Liceul „Al. I. Cuza” se cam întrece cu gluma… excursiilor „pregătitoare” !

Distribuie articolul:

Când, în urmă cu 6 luni, postam pe site-ul ziarului Ştirea articolul „ Din Slobozia în Setúbal, Portugalia” şi prezentam proiectul cu finanţare de la Uniunea Europeană, de acre s-au bucurat vreo 20 de elevi şi doi profesori de la acest liceu Tehnologic, nici prin minte nu ne-a trecut că suma va fi cu mult mai mare decât cea de 20.000 de euro pe care noi o precizasem în articol. Cum articolul de presă a fost citit de foarte mulţi (pe site-ul www.ziarulstirea.ro chiar se poate vedea ratingul) cetăţeni, unii ne-au replicat că informaţia noastră este eronată, sumele de bani cheltuite în acel proiect fiind mult mai mari.

Din motive ce ţin de forţa de muncă, dar şi de avalanşa de subiecte ce s-a revărsat peste noi, dat fiindcă a fost un an cu două campanii electorale, n-am avut răgazul de-a reveni pe acest subiect. Totuşi, dat fiindcă adresasem alt set de întrebări conducerii acestui Liceu. Că veni vorba, atragem atenţia doamnei director că liceul nu este particular, iar ’mneaei nu este patron, ci angajat al statului! Aşa că aroganţa de-a certa jurnaliştii pentru că revin cu întrebări pe aceeaşi temă, nu vă este permisă, madam! Revenim, deci, şi când primim răspunsurile la adresa nr.144/17.11.2016, mai să nu ne vină a crede că pentru plimbarea menită, chipurile, a conduce la „îmbunătăţirea competenţelor profesionale şi de comunicare într-o limbă străină…”, s-au cheltuit 53.436 EURO. Adică peste 2,8 MILIARDE de lei vechi. Pentru ce anume a tocat atâta bănet, echipa managerială formată din doamna director Daniela MIHALACHE şi, desigur, domnul director-adjunct Costică STREZOIU? Potrivit răspunsului oficial primit, avem cheltuieli după cum urmează:

  • 34.776 euro – sprijin individual pentru mobilitatea celor 20 de elevi participanţi şi cei doi profesori însoţitori;
  • 11.600 euro – transport;
  •  7.000 euro – sprijin organizational (cursuri lingvistice de limba engleză şi limba portugheză, transfer întern – România, Portugalia, asigurări pentru participanţi, monitorizare) ;

Cât de multe aţi înteles dumneavoastră din aceste informaţii, tot atâtea am înţeles şi noi. Şi-am înţeles „decât” atâta, nu pentru că nu ne duce mintea, ci pentru că ofuscarea vădită a celor implicaţi în astfel de proiecte, ne taie din elanul de a-i mai întreba ceva. Şi-apoi, ce-am putea să-i mai întrebăm, din moment ce ne este clar de cum aflăm despre astfel de cheltuieli, că este vorba mai degrabă despre o neruşinată plimbare, nicidecum despre o pregătire a elevilor. Aproape că suntem ferm convinşi că acei elevi nu s-au ales cu cine ştie ce „cunoştinţe profesionale” (vorbim despre viitori OSPĂTARI, stimabililor!!!), ca urmare a „specializării” de scurtă durată, efectuată pe-o aşa mare cheltuială. Şi pentru ca „tacâmul să fie complet” (şi să rămânem în domeniul ce vizează mise-en-place), doamna Tudora Aida – Simona, cea care a fost managerul de proiect, s-a mai descurcat de-un proiect ce se derulează şi în anul şcolar 2016 – 2017. Cu toţii ştim că, aproape nu este an fără ca sindicatele din Învăţământ să ameninţe cu greve şi, desigur, cu „îngheţarea anului şcolar”. Pe motiv că salariile sunt considerate „de mizerie”. Cine spune că profesorii dau meditaţii, că iau mită la examene, trebuie să înţeleagă că mulţi dintre dascăli se pre(a)ocupă, nu numai de politica aducătoare de funcţii remunerate (consilieri locali, judeţeni, membri în fel de fel de AGA, CA, Comisii) ci şi de tot felul de astfel de „descurcăreli”.

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *