Slobozia şi mica eră glaciară

Distribuie articolul:

După cum bine aţi putut observa, imediat după anul nou, judeţul Ialomiţa pare că a făcut un salt în spaţiu şi timp, aterizând în secolul al XIV-lea, fiind cuprinsă de aşa numita „mică glaciaţiune”.

În micul oraş Slobozia, toată tevatura s-a petrecut, cum altfel decât luând prin surprindere autorităţile locale şi judeţene, aşa cum ne-am obişnuit de câţiva ani, practic izolând zapada-6Slobozia de restul judeţului şi întreaga Românie. Deşi viceprimarul Gradea Rudolf, într-un interviu acordat unei televiziuni online în data de 6 ianuarie 2017, spunea că totul este sub control şi că Primăria Slobozia împreună cu Direcţia de Administrare a Domeniului Public Slobozia ( DADP ) acţionează „la foc continuu” pentru a degaja străzile şi trotuarele de zăpadă. Precizăm că în data de 9 ianuarie 2017, situaţia dificilă prin care sunt nevoiţi să treacă, la propriu, cetăţenii plătitori de taxe şi impozite, încă persistă. Dacă ar fi să ne luăm iarăşi după spusele viceprimarului, DADP a acţionat pe parcursul acestor zile cu toate utilajele din dotare, cum ar fi: 4 gredere de tip volă, 3 autogredere, 5 buldoexcavatoare şi 5 tractoare cu remorcă din care se împrăştie „la lopată” un amestec de sare şi nisip. Cu toate acestea, o parte din străzile Sloboziei şi majoritatea zapada-2trotuarelor sunt inutilizabile, dacă ne raportăm la pretenţiile pe care le are un municipiu reşedinţă de judeţ, cu aspiraţii de oraş european. Unii dintre cetăţeni acuză municipalitatea, dar şi pe primarul Adrian Mocioniu, că această conducere este dezinformată de cei pe care îi are în subordine, sau că minte cu bunăştiinţă, vociferând public prin intermediul reţelelor de socializare că toate străzile sunt curăţate de zăpadă. Printre cei care îl contrazic pe primarul Mocioniu, se află desigur şi conducătorii auto, care acuzăzapada-5 municipalitatea de impotenţă administrativă, precum şi de obişnuita „bătaie de joc” atunci când sunt nevoiţi să deszăpezească ei înşişi trotuarele şi intrările în scările de bloc în detrimentul producerii de valoare adăugată pentru a susţine bugetul local prin taxe şi impozite: „Alexandru NedelcuPână astăzi la ora 10:00  nu am putut să ieşim cu maşina. Şi cred că plătim impozit la primărie la fel ca toată lumea. / Manea Valentinpe Str. Redutei nu a intrat nici un utilaj….aşteptăm şi noi unul / Cristina TatuAşteptăm şi noi utilajul la Bora pe str. Măgurii nr. 1 că azi a intrat un utilaj nici jumătate din str. şi a plecat mai mare troiene a facut de nu putem să mai ieşim nici la magazin / Horia V Teodor:  La fel şi în zona 500. Acolo nu-i nici Slobozia, nici nu trăiesc zapada-3oameni. Totul în bătaie de joc. A trecut un tractor cu o lamă pe mijlocul străzii şi a lăsat o dâră de lespezi de gheaţă stânga şi dreapta, blocând ieşirile din bloc şi maşinile din parcare. Era suficient să mai treacă o singură dată să rezolve problema cum trebuie, dar se pare că nu mai rămânea de şpagă ori tovarăşii de pe respectivele utilaje aveau alte ciubucuri de făcut. În concluzie, deszăpezire la foc continuu, dar nu şi pentru căţei.” Precizăm că am încercat să îi luăm un punc de vedere şi viceprimarului Gradea Rudolf, dar acesta nu a putut fi contactat.

Victor Ghinea


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *