* Peste 15 milioane de lei RON a costat investiţia în sursa de apă. Circa 10 milioane de lei s-au dus pe înlocuirea reţelei de apă, peste 10 milioane de lei s-au dus în Staţia de tratare a apei, iar 28 de milioane de lei au mers în Staţia de epurare. Cui i se pare „o nimica toată” această cheltuială bugetară?
În 2009, Gabi Ionaşcu, pe-atunci primarul municipiului Slobozia, a fost dat pe mâna procurorilor pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Sesizarea penală făcută de Marinică Cazacu, în calitate de preşedinte al PDL Ialomiţa, a fost înaintată oamenilor legii după ce în presa locală au fost publicate numeroase articole, din care reieşea faptul că din 25 de puţuri câte erau prevăzute în proiect, de recepţionat s-au recepţionat doar 20, iar din acestea 20 unul sau două aduc la suprafaţă apă potabilă, în cazul celorlalte înregistrându-se mari depăşiri la concentraţiile de amoniu, fier, mangan şi sodiu. Dosarul extrem de voluminos (vreo 1.000 de pagini) a fost declinat secţiei centrale a Departamentului Naţional Anticorupţie (DNA), după ce s-a constatat că prejudiciul creat bugetului local depăşeşte 1 milion de euro, adică zeci de miliarde de lei vechi, ca să înţeleagă toţi „dăştepţii” ce mulţi bani sunt în discuţie! „Din documentele de la dosar reiese că lucrarea de alimentare cu apă din sursă subterană nu s-a efectuat cu respectarea cadrului legal, primarul Gabi Ionaşcu fiind persoana desemnată de Consiliul Local pentru a se ocupa de investiţie…”, preciza, pentru presă, doamna Cristina Istrate, prim-procuror în cadrul Parchetului Ialomiţa. Deşi pedeapsa prevăzută pentru abuzul în serviciu pentru care este cercetat Ionaşcu este închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi, până acum, pe făptuitor nu l-a (mai) deranjat nimeni…Cine, ce interese meschine are, de nu găseşte rezolvare la dosarul penal „Apa lui Ionaşcu”? Iată, aceasta este întrebarea pe care cetăţenii municipiului Slobozia ar adresa-o oricărui „ Organ” care s-ar arăta dispus să-i asculte şi, în consecinţă, să le şi răspundă, altfel decât fofilându-se, în speranţa că nu va fi nevoit să justifice nebăgarea de seamă sau, după caz, chiar motivul pentru care a „pus batista e ţambal” în ceea ce priveşte atentatul la sănătatea publică.
Prea mulţi sunt anii, prea ticăloasă le e fapta!
Vă mai aduceţi aminte de când n-aţi mai consumat apă de la chiuvetă? Mai ştiţi câţi ani au trecut de când cumpăraţi (care vă şi permiteţi, desigur!) apă plată, cheltuindu-vă o însemnată parte din salariul acela considerat „de mizerie” ? Vi se pare normal ca, în timp ce plătiţi apa către Urban, ea să fie nepotabilă? Vi se pare normal să tot pregătiţi mâncarea, cu apă plată, din cauza faptului că apa furnizată în sistemul centralizat este execrabilă la gust şi de-a dreptul respingătoare din punct de vedere al culorii şi mirosului? Nu cumva, la fel cum ni se pare nouă, vi se pare şi dvs. că e cel puţin imorală, dacă nu chiar penală, lipsa de atitudine a conducerii PDL Ialomiţa, în mod special a consilierilor locali ai municipiului Slobozia? Ştiind că PDL se afla la guvernare la vremea la care s-a perfectat împrumutul acela,în sumă de 500 de miliarde de lei, bani din care ar fi trebuit să se schimbe sistemul de alimentare cu apă, din sursă de suprafaţă în sursă subterană, nu vi se pare dubioasă tăcerea celor care, cică, azi sunt în Opoziţie? Căci, chiar dacă la momentul înjugării noastre la datoria publică a primăriei către BCR, banca de la care s-a împrumutat, în numele nostru, ex-primarul Gabi Ionaşcu, dat fiind că au fost şi ani în care majoritatea consilierilor aparţinea PD+PNL=ADA (Alianţa Dreptate şi Adevăr), mulţi cetăţeni consideră că PDL a avut oarece interese să tacă. Unii chiar „bagă mâna-n foc” că tăcerea consilierilor s-a (în)datorat faptului „portocalii” aveau – şi încă mai au! – în fruntea lor pe Marinică Cazacu, cel care, la rândul lui, are pe rol dosarul penal privind mari suprafeţe de teren retrocedate ilegal pe vremea când era prefectul acestui judeţ. Alţii zic că Gabi Petre (avocat de meserie, dar şi consilier local, şi nevastă de fost şi actual sub/prefect) ar fi fost cea care a mediat înţelegerea dintre cei doi penali – Gabi Ionaşcu, respectiv, Marinică Cazacu – schimbul de dosare pecetluindu-se chiar cu ajutorul penalului procuror Cristudor, de la DNA – Biroul Teritorial Slobozia. Dacă o fi fost sau nu aşa, noi nu ne pronunţăm. Deocamdată! Ne pronunţăm însă în ceea ce priveşte calitatea apei pe care mulţi dintre cetăţenii municipiului Slobozia se văd nevoiţi să o consume aşa cum e, adică nepotabilă. Şi ne pronunţăm fiindcă şi nouă ni se pare că în spatele neimplicării plenare a consilierilor locali stă pitit un interes pe cât de meschin şi de penibil, pe-atât de penal, din punct de vedere juridic şi desigur, sancţionabil, din punct de vedere electoral. Cine sunt firmele în conturile cărora conducerea primăriei şi membrii Consiliului Local au trimis purcoi de bani publici? Răspuns: TMUCB cu puţurile, CONCIVIC cu ţevile ce se înlocuiesc, la maniera la care vedem cu toţii…Cine, anume, sunt consilierii locali, puteţi afla tastând adresa site-ului primăriei municipiului Slobozia. Ce zic ei despre nepermis de marea perioadă în care Slobozia a fost, realmente, lipsită de apă potabilă, puteţi afla doar dacă vă anunţaţi prezenţa la proxima şedinţă a Consiliului Local care va avea pe aşa-numita ordine de zi şi-această temă socială. Cum însă, din raţiuni dintre cele mai diverse, sunteţi mulţi cei cărora vă este „oarecum” să luaţi atitudine în chiar faţa politicienilor ce au funcţii în organismele legislative şi/sau executive de nivel local, ca şi până acum, rămâne ca doar presa să cârcotească despre această nemulţumire colectivă, căci Opoziţia e… într-o poziţie cel puţin penibilă, dacă nu penală…
IONICA GHINEA
Mai nou,Stoica a achizitionat direct foarte multi hidranti( pentru a putea induce in eroare populatia cu privire la culoarea corecta a apei)de la o firma prietena!Cilibeanu stie !
Îmi pare bine că în”clipul săptămânii”apare prelegerea mea în legătură cu apa din Slobozia,unde se vede clar atitudinea de aroganţă, miştocăreală, cinism,bătaie de joc faţă de cea mai importantă problemă actuală a Sloboziei şi faţă de grijile şi necazurile oamenilor, care sunt obligaţi să consume apă tulbure în loc de apă potabilă, neavând posibilitatea ca şi îmbuibaţii de primar,viceprimari şi consilieri să bea apă cumpărată din market.Am vizionat şi o parte din ultima şedinţă a consiliului local(eu nu am participat din motive obiective), în care un grup de localnici au încercat să spună că este o problemă majoră cu apa.Aceeaşi atitudine de desconsiderare a cetăţeanului,demagogie, acel rânjet cinic de satisfacţie pe faţa unor consilieri că cineva le-o zice , să nu zic le-o „trage”celor ce-au îndrăznit să-şi spună păsul, consilieri pe care nu de mult timp îi credeam serioşi.Îmi pare rău,m-am înşelat!Uitaţi-vă la ei că nici nu le pasă că sunt filmaţi!Se distrează pe seama necazului oamenilor.Halal comportament! Domnul primar se comportă la fel ca şi precedentul întrebând permanent, cum de fapt m-a întrebat şi pe mine,unde locuim şi că trimite URBANUL să facă analize. Spuneţi-mi mie ce salariat de la urban ar spune de rău despre intreprinderea lui, păi nu zboară a doua zi? Şi dacă vin se limpezeşte apa? Câtă şcoală de activist, se vede că au aceeaşi mamă! Eu cred că sunt puţini cei care conştientizează problema apei. Mi-a plăcut atitudinea din consiliu a celor câţiva care reprezintă o entitate destul de mare pe internet, dar sunt puţini curajoşi pentru a presa nişte oameni ce nu mai au frică nici de Dumnezeu. Este foarte bine că şi o parte a presei,curajoasă, şarjează pe cei vinovaţi, dar este încă puţin. Populaţia dacă nu înţelege,în final îşi va merita soarta.Şi apropo,chiar aşa, de ce nu răspunde nimeni pentru acest dezastru cu apa?
Cine era procuror şef la dna local=? Cristudor…Bebiţă…ce luă nişte teren în concesiune..pe-o sumă de râs..aprobată de consilierii conduşi de domna Găbiţa..juristu lui Găăbiţu Ionaşcu,ordinarul ăsta ce ne otrăvi cu apa lui..dar ne strică şi centralele termice şi maşinile de spălat!!De unde era Ionaşcu…de la PSD..de unde era Gabi Petre..de la PDL…de unde era procurorul Cristudor???De la independentul ăla de parchet băşit de politizare,măi mike))Unde-i Cristudor??..la puşcărie))) Ăştia pomeniţi în articol…de ce nu-s la puşcărie??? Că-s coabitacii Băsescu şi Ponta ..cu bocancii pe independenta justiţie a Monicăi Macovei))Dar alte parchete n-avem în Slobozita*??Avem..dar cred că toţi şefii de parchete sunt maimuţele politrucilor)))Altfel nu se explică bătaia asta de joc..că urlă Băsescu de independenta justiţie..iar mamelucul ăla de Ponta..etichetează procurorii băsişti,dar cred că-i vrea pontişti))Dar ce să faaci cu asemenea mizerii de procurori…şi servicii de informaţii==??Ce să faci cu penalii Ciupercă şi gaşca lui de profesori măsluitori))Cred că e clar că nu există parchete independente în România!!Poate pe la diicot să fie unii cu ouă…restul sunt EUNUCI..regulaţi politic!!! Sunt atâtea exemple de furăciuni în presă…că nu-ţi trebuie ca procuror decât să-i dai cu art..o declaraţie,două,nouă…şi să ceri arestarea la golanii ăştia de parveniţi prin politica prăduirii!!Şi vreţi voi procurorilor şi voi sriştilor..respect=???Păi pentru ce???Pentru că vă visaţi toţi şefi în devenire…şi sunteţi nişte mameluci fărâ de coloană )))Vouă vă place cum arată Ţara în care trăiţi şi voi..cu familiile voastre??Ce educaţie ,ce exemplu le daţi voi copiilor voştri==?? Supuşenia,lichelismul,şpăguirea..parvenirea politică…astea-s valorile ce le prezentaţi copiilor voştri..măi procurorilor şi sriştilor===????Păi io înţeleg primul milion..făcut de voi…dar mai departe nu vă înţeleg,sunteţi dobitoci..nu ştiţi a înmulţi primul milion..decât furând mereu sau punându-i pe alţii???Vă cred că sunt şi cinstiţi printre voi…dar tăcerea şi capul de struţ la nisip…nu vă scuză lipsa de acţiune…mare mizerie e în jurul nostru..şi voi staţi capre…magistraţii şi sriştii berzei lu’ Iliescu şi Măgureanu)))Vai mama voastră ce lepre de cetăţeni sunteţi…dacă de la oameni educaţi nu mai avem vreo aşteptare!!!Şi Ponta se dă cu tulburelu’ cu baronii..azi precis se musteşte şi parazita noastră de Ciupercă))Şi când mă gândesc că-l şi votai pe golanulăsta de profesor..îmi vine să-l prind să-l spânur cu a lui cravată roşie..de bolşevic împuţit!!”” Dreptate pân la capăt”…tot o să primiţi ,ordinarilor))”Nu staţi în balcoane că..””io nu mor de foame Martine…mor de nervi,nenorociţilor..mare minune să nu..plătiţi voi şi pt ’89)))
Achizitia hidrantilor s-a facut fara licitatie, leprele usl continua sa sifoneze banul slobozenilor!
NUMAI UN CUTREMUR POATE TREZI SLOBOZENII? Caci de două săptămâni, sătenii din Izvoarele o duc dintr-un cutremur într-altul. De mâncat nu le arde, apa trăzneşte a sulf (autorităţile tocmai au anunţat că e bună de băut, ba chiar recomandată). Dorm îmbrăcaţi, mai mult nu dorm, se privesc, vecin cu vecin, prin crăpăturile din pereţi. Ultima nădejde e la Dumnezeu. Institutul Naţional de Fizică a Pământului a instalat în zonă nişte staţii seismice portabile şi echipamente care măsoară deplasarea plăcilor tectonice, cu precizie de un milimetru.Instalaţiile sunt dotate cu un specialist care, în fiecare zi, la orele 17, la căminul cultural, le povesteşte cetăţenilor ce au mai înregistrat aparatele. Ministrul de Interne a trimis un secretar de stat – (după vreo zece zile, când sătenii serbau cutremurul nr.78, blocând drumul judeţean) – cu mesajul ”Păstraţi-vă calmul”. Răspunsul ar fi fost: veniţi aici, pe placa tectonică, domnule ministru, ca să ni-l păstraţi dumneavoastră! S-a pronunţat directorul ştiinţific al INFP: ”Nu trebuie să ne aşteptăm la ceva mai mare”. Încă nu s-a pronunţat madam Tatoiu, ca să ne putem face o imagine completă asupra fenomenului. S-a pronunţat, fireşte, şi premierul: ”Este ceva cu totul şi cu totul nou, nu există un precedent în România”. Şi a ţinut să adauge, în cazul în care izvorenii şi-ar fi făcut iluzii: ”Parlamentarii nu pot opri cutremurele”. S-o luăm metodic. Nu e nimic nou – ţara se zgâlţâie de multă vreme şi să te ţii ce-o s-o zgâlţie la iarnă facturile. Fix pe falia aia dintre promisiuni şi realitate. Parlamentarii aleşi nu pot opri cutremurele, fiindcă au altă treabă. (Alesul zguduiţilor de la Izvoarele, deputatul Ştefan Viorel, le-a şi zis-o să nu-l deranjeze, că e ocupat în Comisia Roşia Montană). Dacă însă erau în campanie electorală, simpli aspiranţi la Parlament, propteau casele cu spinările lor. Astupau găurile cu lozinci, cu pungi de făină şi mălai. Găseau o vorbă bună, o minciună terapeutică. Mugea pământul? Răgeau şi ei la el! Ce-o fi în sufletul oamenilor? Dumnezeu ştie. Prefectul judeţului, Emanoil Cătălin Bocăneanu (”personalitate puternică, stăpânire de sine, calm, discreţie, diplomaţie, facilitate în comunicare, capacitate de organizare şi coordonare, metodă şi rigoare în organizarea activităţii” – citez din propriul său cv), a declarat ieri (ce-i drept, încă nu se înregistrase cutremurul nr.103): ”În acest moment, nu sunt nici evenimente, nici condiţii care să impună evacuarea populaţiei. Nu evacuăm pe nimeni, nu facem decât să pregătim în amănunt toate condiţiile pentru cei aproximativ 300 de oameni care sunt în zona afectată”. Dacă n-aveţi buget, domnule prefect, lăsaţi-i în plata Domnului, cu calm şi discreţie. Mai pregătiţi în amănunt, mai vedeţi, mai analizaţi, cu metodă şi rigoare, după ce-o să-i înghită pământul.
POST SCRIPTUM. Dacă motivul pentru care se cutremură pământul la Izvoarele e vreo explorare în şisturi, iar guvernanţii ştiu, tac şi îşi bat joc de oameni, vă promit că eu n-o să tac şi să-i ferească Dumnezeu!
La mulţi ani, Zâzanie, în Împărăţia ta.
@Lelia Ai dreptate..şi io cred că de era Boc premier şi Udrea la dezvoltare…n-avea curaj pământu’ să se cutremure)) Dar scrii frumos…când s-o unifica dreapta…ar merge..să ne,, bericim..îl luăm şi pe mike să facă grătarul..şi să stingă becul))
Pamantul se cutremura acum pentru ca nu-i mai rabda pe ponta plagiatorul, guvernul hotilor usl si parlamentul dominat de prostii psd+pnl+pc.
@Lelia Hai c-o dai în paranoia…adică tot ce mişcă-n ţara asta,râul,ramu’ şi …pământu’ doar vouă,pdlului vă e prieten)))Păi d’aia nu mai vă vru poporul,că vi se urcase la cap partidul stat))Iar dementul de la Cotroceni avea impresia că dacă i se umple gura când zice „POPORUL,ROMÂNII”o să prostească lumea într-una,cu săful statului))Văd,Leiluţo,că nu avuşi vreun orgasm literar după conferinţa satanei de Băsescu..sau încă lucreză mikutzu din tine la latura voastră lirică…ce hermafrodit nereuşit))))Dar se observă un comportament deviant la toţi pdliştii şi băsiştii..fie de capul vostru,bolânzilor))
@Danut: pensionar psd-ist, iar nu ti-ai luat pastilele!