Clubul Rotary invită la „Promenada Inimii”

Distribuie articolul:

* Clubul Rotary Slobozia, în colaborare cu DSP Ialomiţa- Compartimentul Promovarea Sănătăţii, împreună cu Fundația CardioPrevent, membru al Forumului Naţional de Prevenție și Fundația Română a Inimii, continuă programul „Promenada Inimilor 2016”, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii.

Acţiunea îşi propune să încurajeze populaţia oraşului să facă mişcare, ca mijloc de prevenţie a bolilor cardiovasculare, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii ce este sărbatorită în data de 29 septembrie. „Promenada inimilor” este un program inţiat de Fundaţia Irlandeză a Inimii şi implementat deja înrotary-inima peste 10 ţări europene şi a avut un succes răsunător şi printre români. În România, programul a fost lansat în 2013, în ultimii ani participând mii de persoane în lupta bolilor cardiovasculare.

„Noi cei din Rotary Club, dar şi tinerii din Interact Club, suntem dedicaţi comunităţii în care trăim, iar prin acest eveniment aflat deja la a IV- a ediţie, avem din nou ocazia să arătăm că ne pasă şi încurajăm mişcarea, ca un mijloc simplu şi eficient de prevenţie împotriva bolilor cardiovasculare. Cu această ocazie, în data de 1 octombrie, ora 10:00, invităm locuitorii oraşului la o plimbare pe un traseu marcat cu o lungime de 3 km, care începe de la Centrul Cultural „Ionel Perlea”, continuă pe strada Dobrogeanu Gherea, Aleile din Parcul Catedrală şi se încheie la Ciupercuţa din Parc. La sfâşitul plimbarii vă oferim oportunitatea unui control al tensiunii arteriale în spaţiul amenajat, premii obţinute prin înscrierea la tombolă a participanţilor la traseu dar şi demonstraţii de Kangoo-Jumps şi gimnastică terapeutică susţinute de Instructor Internaţional Kangoo Jumps Lucica Bordei şi terapeuţi din cadrul Clinicii de Sănătate Comoclinic” a rotary-imagineprecizat doamna Măndica Ţintă – preşedinte Club Rotary Slobozia.

Aşadar, organizatorii ne invită să reflectăm la activităţile organizate de Club Rotary, cu ocazia Zilei Mondiale a Inimii 2016 şi să participăm activ la „Promenada Inimii” . „România ocupa locul II în topul ţărilor din comunitate unde se moare din cauza bolilor circulatorii. La fiecare 30 de minute, un român face infarct miocardic. Unul din trei români suferă de hipertensiune arterială. Şapte milioane de români suferă de una dintre manifestările generalizate ale bolilor cardiovasculare. Toate aceste boli pot fi prevenite, iar mişcarea zilnică este elementul central al optimizării modului nostru de viaţă. Noi ne-am pus inima la treabă. Tu ce faci?” spune Prof. Dr. Dan Gaiţă – membru în Consiliul de Conducere al European Heart Network.

 

 

 

 


Distribuie articolul:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *