APPR – despre despăgubirile acordate fermierilor afectaţi cinegetic

Distribuie articolul:

Dintr-un comunicat de presă remis ziarului Ştirea, aflăm că anul a început aducând vești bune pentru fermieri: un act normativ îndelung așteptat și în creionarea căruia APPR a contribuit activ în toate fazele a fost aprobat, în primele zile ale anului, o Hotarâre a Guvernului care simplifică modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele produse culturilor agricole și silvice, animalelor domestice şi autovehiculelor de speciile cinegetice.

Inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, dialogul civil pe marginea acestui act normativ a început în complicatul an 2020, când fermierii au solicitat o procedură mai operativă de constatare, precum si o modalitate justă de stabilire a cuantumului despăgubirilor, bazată pe valoarea de piață a culturilor agricole, respectiv, valoarea de înlocuire a animalelor domestice distruse. Totodată, organizațiile producătorilor agricoli au cerut o modalitate mai riguroasă de stabilire a răspunderii civile.
Conform HG, fermierii vor fi despăgubiți direct de către gestionarii faunei cinegetice, atunci când aceştia nu-şi îndeplinesc obligaţiile pentru prevenirea pagubelor, şi de către stat – prin structurile teritoriale de specialitate ale autorităţii publice centrale care răspunde de vânătoare şi cele ale autorităţii publice centrale pentru protecţia mediului, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 407/2006, cu modificările şi completările ulterioare.
Reglementarea vine într-un moment când subiectul riscurilor pe care îl reprezintă atacurile marilor carnivore asupra comunităților rurale este un subiect politic pe agenda instituțiilor europene: Comisie, Consiliu, Parlamentul European.
„Finalizarea acestui act normativ a fost o adevărată epopee, dar înțelegem că este un subiect sensibil și chiar intens politizat la nivel european (…) Este nevoie ca cetățenii să înțeleagă și să ceară reprezentanților lor să se angajeze într-o dezbatere profund argumentă a temei daunelor devastatoare aduse bunăstării oamenilor și a animalelor domestice de către carnivorele mari, a amenințării pe care acestea o reprezintă pentru populația rurală. Speciile de carnivore mari se confruntă cu o creștere necontrolată și nelimitată în Europa. APPR va continua, în numele comunității agricole pe care o reprezintă, să fie prezentă în dialogul civil intern și extern, pentru găsirea unor soluții corecte în acest domeniu. ”, a declarat Dan Tiberiu Stan, membru al consiliului director al APPR, fermier din Iași, unul dintre cei mai activi interlocutori ai autorităților pe această temă.


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *