Busolă pentru carieră – prima ediţie din Slobozia

Distribuie articolul:

De  câţiva ani încoace, în învăţământul pre-universitar, s-a strecurat o săptămână în care profesorii împreună cu elevii, fac diverse activităţi de recreere şi educaţie, diferite de cele din sălile de clasă ale şcolilor. Cu acest prilej, câţiva tineri antreprenori din Slobozia, absolvenţi ai diferitelor facultăţi, s-au decis să se întâlnească împreună cu elevii din clasele a XI-a şi a XII-a, pentru a le oferi toate informaţiile, nu numai despre perioada din facultate, ci şi despre cea de după absolvirea acesteia. Printre întrebările adresate de elevi, s-au numărat următoarele: perioada propriu-zisă de student,  necesitatea şi oferta angajatorilor, motivaţiile morale sau salariale, etc.

Andreea Conescu (3)

Printre domeniile prezentate şi explicate de organizatori, ei însuşi urmând aceste facultăţi şi în prezent activează în aceste domenii, s-au regăsit domeniul tehnic, juridic, educaţie, medicina, etc. Unul dintre organizatori este tânărul consilier local, Andreea Conescu, oferindu-ne următoarele infrmaţii: „Proiectul nostru se numeşte «Busolă pentru carieră», ideea acestui proiect mi-a venit când am avut ocazia de a discuta prin cadrul AJOFM, cu tinerii de clasa a XII-a, invitându-mă ca tânăr antreprenor, care i-ar încuraja pe tineri să nu se ducă spre asistenţă socială, ci înspre o carieră. (…) Atunci am zis că aş putea profita de săptămâna altfel, care se desfăşoară săptămâna aceasta, şi să invit tineri de clasa a XI-a şi a XII-a, care se pregătesc pentru o carieră. (…) Eu i-am încurajat să întrebe şi cât va câştiga dacă se va face inginer, cât va câştiga dacă se va face profesor, care este programul de muncă, unde ar găsi un loc de muncă, ce disponibilitate are oraşul nostru pentru astfel de locuri de muncă, etc. (…) Noi am terminat facultatea recent şi putem să le dăm detalii despre facultatea către care vor să se îndrepte, dintr-o amintire recentă.” S-au înscris peste 180 de elevi pe liste, iar activitatea s-a desfăşurat pe parcursul a 4 ore şi organizatorii speră ca tinerii participanţi să îşi fi făcut o idee foarte clară despre domeniul în care doresc să profeseze.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *