Cartierul Tineretului, aflat în lucru de… la tinereţe pân’ la bătrâneţe?!

Distribuie articolul:

* Slobozia, Ialomiţa, octombrie 2015. După un considerabil număr de ani (timp în care, în alte ţări, omologii primarului ar fi finalizat lucrări de-o complexitate şi de-o anvergură impresionante), lucrările edilitar-gospodăreşti strict necesare unui trai decent trenează revoltător de mult, întru exasperarea celor ce locuiesc acolo, în cartierul celor tineri. Tineri cărora le e că îmbătrânesc şi nu mai apucă să vadă cartierul arătând aşa cum trebuie…

Aţi aflat, desigur, că unora dintre tinerii care au întrunit criteriile prevăzute de lege şi condiţiile impuse de administraţia publică locală, li s-au dat în folosinţă gratuită câte-un teren, în suprafaţă de 300 mp, pe care să-şi ridice case. Cartierul situat în zona de Nord a municipiului Slobozia e plin de vile. Semn că tinerii şi-au asumat un nivel de trai mai bun decât al părinţilor lor, locatari la bloc. Tineri care, fiecare după cum s-a descurcat, şi-au ridicat casa visurilor lor de familişti şi oameni de nădejde ai comunităţii noastre. După ce le-a fost date terenurile, fiindcă, cică, aşa e peste tot în lumea civilizată, tinerii au pretins să le fie asigurate şi utilităţile. Adică apa, canalizare, energie electrică, gaz. Primăria şi-a asumat această obligaţie şi a demarat lucrările…Cum banii nu prea au găsit în bugetul prost gestionat, cei din conducerea Primăriei au făcut, în întretăiate perioade de timp şi „pe bucăţi” fiecare dintre lucrările enumerate mai sus. Bucuroşi că au, măcar, piatră pe stradă, prin curţile lor, oamenii şi-au văzut şi ei de treabă şi unii deja s-au mutat în casă nouă. Doar că, aşa cum se întâmplă aproape de fiecare dată când statul face ceva pentru cetăţeni, lucrurile nu decurg organizat, ci haotic. Ştiţi şi dvs. cum se întâmplă; se sparge, imediat după ce s-a asfaltat, pe motiv că trebuie trasă nu ştiu ce reţea…, se asfaltează fără a fi ridicate răsuflăturile de gaze, capacele de canalizare, chestii de-astea! Cam aşa s-a întâmplat şi-n cartierul respectiv. Cel puţin aşa reclamă domnul Neagu, tânărul care ne roagă să mergem să fotografiem şi să scriem despre ce necazuri are el şi vecinii, după ce, desigur, ne declară: „ …Eu am casă în Cartierul Tineretului. Stau pe o stradă unde sunt toate utilităţile. Stau de cinci ani acolo. Până acum n-a fost nici o problemă, până să bage canalizare şi pluvială. Dar, piatra aia care era, că era piatră pusă pe stradă (…) când au săpat, toată piatra s-a dus la fund şi-a rămas numai şleauri, nu mai e terenul cum era. Şi, de la ploile astea e jale! Nu mai poţi să intri cu nimica. A rămas înţepenită şi maşina de gunoi, şi cu toţi, cu vecinii, am rămas… Am fost pe la cartier 2Primărie în câteva rânduri şi pur şi simplu ne dă cu flit. Ne zice. Nu putem domnule să băgăm piatră, că nu s-a terminat lucrarea aia definitiv şi o s-o asfaltăm, la primăvară …
Eu stau între Mărăşeşti şi Oituz, pe Prelungirea Mărăşeşti (…) Le-am zis că măcar nişte piatră să mai bage. Noi trebuie să ne luăm cizmele în picioare dacă vrem să mergem până la stradă, acolo unde-am lăsat maşina. Cu copii mici în braţe, fie că ninge, fie că plouă. Pe ei nu-i interesează! Şi de-asta, mă gândeam că …să vă zic şi dvs., că poate ne puteţi ajuta (…)”


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *