bună parte din populația rurală a țării are mare nevoie de educație capitalistă de bază și până la urmă nici nu mai contează cine o face. Apoi, preoții din sate sunt în cele mai multe cazuri ei înșiși agricultori și au deseori astfel de discuții cu sătenii. Un preot vrednic are în continuare respectul sătenilor indiferent că aceștia sunt sau nu religioși. Nu-mi dau seama cât de eficientă va fi această campanie derulată de stat cu Biserica, dar ca un semn de bun augur, în ziua semnării parteneriatului între cele două instituții, Dumnezeu le-a dat agricultorilor o sfântă ploaie ca să nu dea faliment pân-or afla de fondurile europene pentru irigații”.  

A consemnat IONICA GHINEA

 


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Cică, întru binele ţăranilor au bătut ei palma!

  1. Hai să nu fim refractari la toate cele. Măsura este foarte bună, mai ales că ţăranul român a fost deposedat, uneori voluntar, de unele terenuri, întru supraîmbogăţirea arendaşilor de tip nou. Majoritatea „foştilor” au ajuns mari latifundiari, iar actualii, mai ales primari şi secretari de primării, cu tot neamul lor, au acaparat suprafeţe uriaşe de terenuri arabile, umilindu-l pe bietul proprietar, scoţându-i ochii cu te miri ce cantitate per hectar.
    Bieţii oameni, majoritatea bătrâni sau neştiutori, neavând posibilitatea de a-şi lucra singuri pământul, au fost nevoiţi să-l dea în arendă unor şnapani şi escroci, care mai de care mai puşcăriabil.
    De teamă ca nu cumva asocierea să se transforme, din nou, în ceapeuri,
    ca să nu mai vorbim de intimidarea la care este expus din partea arendaşilor care-şi văd periclitate „proprietăţile”, ţăranul român, neştiutor şi îndobitocit de „experţii în agricultură”, nu are
    încredere în noul model de asociere. Aici intervine preotul, bine’nţeles în tandem cu adevăraţi specialişti, neşpăgari, care să explice şi să ajute accesarea de fonduri europene, prin asocierea mai multor familii deţinătoare de terenuri agricole. Dacă va prinde, această măsură va conduce spre o dezvoltare reală a asociaţiilor agricole şi nu numai. Zice-se că această idee a fost inspirată din practica belgiană, dar să nu uităm că Belgia nu a cunoscut niciodată „binefacerea” comunismului în agricultură.

    1. Tocmai că nu vreu să fiu refractară la astfel de iniţiative am postat articolul, DAR e bine să ştiţi că, pe lângă primarii şi alţi politicieni LATIFUNDIARI, preoţii îşi au locul lor în ierarhia proprietăţii asupra terenurilor mănoase. Şi terenurile alea, GHICI cu a cui forţă de muncă (prost plătită, desigur!) se lucrează?!

  2. Părerea mea despre aceşti Satana în sutană este binecunoscută prin prisma postărilor mele de-a lungul timpului. Dar asta este altă gâscă-n altă traistă, neavând vreo legătură cu eventualele viitoare asociaţii care, sper să vină realmente în întâmpinarea doleanţelor adevăraţilor proprietari. Dacă adevăraţii proprietari-ţărani se vor asocia, popii cei hrăpăreţi şi nesătui n-au nicio şansă în a exploata, dimpotrivă, s-ar putea să aibă niscaiva probleme de ordin juridic, ceea ce sper din toată inima.

  3. offf.ne-mbătăm cu apă rece…
    unde-i de facut un banuţ,hop si danuţ! cum care dănuţ? mega-fericitu’!! ce nu-l ştiti?…Ei,na! Ăla cu trinitasu’,cu basilica travel,cu..stai aşa ca ..mă luminez acu..aha..da, cu lumina…hirtia aia igienica…
    si-acum pe bune! Bine-ar fi să acceseze,ţăranul român,autenticul tăran român,macar un şfănţişor din Fondurile alea europene! Doamne,Dumnezeule,de-aş trăi s-o vad eu,cu ochii mei,şi pe-asta!!!
    Păi cind s-a mai văzut vreodată să pună vreun român de rînd mina pe vreun centişor venit de la UE?Îmi place de voi,încă visati! Ce bine e să fii copil!!! Nu-mi săriţi la jugulară!!V-am zis copii în sensul că aveţi inima de copil:bună! voi Ionica şi Sorin, înca mai credeţi în Mos Crăciun!o seara minunată! Ivana Cristescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *