Ialomiţa: ARESTAŢI pentru fraudă cu reţete false

Distribuie articolul:

* Un cunoscut şi vechi medic din Ţăndărei, dar şi asistente, şi farmacişti din comuna Mihail Kogălniceanu sunt suspecţi într-un dosar de fraudă asupra sistemului de Sănătate.  DIICOT - ACADEMIA INFRACTORILOR ROMANI

În desfăşurarea cercetărilor efectuate în cauza penală, înregistrată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, în data de 25 ianuarie 2017, cu ajutorul poliţiştilor au fost efectuate 7 (şapte) percheziţii la domiciliile şi sediile unor persoane fizice şi juridice asupra cărora existau suspiciunea rezonabilă de săvârşirea infracţiunilor de înşelăciune şi fraudă informatică, fals intelectual, uz de fals, fals în înscrisuri sub semnătură privată, splălare a banilor şi divulgare a informaţiilor secrete de natură profesională. În vederea documentării activităţii infracţionalea administrării probatoriului şi recuperării prejudiciilor, de la locuinţele şi sediul firmelor aparţinând suspecţilor, au fost ridicate calculatoare, înscrisuri şi sume de bani. Potrivit celor ce ne-au fost comunicate de către Parchet din datele existente în cauză rezultă că în perioada 2010 – 2014, un medic de familie, asistenţi medicali şi farmacişti au emis, respectiv completat în fals mai multe mii de reţete pentru medicamente compensate care au fost decontate de Casa Judeţeană de frauda medic 2Sănătate Ialomiţa, prejudiciul corespunzător celor 4.508 reţete expertizate până în prezent fiind de aproape 667.000 lei.

În cursul zilei de 26 ianuarie 2017, Parchetul a propus arestarea preventivă faţă de un număr de 6 inculpaţi, propunere ce a fost admisă de Judecătoria Ialomiţa. Fiindcă ştim că există suspiciunea că şi în numele altor pacienţi, medicii de familie ar putea scrie reţete compensate care, mai apoi, să fie decontate de către CJAS Ialomiţa, în avantajul cadrelor medicale şi patronilor/administratorilor/farmaciştilor care comercializează medicamente, l-am rugat pe directorul Mihai Geantă să facă unele precizări menite a linişti, oarecum, spiritele „încinse” pe acest subiect „fierbinte” aflat GEANTA cjaspe ordinea de zi nu numai a jurnaliştilor, ci a Justiţiei, iată!

   (…) Este vorba despre nişte reţete compensate 90% ce au fost atribuite unor pensionari. Şi nu ar fi trebuit să fie eliberate către acei pensionari, deoarece ei mai aveau şi alte venituri şi…Şi acestora li s-a trimis imputaţie şi, probabil că au sesizat la Poliţie şi…de-aicea s-a extins…Noi am pus la dispoziţia Poliţiei reţetele cu pricina. (…) Şi s-a constatat că acei oameni n-au beneficiat de reţetele acelea. (…) Nu cred că mai sunt alţi medici care să procedeze astfel (…) Noi nu aveam cum să ne dăm seama. Noi verificăm sumele solicitate drept compensare (…) Când vedem mai multe reţete, şi ni se pare că ar fi cam multe, verificăm şi noi. Dar nu ne putem pronunţa asupra actului medical! (…) Acum, cu introducerea DOSARULUI ELECTRONIC DE SĂNĂTATE , toate reţetele migrează în dosarul fiecărui pacient. E principalul act medical (…) Cetăţeanul ar putea să-şi vadă Fişa medicală, cum spuneţi dumneavoastră (n.red. avansasem ideea că este posibil ca medicul să treacă acolo, în Fişă, medicamente compensate, fără ca pacienţii să beneficieze de ele!), dar de când cu Sistemul Informatic, orice reţetă se vede, cine o ia (…) La un moment dat, tot se află, dacă se săvârşesc astfel de fapte. Trebuie şi bună-credinţă, până la urmă! ne-a declarat Mihai GEANTĂ – preşedintele Casei Judeţene de Sănătate Ialomiţa.            


Distribuie articolul:

4 thoughts on “Ialomiţa: ARESTAŢI pentru fraudă cu reţete false

  1. Cam aşa se intamplă când vrei să faci bine…Până la urmă au ajutat nişte pensionari, dacă e aşa cum declară dl Geantă. Era mai bine să fie lăsaţi să moară ?

  2. Penibil, cine ne gestionează banii ptr sanatate?! ! Miroase a complicitate de la o postă sau cel putin a neglijentă la Casa de Sănătate. ..banu’ ii ochiul dracului. La un fond privat nu s-ar fi întâmplat asa ceva. Ne mai si asigură in mod comunist competentul asta ca nimeni nu a mai facut asa ceva desi el nu s-a prins ca astea i-au ciordit 6 miliarde cu zâmbetul pe buze iar acum cică există un sistem electronic si n-are cum sa fie f raudat …da cardurile proștilor de ce stau la doctori si asistente d-l Geantă? ? Crunta realitate e că toți au gustat din bugetul de stat de la ăl de cere pân la cei ce-l gestionau. .

  3. Pestele de la cap se impute. Doamna doctor, un om cu suflet mare care a dorit sa faca un bine pensionarilor a cazut la mijloc. Indiferent ce va fi, va ramane un om apropiat de locuitorii Tandareiului. Numai noi stim ce doctor bun este !Sa fiti mandra, doamna doctor de ceea ce sunteti si sa nu plecati capul nimanui !Dati-l in vileag si pe dl Geanta, caci fara el nu s-ar fi facut nimic !!! Aveti grija de dvs. !

    1. Aşa e Sanda, doamna doctor avea un suflet atât de mare că le făcea bine pensionarilor fără ca ei să stie şi prin contul ei bancar să nu ii streseze. Da, şi dl Geantă trebuie să fie mândru, că şi el e un om bun cu persoana lui fizică.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *