„Ceea ce văd în ultimul timp pe chipurile colegilor mei şi ceea ce văd privind în oglindă, este ÎNGRIJORARE, nu oboseală şi nici frică. Vorbesc în numele unui colectiv aflat în prima linie, din care mă mândresc că fac parte. Ne-am ales această meserie în deplină cunoştinţă de cauză, asumându-ne toate riscurile la care suntem supuşi, fără comentarii şi fără echivoc.
Dar suntem ÎNGRIJORAŢI!!!
Nu pentru noi, ci pentru cei de acasă, cu toţii avem bunici, părinţi, soţi, copii şi nepoţi cărora nu vrem să le ducem cadou acest virus ucigaş. Nu dorim decât să avem o CERTITUDINE, aceea dacă avem sau nu acest virus, pentru a şti cum să ne protejam mai bine, atât pe noi, cât şi pe cei dragi, colegii şi, de ce nu, pe pacienţii cărora le acordăm îngrijiri medicale. Această certitudine ne-ar face să venim senini la serviciu şi să ne desfaşurăm activitatea fără ganduri sumbre.
Solicităm doar să fim testaţi, şi cu seninătate vom lucra în continuare indiferent de rezultatele testelor.
Suntem în prima linie şi chiar dacă am fost aruncaţi în lupta cu un necunoscut cu puşca şi baioneta şi în curand s-ar putea să rămânem doar cu baioneta, vom lupta în continuare. Dar VREM SĂ ŞTIM! Destul ne luptăm cu ignoranţa şi minciunile unor „oameni ai muncii” care s-au întors de prin Europa, unde au rămas fără „job-uri” tradiţionale: e greu să furi din magazine închise sau goale, sau din casele pline de oameni care respectă izolarea la domiciliu, e greu să cerşeşti pe străzile pustii şi să oferi favoruri sexuale atunci când trebuie să păstrezi distanţa sociala! Bine-aţi venit, dar nu ne minţiti, rămâneţi acasă şi nu vă mai plimbaţi pe străzile pe care mai trec şi bătranii noştri! În speranţa că poate cineva ne aude şi ne mai şi ia în seama, MULTĂ SĂNĂTATE DIN PARTEA SERVICIULUI DE AMBULANŢĂ IALOMIŢA!” a postat dr. Păun Tigeliu pe pagina de facebook, cu precizarea că are convingerea că aceleaşi sentimente îi încearcă pe toţi cei ce sunt tot „în linia întâi”, doar că activând în UPU şi în SPITALE, pe Secţii!