Mizând pe faptul că mulţi nu vor fi citit, cu mare atenţie, Proiectul de Hotărâre vizând încheierea Protocolului, domnul Horhocea – preşedintele USR Ialomiţa, face acuzaţii ca…şi când USR n-ar avea nici un interes. Doar că în Protocolul ce se doreşte a fi cât mai repede încheiat, când vine vorba despre „drepturile şi obligaţiile părţilor”, prevederile ridică mari semne de întrebare. Mai ales când înţelegem din „Obligaţiile Organizatorului” (adică, ale ONG-ului!) şi „Obligaţiile Beneficiarului” , că Primăria şi bugetul local vor avea destul de multe şi de mari cheltuieli, başca personal „detaşat” a se preocupa „să pună la dispoziţia Organizatorului” tot felul de hârtii, chiar forţa de muncă pe care s-o folosească ONG-ul pentru a curăţa terenul, chiar pentru „implicarea comunităţii locale în procesul de împădurire şi protecţia terenurilor împădurite”.
Povestea USR….
„ …acum când avem șansa de a realiza concret prima pădure urbană în Slobozia, PSD SE ”OPUNE” prin ABȚINERE CU VEHEMENȚĂ! refuzând inițiativa ONG-ului ”Pădurea Copiilor”, privind plantarea- TOTAL GRATUITĂ a suprafeței de 8 ha de pădure in vecinătatea cartierului nou, fix in zona de nord a Sloboziei, de unde stim deja prea bine cu toții, că ne ”bate” vântul. Doar PSD refuză și se abține de la vot, alegând pârloaga în locul pădurilor urbane în Slobozia!! Marțea trecută, 28.02.2023, consilierii locali nu au reușit să voteze, în Ședința Consiliului
Local Slobozia, UN SIMPLU PARTENERIAT cu ONG-ul ”Pădurea Copiilor”, ong-ul care a făcut toate diligențele (studii pedologice, achiziții de puieti, contracte cu voluntari, asigurare materiale, masă, transport etc.) necesare plantarii celor opt hectare de pădure, acțiune prevăzută pentru jumătatea lunii martie 2023. Din informațiile pe care le avem ong-ul ”Pădurea copiilor” a avut asigurarea informală a celor doi viceprimari PNL-PSD, că aprobarea parteneriatului, de care ong-ul are nevoie pentru a se justifica in fața sponsorilor, este doar o formalitate! Dar a fost marți și au fost ”3 ceasuri rele”! Deși era vorba despre o formalitate, când un ONG fără implicare politică aduce pe tavă plantarea GRATUITĂ a 8 hectare de pădure, consilierii PSD s-au abținut, în mod inexplicabil și fără a oferi un motiv plauzibil pentru abținere, de la exercitarea votului, conștienți de faptul că, în acel moment restul consilierilor nu pot întruni cvorumul pentru aprobarea parteneriatului cu ong-ul ”Pădurea copiilor”!
Îi solicit, în mod expres, domnului primar Dragos Soare, să convoace, ședința extraordinară a Consiliului Local, în vederea adoptării acestui parteneriat pentru a facilita demararea acțiunii de plantare a puieților în timp util de către singurul ONG, care s-a arătat real interesat să sprijine municipiul Slobozia și pe locuitorii lui care, iată!, sunt ignorați și sfidați cu seninătate de către consilierii PSD. Și această stare de dezinteres social în legătură cu refacerea perdelelor forestiere așa cum erau îaintea comunismului chiar şi în Bărăgan, durează de zeci de ani în comportamentul
politic al PSD-ului. Urmărind evoluția lucrurilor, după ce consilierii PSD au refuzat să aprobe un parteneriat care ar aduce ACUM, în mod gratuit, primul trup de pădure urbană de 8 hectare pentru noi toti si copiii locuitorilor municipiului Slobozia, am descoperit că, de fapt, abținerea de la vot, fără o motivație clară si public asumată, a consilierilor PSD Slobozia, este foarte posibil -se pare- să fie o manevră politică! Conform publicatiilor media, am aflat toti că PSD la nivel central, a inivitat, joi, 02 martie, în sediul din Bucuresti, câteva ONG-uri ”alese pe sprânceană” pentru a discuta despre banii din PNRR dedicați ONG-urilor, sub pretextul ”miza noastră e mare-viitorul nostru si al planetei”. OARE? Şi de ce la ”PARTID”, o discutie despre banii publici din PNRR? Pentru noi este clar că se refuză un parteneriat cu ong-ul ”Pădurea copiilor”, care pune la dispoziție gratuit material săditor, voluntari și experți pentru împădurirea celor 8 hectare de teren, posibil în favoarea unor ong-uri aservite, care probabil, fiind doar o posibilă supoziție, se vor abona la bani din PNRR – adică bani tot din buzunarele noastre, ale contribuabililor!…”
Primarul Soare dixit
Vă reamintesc faptul că în chiar timpul campaniei electorale, USR (PLUS) a fraternizat cu PNL Ialomiţa, astfel „ţinând aproape” primarului care este, azi, Dragoş Soare. V-amintiţi, sper, cum contracandidatul Ciprian Bocioagă a renunţat să mai intre-n lupta pentru Primăria Slobozia, şi a ieşit în presă declarând că el îi acordă tot sprijinul lui Dragoş Soare. Doi ani mai târziu, primarul l-a recompensat făcându-şi-l „consilier personal”.
Aşa că înţelegem cum se leagă prietenia şi devine transpartinică dorinţa de „facere de bine” de tip ong-ist. Ce nu înţelegem este disponibilitatea primarului de a „pune la dispoziţie” toate câte prevede Protocolul acela de…care v-am vorbit ceva mai sus, în rândurile explicative ale acestui articol. L-am întrebat pe primarul Dragoş Soare care este părerea lui despre declaraţia preşedintelui USR Ialomiţa. Iată răspunsul domnului Soare : „ În ședința ordinară a Consiliului Local al Municipiului Slobozia, întrunit în data de 28 februarie 2023, am propus dezbaterii plenului Consiliului Local, cu suplimentarea ordinii de zi, proiectul de hotărâre privind aprobarea încheierii unui Protocol de Parteneriat între Asociația ”Pădurea Copiilor” și UAT Municipiul Slobozia. Acest parteneriat are ca obiect realizarea unei perdele de protecție forestieră a UAT Municipiul Slobozia pe o suprafață de 8 ha de teren neproductiv, în scopul combaterii schimbărilor climatice pe teritoriul Sloboziei. Consider că proiectul de parteneriat este unul în beneficiul comunității pe care o reprezint, propunerea de realizare a unei perdele forestiere în zona de nord a orașului fiind cunoscută de mulți ani, aceasta fiind și propunerea pe care o avem în discuție în acest moment la elaborarea PUG al Municipiului și motivul pentru care am și propus membrilor Consiliului Local aprobarea acestui proiect, ce presupune zero costuri pentru bugetul primăriei.
În cadrul ședinței Consiliului Local al Municipiului Slobozia a fost supus votului consilierilor proiectul în discuție, 10 consilieri exprimându-și opțiunea pentru și 7 consilieri abținându-se, ceea ce înseamnă că proiectul nu a fost aprobat, neîntrunind numărul necesar de voturi de jumătate plus unu din numărul consilierilor prezenți. Grupul consilierilor PSD și-a exprimat opțiunea de a se abține, fără a mai fi discuții suplimentare. Poate nu am reușit eu și colegii mei să informăm suficient de bine membrii Consiliului Local despre importanța și beneficiul acestei acțiuni de împădurire pentru comunitatea noastră, motiv pentru care voi reintroduce pe ordinea de zi proiectul de hotărâre în următoarea ședință a plenului și voi transmite consilierilor și informarea Asociației ”Pădurea Copiilor”, care prezintă suficiente argumente din punctul meu de vedere pentru a susține aprobarea acestui parteneriat.
În ceea ce privește comunicatul de presă al USR Ialomița pentru care îmi solicitați un punct de vedere, nu am de comentat nimic suplimentar, fiind opinia unui partid politic liber să se exprime după cum dorește, în baza informațiilor pe care le are la dispoziție.”
Ce zice Potor – consilier şi vicepreşedinte al PSD
„În cazul proiectului de care vorbim, dubiul meu a fost referitor la legalitate. Şi vă spun de ce! Când s-a selectat acest ONG care se numeşte „Pădurea Copiilor”, având în vedere că prin proiect se pune la dispoziţie o suprafaţă de 8 (opt) hectare de teren unui ONG, iar acest ONG va utiliza acel teren pentru a depune un Proiect, şi va încasa redevenţele din acel proiect, pe persoana lui, pe ONG, utilizând resurse locale…
Eu le-am spus că era civilizat să facă, măcar formal, un tip de consultare publică, să vedem dacă nu cumva sunt mai multe ONG-uri care ar vrea să beneficieze de resursele UAT local. Pentru că, prin extensie, putem să venim la chestiunea asta, în care să spunem în felul ăsta: vine un ONG şi vrea o mie de hectare de la Slobozia, ca să facă Parc Fotovoltaic, de exemplu! (…) Deci, eu nu mă opun la Proiect, ci am spus: faceţi, în termen foarte scurt, cinci zile, o „procedură” prin care se selectează un ONG care să aibă experienţă în domeniul ăsta, care să mai fi făcut, care (…) Pentru că, altfel, mi se pare o golăneală uriaşă. Dacă făcea PSD chestia asta, era urlet! (…) ONG-ul va obţine resurse financiare. Eu n-am o problemă, să obţină! Dar, ideea este să fie făcut de-o manieră cât de cât transparentă, toată povestea asta! Eu n-am votat împotrivă, a fost o abţinere. (…) O fi oportun, dar eu mă îndoiesc că e legal să se procedeze aşa! Sau, nu e moral, cel puţin! Cine i-a dat Primăriei Slobozia voie să facă nişte discuţii cu acest ONG, şi pe urmă să vină cu un Protocopol şi să-l supună aprobării consilierilor? Mă abţin, pentru că mi se pare cel puţin dubios! Să se urmeze o cale procedurală, şi votez cu mare drag!”
Azi, 13 martie are loc şedinţa de Consiliu Local, pe această problemă! Ar fi de mirare să întrebe cineva: Ce se întâmplă cu Parteneruiatul/Contractul pentru cele 8 hectare, dacă ONG-ul nu reuşeşte să primească preconizatele fonduri europene?