A început lupta în PSD Ialomiţa

Distribuie articolul:

Din păcate numai la nivel declarativ şi fără fond. Aşteptăm însă cu mare interes momentul în care psd-iştii şi primarul Mocioniu care se visează dizident, se vor „dezbrăca de caracter” şi vor organiza o bătaie oficială în sala de şedinţe a Consiliului Local, ori mai bine în proiectul eşuat al administraţiei social-democrate din faţa Prefecturii.

Cum a pus Pavel mâna pe organizaţia PSD Ialomiţa

Cu 12 ani în scaunul de primar al comunei Gheorghe Lazăr şi cu funcţia de senator în Parlamentul României încă din anul 2012, ascensiunea politică a parlamentarului ialomiţean a reuşit să surclaseze „liga fondurilor europene din Amara” în care preşedintele CJI Victor Moraru joacă în acest moment. Liviu Dragnea, ajuns la capătul răbdărilor şi cu o durere intensă în partea dorsală faţă de cetăţeni, dar şi din cauza „cuţitelor” înfipte în spate de tot mai mulţi membri PSD care aleg să migreze în partidul Pro România condus de V. Ponta, s-a văzut nevoit să îl pună interimar pe Marian Pavel. Gurile rele spun că această decizie a şefului de la Centru a venit ca urmare a presiunilor pe care Marian Pavel le-a făcut, majoritatea parlamentară a alianţei PSD-ALDe fiind pe zi ce trece mai şubredă, fapt care nu permite pierderea a încă un senator prin migrarea lui Pavel la PRO România.  „Eu am încercat să spun că nu ar fi fost o soluție ca puterea să fi fost concentrată în mâinile unui singur om. Victor, pe argumentele lui, a spus a preşedintele ar trebui să-și desfășoare activitatea mai mult în teritoriu, însă eu sunt prezent destul de des aici. În partid putem fi parteneri, prieteni, tovarăşi, dar niciodată duşmani. Nu este obligatoriu ca eu şi Victor Moraru să fim prieteni foarte buni, dar putem fi parteneri într-un proiect care înseamnă PSD Ialomiţa. Mă ştiu cu Victor de pe vremea când eram primari, eu la Gheorghe Lazăr, el la Amara, am avut proiecte comunei, idei diferite, dar asta nu înseamnă că am ieșit din linie. Pentru mine nu o să existe în PSD „eu”, ci „noi”, a declarat preşedintele Marian Pavel, care a accentuat (pentru cunoscători) faptul că nu este prieten cu colegul său de partid, Victor Moraru. Trebuie menţionat faptul că din experienţa acumulată de-a lungul timpului prin participarea la conferinţele de presă ale politicienilor, acţiunile lor sunt de multe ori opuse declaraţiilor din spaţiul public. Ţinând cont de trecutul „tumultos” dintre Pavel şi Moraru de la alegerile din anul 2016, atunci când aceleaşi guri rele spun că odată declarat câştigător al scaunului de preşedinte al CJI, Victor Moraru a luat la „călărit” tot arborele genealogic al lui Pavel la sediul PSD, nu ne-ar mira să-l vedem „exilat” la Amara pe Victor Moraru la următoarele alegeri locale.

Ţapul ispăşitor Adrian Mocioniu

Întrebat despre noua afinitate politică a primarului Adrian Mocioniu, Marian Pavel a subliniat faptul că primarul Mocioniu este un trădător, dar mai ales unul de slabă factură care nu a avut curajul să trădeze până la capăt, adică să-şi depună adeziune la PRO România. „Dânsul, nu ştiu de ce, a trădat membrii de partid ai PSD, pe cei peste două mii de membri de partid din PSD Slobozia care au alergat timp de două luni de zile alături de el în campania electorală, din casă în casă, convingând slobozenii să-l voteze ca primar. Astăzi când stăm de vorbă, nu ştiu unde este Adi Mocioniu. Îi spunea unei colege să treacă cu organizația la el în partid. Unde la dumneavoastră în partid? Vreau să văd adeziunea lui semnată și vin și eu. Mocioniu spune că nu-i place să joace la două capete. Îl invit să-şi dea demisia din PSD pentru că se pare că-i pute PSD și să se ducă la PRO România. Discutăm despre integritate, despre moralitate? Eu cred că are suficentă coloană vertebrală ca să demisioneze din partid şi să se alăture unei formațiuni în care se regăsește.” Potrivit zvonurilor locale, înainte de vizita lui Liviu Dragnea şi alegerea senatorului Marian Pavel la şefia PSD Ialomiţa, primarul Adrian Mocioniu a umblat din birou în birou pe la directorii din Primărie cu diverse tabele pentru a strânge semături pentru PRO România, Marian Pavel susţinând că are dovezile trădării atât la nivel de martori cât şi presupusele documente înaintate de Mocioniu subalternilor din instituţiile subordonate. Aceste declaraţii ale preşedintelui interimar PSD Ialomiţa vin ca urmare a strategiei prin care social-democraţii doresc să-l provoace pe Adrian Mocioniu să-şi dea demisia din PSD iar prin acest demers să-şi piardă mandatul de primar al Sloboziei. În caz contrar, prin votul de excludere a sa din organizaţia locală a PSD, acesta este îndreptăţit conform legii să-şi păstreze funcţia de primar ales până la finalul mandatului din 2020.

Acţiune şi reacţiune

Primarul încă în funcţie, Adrian Mocioniu, se apără acuzaţiilor publice la care este supus şi spune că nu a „trădat” oamenii din PSD care au crezut în proiectul său politic, dar afirmă faptul că Organizaţia Partidului Social-Democrat şi conducătorii ei Stoica şi Pavel conduc PSD Slobozia respectiv PSD Ialomiţa pe un drum greşit şi anevoios. „De 2 ani de zile am fost izolat şi demonizat de conducerea organizaţiei PSD Slobozia condusă de fostul primar Alexandru Stoica. Am fost susţinut însă în activitatea desfăşurată în toată această perioadă de domnul Marian Neacşu – președintele organizaţiei judeţene şi secretarul general al partidului. Am putut să îmi desfăşor activitatea fără imixtiuni ale intereselor de partid locale şi ale vechilor cutume. O dată cu numirea preşedintelui interimar, Pavel Marian, am avut speranţe, având în vedere vârsta apropiată şi activitatea lui de până atunci, că vom continua la Slobozia ceea ce am început.” spune primarul Mocioniu într-o postare pe pagina personală de Facebook.

Muşchetarii din PSD Ialomiţa

Potrivit primarului Mocioniu, „Trădare din partea unuia, trădare din partea tuturor” poate fi noul slogan de campanie al Partidului Social-Democrat la nivelul judeţului Ialomiţa după gafele politice pe care organizaţia le-a făcut prin susţinerea politică arătată iniţial lui Marian Neacşu în lupta cu Liviu Dragnea. „Am înțeles că, de curând, într-o conferinţă de presă a spus (n.r. Marian Pavel) ca am „trădat”. Îi reamintesc că în Octombrie 2018 toţi cei din CEX PSD Ialomiţa am votat susţinerea scrisorii prin care i se cerea demisia lui Liviu Dragnea. Tot în unanimitate CEX PSD Ialomiţa a votat susţinerea acordată de organizaţie domnului Marian Neacşu după excludere. Şi atunci a fost prezent. A uitat însă de această susţinere atunci când Liviu Dragnea i-a oferit interimatul la conducerea organizaţiei. (…) Şi nu îmi „pute PSD”, aşa cum a declarat tot Marian Pavel, îmi put prostia şi hoţia, pe care el le tolerează şi mai nou le promovează.” a declarat public Adrian Mocioniu. Cu alte cuvinte primarul şi-a suflecat mânecile de la halatul de veterinar din dotare, şi-a scos instrumentarul pe masa de operaţie a politicii locale şi a început să toace mărunt la conducerea PSD, adică pe Stoica şi Pavel, precum medicul Ciomu…

 Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *