* Administratorul unei unităţi economice bănuit că nu a emis facturi fiscale pentru vânzări de peste 16.000 de lei .
În cadrul unei acţiuni pe linie de prevenire şi combatere a pescuitului ilegal şi a comerţului ilegal cu produse piscicole, poliţiştii de investigare a criminalităţii economice au efectuat verificări la sediul unei unităţi economice de pe raza municipiului Feteşti.
Anchetatorii au constatat că în perioada 2011 – 2014, reprezentantul legal al unităţii în cauză nu ar fi emis facturi fiscale pentru 25 de note de vânzare peşte şi alte vieţuitoare acvatice, în valoare de 16.227 de lei, cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor şi taxelor datorate la bugetul de stat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de omisiunea, în tot sau în parte, a evidenţierii, în actele contabile ori în alte documente legale, a operaţiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate. Sigur că nu e singurul care vinde „la capu’ gol”, eliberând extrem de rar bon fiscal! Sigur, de ani de zile, mulţi fac asta, ei evazoionând încontinuu, şi tot ei având pretenţia să le facă statul toate câte trebuie într-o ţară civilizată. Din banii cui, însă? Desigur, din impozitele şi taxele pe care foarte puţini români le plătesc corect şi la timp!