Directorul SC Drumuri Judeţene are o pată pe cazierul fiscal?

Distribuie articolul:

* Întrebăm aci, fiindcă noul director e greu de găsit, iar noi n-avem de ce să aşteptăm până mâine, poimâine…! Şi dacă nici doamna Tivadaru care-i de zeci de ani în firmă, nu ştie nici dacă directorul are telefon de serviciu (şi, deci, nici care-i numărul la care l-am fi putut apela), atunci scriem şi noi aci ce şi cât ştim!      

Deşi ne-ar fi fost mai la îndemână să scriem despre lucră(tu)rile de asfaltare şi plombare care s-au executat (deficitar, aşa cum reiese din chiar Raportul Curţii de Conturi!) în sectorul vizând Drumurile Judeţene, deşi ne-ar fi plăcut să vorbim despre Bugetul de Venituri şi Cheltuieli care, în anul de graţie 2017, depăşeşte 10.000.000 lei, graţie alocărilor bugetare de la Consiliul Judetean Ialomiţa, în ograda căruia se află această firmă, azi vorbim doar despre nişte „pete” ce ni s-au înfăţişat a fi pe dosarul de cadre al celui care i-a luat locul lui Ghibanu. Nu-i aşa că aţi şi uitat că Ghibanu a fost mahărul peste această firmă a CJI ? Nu vă judecăm, căci nici pe Ghibanu nu l-am judecat atunci când a plecat! Şi nici cine trebuia să-l judece, nu l-a judecat, chit că aşa s-ar fi cuvenit, mai ales că trebuia făcută o descărcare de gestiune!  drumuri

Cristi Adrian Stan este noul director al firmei Consiliului Judeţean Ialomiţa. Uns în funcţie datorită câştigării concursului (da, ştim că pare o glumă, dar dacă omul poate dovedi că a participat şi a câştigat, n-ai ce-i face!), domnul Stan le-a fost prezentat consilierilor judeţeni, în cadrul şedinţei ordinare pe a cărei ordine de zi a şi figurat un proiect de Hotărâre menit a-l proţăpi în funcţia de director. Imediat după ce a fost instalat în funcţie, au şi apărut bârfele. Şi cum presa este prima care află, fie şi numai „pe surse”, ziarul nostru a primit o „dovadă” vizând calitatea de „cercetat” a domnului Stan. Vâzând şi noi ce scrie pe hârtia pe care v-o înfăţişăm în facsimilul alăturat, am vrut să aflăm din chiar spusele ’mnealui, ce-ar trebui să înţelegem din fraza „conform extras informaţii din cazierul fiscal nr.6161/23.03.2016 pentru noul reprezentant legal STAN CRISTI Drumuri si Poduri CAZIERADRIAN, există înscrise fapte sancţionabile…” .

Şi fiindcă ani de zile, şi noi ca toată lumea am stat cu ochii pe Ghibanu (deşi firma a avut şi continuă să aibă şi un administrator, în persoana domnului Stănescu Florin), ne-am propus ca, de-acum înainte, să vedem şi dincolo de acest „ţap ispăşitor” care este managerul. Aşa încât, începând cu-acest mandat al acestui nou manager, fi-vom cu ochii şi pe faptele de vitejie ale administratorului şi, bineînţeles, ale membrilor Consiliului de Administraţie. Căci, dacă încasează indemnizaţie din banii publici, trebuie să şi ştim pentru ce anume muncă, nu?


Distribuie articolul:

5 thoughts on “Directorul SC Drumuri Judeţene are o pată pe cazierul fiscal?

  1. Repetati dupa mine, doamna Miclea Atena TIVADARU. Vai de capul vostru, nu sunteti in stare nici macar sa scrieti corect un nume.

    1. Ce vă mai place să „vă râdeţi” prosteşte! Putea să-i fie ăsta numele…! TivadarU, bine! Nu e o mare greşeală, terminaţi cu prostiile!

  2. Cum au putut sa-l desemneze cîștigător si sa semneze contractul de management cînd d-nul Stan avea o infracțiune in cazierul fiscal ? Au fost ‘presati ‘ de d-nul Moraru ?

  3. A prezentat un cazier fiscal fals la concurs pentru a fi admis ? Registrul comertului descarca automat Cazierul fiscal . Miroase a DNA , deja !

  4. Se pare concurs trucat de președintele și membri Consiliului de Administratie !Cu o mențiune în cazierul fiscal nu trebuia admis la concurs ,e incompatibil ! Elementele clare de abuz în serviciu ! DNA ,Diicot preia legătură ?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *