Cazinoul din Constanţa – evenimente autumnale

Distribuie articolul:

Cazinoul din Constanța încheie prima vară, de la deschiderea oficială care s-a săvârşit în ziua de 21 Mai 2025, iar organizatorii se mândresc cu faptul că peste 150.000 de vizitatori au fost înregistrați în vara care, putem spune deja că a trecut. Activitatea Cazinoului, însă, continuă cu o nouă serie de evenimente cultural-artistice, aici, la malul Mării Negre. 

Astfel, în sala mare de bal de la etajul Cazinoului, Festivalul Internațional George Enescu (FIGE), unul dintre cele mai prestigioase evenimente de muzică clasică din lume ajuns la
ediția a XXVII-a, continuă cu reprezentații în premieră pentru scena artistică din Constanța.
„Biletele la toate spectacolele au fost epuizate”, ne anunţă organizatorii, ca să vă anunţăm…Şi, iată, asta şi facem! 

Pentru cei care şi-au cumpărat, deja, bilet, facem cuvenitele precizări cu privire la ce va fi acolo, pe Faleza Cazinoului din Constanţa. Accesul la concertul de pe faleză este gratuit, aşa că şi cei care nu şi-au cumpărat bilet, pot vedea (mai de la distanţă, e-adevărat!) şi asculta programul artistic care se va desfăşura după următorul

PROGRAM: 
Duminică, 7 septembrie, și luni, 8 septembrie 2025, ora 20:00, dirijorul Hasan Niyazi Tura va urca la pupitrul Istanbul State Symphony Orchestra, pentru un program ce cuprinde Balada pentru vioară și orchestră de George Enescu, Simfonia nr. 1 de Ludwig van Beethoven și Concertul pentru vioară în mi minor, op. 64 de Felix Mendelssohn, avându-l Ndrept solist pe violonistul Vlad Stănculeasa.

Luni, 15 septembrie 2025, ora 20:00, Berlin Academy of American Music, condusă de dirijorul Garrett Keast, cu Mihaela Martin la vioară, va prezenta un program format din lucrări de Aaron Copland, Avner Dorman, Leonard Bernstein, George Gershwin și Concertul pentru vioară și orchestră op. 14 de Samuel Barber.

Joi, 18 septembrie 2025, ora 20:00 invitați din Estonia, Aavik Duo – Hans Christian Aavik la vioară și Karolina Aavik, la pian – vor susține un program alcătuit exclusiv din sonatele lui
George Enescu.
Parteneriatul cu Festivalul Enescu deschide perspective de colaborări internaționale și schimburi culturale între Constanța și mari scene ale lumii și stimulează dezvoltarea economică prin turism cultural. Festivalul Internațional George Enescu, organizat de ARTEXIM și Fundația ArtProduction, este un proiect cultural finanțat de Guvernul României prin

Ministerul Culturii și se desfășoară sub înaltul patronaj al Președintelui României, iar evenimentele de la Cazino sunt posibile prin parteneriatul strategic între Teatrul de Stat
Constanța și FIGE.

Pe 20 septembrie, faleza Cazinoului din Constanța găzduiește, prin parteneriatul cu seria de evenimente Weekend Sessions, concertul Apus de soare, un eveniment muzical care o aduce pe scenă pe Mădălina Pavăl și orchestra sa. Muzica Mădălinei va împleti două lumi – una clasică și una alternativă – ambele cu ecou în repertoriul artistei: quintet de coarde, harpă,
flaut, dar și pulsul tribal al bandului, sonorități bucovinene, moldovenești, sud-dunărene și balcanice.

Așadar, după sunetul valurilor sparte de stânci, apetitul pentru muzică se deschide cu undele sonore de la LAURÆN ( Dj set). 

„Cu o identitate reconfigurată și un program cultural divers și atractiv, edificiul-simbol al Constanței își propune să redevină un reper al vieții culturale din România pentru publicul local și internațional”, mai spun organizatorii.

Precizări organizatoric-administrative

De asemenea, odată cu încheierea sezonului estival, programul de vizitare al Cazinoului din Constanța se modifică din 8 septembrie, astfel: de marți până joi accesul vizitatorilor se va
face în intervalul 10:00 – 18:00 (ultima intrare la 17:30), iar de vineri până duminică programul este până la ora 20:00 (ultima intrare la 19:30).

Accesul vizitatorilor va fi restricționat în fiecare
zi în intervalul 13:00 – 14:00 pentru pauza de prânz. Luni, Cazinoul va fi închis.

Toate informațiile sunt disponibile și pe website-ul oficial al Cazinoului la secțiunea Acasă (
https://cazinoul.com/ ) și vor fi disponibile din data de 8 septembrie și la secțiunea Vizitare (
https://cazinoul.com/vizitare/ ).


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *