Luni, 3 martie 2014, am luat parte la o întâlnire a primarilor din tot județul Ialomița. „ Maestrul de ceremonie” a fost prefectul Gigi Petre, cel care i-a invitat pe primari la o instruire pentru a se asigura că alegerile europarlamentare, din 25 mai, vor decurge așa cum trebuie în Ialomița. Au fost prezentate noile hotărâri care vizează atât data în care vor fi alegerile, cât și modul de funcționare ale acestora, nefiind înregistrate mari schimbări față de anii precedenți. De altfel, singura schimbare este aceea că primarii vor fi cei care vor întocmi și tipări listele cu alegători, precum și criteriile după care va face împărțirea electoratului la una dintre secțiile de votare. În acest moment se află în derulare activitatea de înscriere a juriștilor sau a altor persoane care doresc să participe la tragerea la sorți pentru a ocupa funcții de președinți și locțiitori în cadrul secțiilor de votare, astfel doritorii își pot depune candidatura până pe data de 19 aprilie 2014. Primarii trebuie să își delimiteze secțiile de votare până în data de 15 martie 2014. Deși în nenumărate rânduri primarii au fost atenționați că împărțirea trebuie făcută după un singur criteriu, mulți dintre ei au împărțit secțiile de votare atât în funcție de străzi, cât și în ordine alfabetică. Nicoleta Grigore, director al filialei București-Ilfov, în cadrul Autorității Electorale Permanente, prezentă la întrunire, a explicat primarilor că vor fi nevoiți să refacă delimitările secțiilor de votare, astfel încât să nu existe confuzie în rândul alegătorilor și nici erori de sistem. De exemplu, în comuna Movilița, conform delimitărilor făcute în Registrul Electoral, aproape jumătate dintre alegători nu au fost arondați în nicio secție de votare. În cadrul acestei întâniri au fost anunțate și sumele de bani cu care vor fi remunerați toți cei implicați în procesul electoral, astfel că membrii Biroului Electoral Județean vor primi câte 85 lei, președinții și locțiitorii vor primi tot 85 lei, iar reprezentanții partidelor politice vor primi fiecare câte 65 lei, pentru maxim 3 zile de muncă.
Cristina Ghinea
Am primit pe email un material interesant care ar trebui sa fie cunoscut de catre toti votantii astfel incat sa nu mai fie pacaliti cu un mic mucegait sau vorbe goale de catre mincinosii care isi fac aparitia doar in campaniile electorale si mint cu nerusinare.
VRETI VOTUL NOSTRU ?
ACESTEA SUNT CONDITIILE :
Candidatule! Asculta ce vreau eu, inainte de a-mi face tu o oferta !
1. Respectarea rezultatului referendumului din 2009 pentru reducerea numarului de parlamentari la cel mult 300.
2. Imprescriptibilitatea infractiunilor de furt din bani publici, comise de demnitari.
3. Demnitarii si familiile lor (copii, parinti), sa isi asume obligatia de a folosi doar sistemul public de sanatate. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Doar asa s-ar putea schimba ceva in sistemul public de sanatate.
4. Copiii/nepotii demnitarilor vor invata doar in sistemul public de invatamant de stat. In caz contrar isi pierd calitatea de demnitar. Poate asa se va schimba ceva in invatamant.
5. Orice pedeapsa primeste un demnitar pentru infractiuni comise in timpul mandatului, sa fie dublata.
6. Averea demnitarilor care nu poate fi justifica sa fie confiscata, la fel si a rudelor care nu o pot justifica.
7. Parlamentarii care nu au initiat nicio lege pe toata perioada mandatului, sa restituie 50% din sumele primite ca si indemnizatie. Nu sunt acolo doar pentru a incasa un salariu pe care multi dintre noi, nu il au.
8. Interzicerea totala a traseismului politic. Pleci din partid, renunti si la functia obtinuta .
9. Parlamentarii care prin vot s-au opus solicitarii Parchetului pentru cercetarea altor demnitari, sa nu mai aibe dreptul de a candida pentru functii publice timp de 10 ani.
10. Interzicerea prin lege a dreptului parlamentarilor de a se pronunta in privinta cercetarii unui demnitar.
11. Redeschiderea tuturor dosarelor care s-au inchis prin prescriere, ale fostilor si actualilor demnitari.
12. Cheltuielile parlamentului sa fie reduse cu 50% fata de nivelul actual. Un stat sarac nu poate suporta costurile unui parlament bogat.
13. Produsele/serviciile din institutiile de stat sa fie in proportie de 70% produse in Romania.
14. Reintroducerea pedepsei cu moartea pentru infractiuni deosebit de grave.
15. Inasprirea pedepselor din codul rutier. Despre cat de aspre sa fie, sa-i intrebam pe cei care si-au pierdut copiii sau parintii in accidente rutiere.
16. Puscariasii sa munceasca pt. cazare, mancare, ingrijire medicala. Ei ne fura, ne talharesc, ne violeaza copii sau parintii si noi ii tinem pe banii nostril! In puscarie, munca sa fie obligatorie, mai putin cauzele medicale certe.
17. Castrarea pedofililor si a violatorilor.
18. Pentru traficantii de droguri, inchisoare pe viata.
19. Marirea alocatiei pentru copii la cel putin 150 lei.
20. Parintii care nu-si trimit copiii la scoala, sa fie decazuti din drepturi.
21. Interzicerea exploatarii zacamintelor de orice fel, prin metode care duc la distrugerea pe termen lung a mediului inconjurator.
22. Reimpadurirea terenurilor defrisate, costurile urmand sa fie suportate sau imputate tuturor celor care le-au defrisat sau trebuiau sa apere padurile, nu sa le distruga!
23. Interzicerea vanzarii pamantului agricol romanesc catre straini. Copiii si nepotii nostri, vor trebui sa-si creasca copiii. Noi daca avem astazi pamant romanesc, avem datorita strabunilor nostri care nu l-au vandut, ci s-au jertfit sa-l pastreze.
24. In procesele castigate la CEDO , daunele sa fie platite de catre judecatorii care au dat sentintele. Nu trebuie sa platim noi pentru ca si-au bagat ei bani in buzunare.
25. Executarea silita a datornicilor Bancorex, pentru recuperarea sumelor nerestituite.
26. Tranzactiile in cash intre persoane fizice, sa nu fie limitate de suma. In actul de vanzare-cumparare sunt parti: notarul, vanzatorul, cumparatorul. De ce trebuie sa primeasca banca un comision?
27. Inlocuirea prin lege a denumirii de rrom, cu denumirea de tigan.
28. Deschiderea unui proces impotriva tuturor guvernantilor, a celor care se fac vinovati de distrugerea industriei.
29. Depolitizarea autoritatilor de reglementare si control (fisc, media, protectia consumatorului, etc).
30. Desecretizarea tuturor contractelor civile facute cu statul roman. Contractele de achizitie din bani publici sa fie transparente si sa nu fie acceptata nicio forma de secretizare
31. „Catedrala Neamului” sa devina in totalitate scoala pentru copiii defavorizati, camin pt. batranii fara ajutor si spital social – administrarea si costurile sa fie in sarcina Bisericii Romane.
32. Anularea subventiilor de la buget catre cultele religioase.
Voi vota cu cel care stie sa raspunda asteptarilor mele.
Daca cineva considera ca ceea ce am scris mai sus, contravine Constitutiei, legislatiei (multe legi fiind facute special pentru a servi intereselor clientelei politice), normelor europene, precizez ca asta va trebui sa faca cel care imi cere votul si care astfel se obliga:
sa initieze legi, sa le corecteze pe cele gresite, sa gaseasca solutii, asa incat lucrurile sa functioneze in favoarea cetateanului.
Ana are mere și vinde gogoși:)) Mai bine primea pe email Kama Sutra și ne posta o declarație mai realistă, cu fructul interzis și buleala pmpistă:))
Draga ‘Ana’sunt de acord cu apelul tau(nu sunt si nici nu voi deveni politician vreodata), dar cu trei mici obiectiuni:1.pedeapsa cu moartea; nu poti lua ceea ce nu poti da inapoi(Iisus:”nu voiesc moartea, ci indreptarea pacatosului). 2.Cumpararea-vanzarea de pamant:suntem intr-o uniune economico-politica,numita UE(si cea militara,NATO) si ne-am angajat sa respectam regulile stabilite la admiterea in acest club. 3.Catedrala Mantuirii Neamului: ea are si aceasta destinatie de care vorbesti(la subsol vor fi spatii cu destinatii social-filantropice specifice activitatii bisericii, precum puncte medicale, cantine pt saraci si de ajutorare a celor defavorizati,etc). In ce priveste schimbarea in totalitate a destinatiei constructiei, nu poti ignora optiunea si credinta unui popor ortodox(in proportie de 86%) si,in schimb, sa iei in considerare doar pareri gen ASUR, ong.condus de Atilla Nyerges,care incearca sa-i reprezinte pe cei 0,2% dintre romanii declarati atei.
Cred ca ,,munteanul” are dreptate, ,,Ana”. Asa sa fie! Si o declaratie realista, pentru ,,Danut”: Oameni buni, terminati cu psd-istii, acesti mincinosi, hoti, incompetenti! Dati-le cu huo!