Primarul Adrian Mocioniu VERSUS candidatul Dragoş Soare

Distribuie articolul:

Regulament privind construirea şi funcţionarea spălătoriilor auto, vulcanizărilor şi service-urilor auto”

Iată titulatura unui proiect de Hotărâre pe care actualul primar intenţionează să-l treacă pe Ordinea de zi a uneia dintre viitoarele şedinţe a Consiliului Local, desigur după ce Mocioniu se va întâlni cu patronii firmelor afectate de-o asemenea posibilă măsură administrativă. Nu încape nici o îndoială că amândoi protagoniştii acestui articol de presă au intrat deja în campania electorală pentru alegeri locale. Din motive ce ţin de administraţie, primarul care este Adrian Mocioniu a găsit de cuviinţă să creioneze un proiect de Hotărâre pe care să-l supună aprobării consilierilor locali, în vederea modificării actualei stări de fapt, în ceea ce priveşte funcţionarea SPĂLĂTORIILOR şi a SERVICE-urilor auto pe teritoriul intravilan al municipiului Slobozia.

Ce-a făcut şi ce zice candidatul Soare

Înţelegând din textul Proiectului de Hotărâre iniţiat de primarul Mocioniu că firmele care desfăşoară activităţi de spălătorie, service, vulcanizare, urmează să fie relocate, Dragoş Soare s-a alăturat nemulţumiţilor patroni, cu scopul precis de a-i ajuta pe aceştia în lupta lor cu „balaurul” din Primăria municipiului Slobozia. Pe cale de consecinţă, luni, 02 Martie, în sală mică a Centrului Cultural „Ionel Perlea” candidatul PNL pentru funcţia de primar al municipiului Slobozia s-a întâlnit cu patronii, bineînţeles, în prezenţa presei. „ (…) Demersul nostru, central, este pe relocarea acestor afaceri, fără nici un fel de justificare logică, şi fără pic de responsabilitate, în ceea ce priveşte investiţiile pe care le-au făcut aceşti oameni, fără să fie luat în calcul un impact asupra vieţii economice locale, un impact asupra veniturilor celor care lucrează în aceste firme (cred că sunt în jur de cel puţin 200 de angajaţi), fără să creeze alternative, fără să aibă nici un plan. (…) Acest Regulament este făcut de Serviciul de Urbanism, nu are la bază un studiu de impact, vizavi de ce generează blocarea acestor afaceri  (…)

Ce intenţionează să (mai) facă primarul Mocioniu

În fapt, primarul Mocioniu pare că a umblat un pic la „nuanţele” Regulamentului în baza căruia, înţelegem, până acum au funcţionat aceste firme. Şi de unde erau toate de-un roşu aprins, ele, nuanţele, au căpătat şi-un luciu aparte, parcă! (…) Trebuie avut în vedere faptul că orice activitate care vine în întâmpinarea nevoilor unor cetăţeni, nu trebuie să aducă atingere drepturilor altor cetăţeni, indiferent de natura acestora. Ţinând cont de faptul că actualul Regulanent Local de Urbanism, este aprobat în baza Planului Urbanistic General, aprobat încă din anul 1996 prin H.C.L. nr.25, actvalizat prin H.C.L. nr. 13212008 şi prelungit prin H.C.L. nr. 18612018, consider necesar a se aproba prezentul Regulament prin care se stabilesc noi reguli cu privire la construirea şi funcţionarea Spălătoriilor auto, Vulcanizărilor şi Service-urilor auto de pe raza municipiului Slobozia. (…) realizarea acestor construcţii se aprobă numai la periferia municipiului, în zonele mai puţin aglomerate, cu respectarea prevederilor prezentului regulament (…) pentru a reloca actualele spălătorii şi vulcanizări auto care nu corespund actualului Regulament, se acordă o perioadă de max. 3 ani, de la data primirii notificării de la administraţia publică locală. Pentru a reloca actualele service-uri auto care nu corespund actualului Regulament, care pot crea riscuri pentru săntate sau disconfort pentru populaţie prin producerea de zgomot, vibraţii, mirosuri, praf, fum, gaze toxice sau iritante, etc., se acordă o perioadă de max. 5 ani, de la data primirii notificării de la administraţia publică locală. Pentru persoanele juridice ce desfăşoară activităţi care fac obiectul prezentului Regulament, în funcţie de solicitările acestora, se pot acorda diverse facilităţi ( teren în concesiune, superficie, dacă la momentul cererii Primăria dispune de aceste terenuri, scutiri de taxe şi impozite, scutiri de la plata obţinerii autonzaţiilor, etc.)” Asta stă scris în Proiectul de Hotărâre iniţiat de Mocioniu. Contactat telefonic (după ce Dragoş Soare s-a întâlnit cu patronii) şi rugat să comenteze acţiunea contracandidatului său, primarul Mocioniu ne-a declarat că a decis să desfăşoare o DEZBATRERE PUBLICĂ, în data de 10 martie, 2020, la orele 17:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Municipiului Slobozia (fostul Cinematograf Galax), dar că până atunci se va întâlni cu aceiaşi patroni, în ziua de audienţă, adică joi, 05 martie, începând cu ora 14:00.  Cum la ora întâlnirii lor ediţia de azi a ziarului se afla deja sub tipar, despre ce s-a discutat şi stabilit acolo, vom relata în numărul următor. De menţionat faptul că, din răspunsul domnului Mocioniu, noi am înţeles că ar fi loc de modificări pe Regulamentul întocmit de specialişti, deoarece „ nu a fost întocmit corespunzător”. Cu precizarea că acolo, la întâlnirea domnului Soare cu patronii, aceştia au fost de acord că ceva-ceva trebuie făcut şi în acest domeniu, rămâne de văzut ce se va întâmpla cu aceste mici firme aşa-zis „de subzistenţă”. Cum nici firmele nu-s atât de vinovate, dar nici oamenii nu reclamă chiar degeaba, cu siguranţă, mai întâi se va face apel la „Organele” menite a descinde la faţa locului, ca să controleze şi să întroneze ordinea şi disciplina, începând cu oprirea zgomotului pe care-l produc, la orice oră din zi şi din noapte, şi până la „cârdul” de maşini parcate pe locuri care nu sunt special amenajate de către spălătorii, maşini care stând în aşteptare pentru a fi spălate, cică, şi încurcă circulaţia în zonă.

 


Distribuie articolul:

One thought on “Primarul Adrian Mocioniu VERSUS candidatul Dragoş Soare

  1. comment pe fb ,,Liliana Popa – Zgomot de la jeturile de apa sub presiune;pietoni si masini din parcarea cu plata , stropite cu apa uzata; baltoace si asfalt distrus; luarea din alee ptr construirea unei rampi de acces; pet-uri , ambalaje, mucuri de tigari aruncate pe trotuar de soferii care asteapta; spalat de covore pana la 22; manele date la maxim; tipete ale angajatilor! Geamuri inchise din cauza zgomotului infernal! Nervi intinsi la maxim! Totul se intampla la Spalatoria auto de la Clubul Tineretului! Si, recent, un nou proprietar care face lucrari de reconstructie in incinta spalatoriei auto! Nimeni nu ne-a intrebat cand au fost date autorizatiile de functionare! Suntem de acord cu relocarea lor in zona industriala ! Vrem sa ne fie respectate drepturile de liniste si curatenie! Va rugam sa ne ajutati !,,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *