Modalități de efectuare a plăților către ANAF

Distribuie articolul:

Administrația Județeana a Finanțelor Publice Ialomiţa informează contribuabilii persoanele fizice că își pot îndeplini obligațiile de plată reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat prin următoarele modalități de efectuare a plăților:
– On-line, cu cardul, prin intermediul Spațiului Privat Virtual sau al platformei Ghiseul.ro

Datele de logare pentru Ghiseul.ro se obțin on-line, accesând secțiunea „SOLICITĂ DATE DE ACCES” de pe prima pagină www.ghiseul.ro și parcurgând următorele etape: „Verificare CNP – Validare card – Trimitere e-mail cu datele de logare”
-cu cardul bancar, la casieriile Trezoreriei Statului pe raza cărora aceștia își au domiciliul fiscal (adresa din actul de identitate: buletin/carte de identitate, permis de ședere pe teritoriul României, număr de înregistrare fiscală)
– prin virament bancar
Codurile IBAN aferente conturilor unităților Trezoreriei Statului se regăsec pe deciziile de impunere sau pe site-ul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în secțiunea ”asistență contribuabili –  plata obligațiilor fiscale – codurile IBAN”.  Model de completare: În secțiunea „Beneficiar”, câmpul „Cod de identificare fiscală” se completează CNP-ul contribuabilului pentru care se face plata.
Ordinul de plată poate fi completat și cu ajutorul aplicației OPFV de pe site-ul ANAF, secțiunea ”asistență contribuabili – Programe utile”. Pentru efectuarea plăților, pot fi utilizate și serviciile e-banking.
–  cu mandat poștal, prin intermediul oficiilor poștale;
– cu numerar, la casieriile Trezoreriei Statului pe raza cărora contribuabilii își au domiciliul fiscal.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *