Aproape 12 ani de închisoare pentru doctoriţa „traficantă” de sânge

Distribuie articolul:

Ancheta începută în anul 2014, în care şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomiţa, împreună cu 8 asistente au fost acuzate că făceau trafic cu flacoanele de sânge recoltat de la donatori.  Doctoriţa se numeşte Cristiana Stoian, iar Avram Aneta; Dragomir Ioana; Lupaşcu Joiţa Veronica; Molea Valerica; Negoiţă Laura Adriana; Preda Natalia; Toma Corina; Voinescu Nicoleta sunt asistentele acuzate ca fiind implicate direct în vânzarea, în mod repetat, cu 150 de lei flaconul (şi unui pacient îi trebuiau câteva flacoane, nicidecum stoian-adevaruldoar unul!) de sânge necesar în sălile de operaţii.

Centrul de Transfuzii, alipit de Spitalul de Urgenţă Slobozia numai ca imobil, nicidecum ca subordonare organizatoric-managerială, a fost condus ani de zile de către doctoriţa Stoian. Nu se ştie câţi ani de zile s-a practicat vânzarea, ca la piaţă, a flacoanelor cu plasmă, cu sânge, atât de necesare acolo, în sălile de operaţii. Ceea ce se ştie este că procurorii au pus-o sub urmărire şi au adunat suficiente dovezi care să susţină vinovăţia doctoriţei. Rechizitorul a pus în faţa judecătorilor faptele abominabile la care s-au pretat cadrele medicale. Din rechizitoriu reiese foarte clar că nu se răspundea cererilor venite dispre sălile de operaţii, până ce familiile celor operaţi nu se „simţeau” să dea şpagă pentru a beneficia de flacoanele de sânge necesare intervenţiei chirurgicale. Şefa Centrului de Transfuzii Sanguine Ialomiţa, doctoriţa Stoian Cristiana a fost acuzată de 78 de fapte de abuz în serviciu, fals intelectual şi delapidare.  Şi-acesta e numărul faptelor care au fost luate-n colimator şi s-au putut proba. Câte altele or fi fost până la declanşarea urmăriri, Dumezeu ştie! Potrivit rechizitoriului, au şi murit cel puţin şapte pacienţi cărora doctoriţa Stoian le-a refuzat furnizarea de sânge sau le-a cerut bani. Procurorii susţin că au identificat şi un caz în care un copil nu a primit sânge fiindcă doctoriţa l-a considerat „de culoare” (adică ţigan!) şi, discrimânându-l, i-a refuzat dreptul la porţia de sânge dătător de viaţă.stoian-ziare-live

Sunt mulţi cei care, după ce-au văzut că se mişcă lucrurile şi cine trebuie are curajul de-a o „sălta” ridică mari semne de întrebare şi în dreptul altor nume, ale medicilor ce operau şi foloseau sângele furnizat de Centrul de Transfizii. Medici care, spun unii aparţinători ai celor bolnavi, dar şi alţi salariaţi ai Spitalului, nu o dată s-ar fi simţit a fi „la mâna” doctoriţei Stoian. De ce n-au reclamat-o ? Motivele fiind dintre cele mai diverse, nu ne lansăm în speculaţii. Aşadar, 11 ani şi 8 luni au decis judecătorii din Slobozia că trebuie să stea după gratii această doctoriţă! Sigur că această condamnare nu este definitivă, ea putând fi „atacată” . Rămâne să urmărim cazul şi să aflăm câtă puşcărie va face, până la urmă, pentru cât de mult rău a făcut cu practicile ei lipsite, nu numai de deontologie profesională, ci şi de omenie.

Ionica Ghinea


Distribuie articolul:

2 thoughts on “Aproape 12 ani de închisoare pentru doctoriţa „traficantă” de sânge

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *