Pedepse mici, pagube mari, de ce-am avea încredere în Justiţie?

Ministrul Justiției, Raluca Prună a declarat presei că va solicita Consiliului Superior al Magistraturii să analizeze cauzele care au dus la scăderea încrederii populației în justiția din România. Deoarece așa cum a reieșit din ultimul Eurobarometru al Comisiei Europene; că oamenii nu mai cred că procuprorii şi judecătorii împart dreptatea după natura şi dimensiunea socio-finaciar-psihologică a faptelor, ci după interese, meschine, personale şi/sau de grup, politic, profesional ori chiar de altă natură…

„A fost și pentru mine destul de surprinzător să văd că încrederea populației din România în justiție este la 35% și că a existat o scădere de 13 puncte procentuale (…) Nu aș vrea să speculez, însă eu cred că mare parte din imaginea pe care publicul din România o are cu privire la justiție se datorează și unei expuneri a sistemului de justiție în spațiul public care, de multe ori, este prea mare. Și când spune expunere nu mă refer la faptul că presa vorbește în mod firesc și legitim despre ceea ce se întâmplă (…) De exemplu, faptul că de câteva luni bune dinspre asociațiile de magistrați se vorbește despre acoperiții din justiție, se induce în spațiul public ideea aceasta că ceva ar fi în neregulă cu sistemul, cred că are un efect pervers asupra imaginii justiției și asupra încrederii populației în justiție” a declarat Raluca Prună la Adevărul Live. Potrivit Agerpres, Raluca Prună a declarat şi că o altă posibilă cauză a scăderii încrederii oamenilor în sistem ar putea fi și unele pedepse aplicate pentru fapte de corupție, care sunt percepute ca fiind prea mici.De ani de zile asistăm la mascarada ai cărei protagonişti sunt inculpaţii, fie ei oameni de rând, politicieni sau chiar justiţiari. De ani de zile vedem cum aşa-numitele Organe ale statului se sesizează şi încep cercetările după un revoltător număr de ani şi-apoi, după ce-i reţine câteva zile pe făptuitori, aceştia ies bine mersi din „beciul domnesc” şi îşi văd liniştiţi de viaţă, profitând de bunurile care fac – sau aşa ar trebui! – obiectul cercetărilor. În atâţia ani de când se tot repetă acelaşi scenariu de teatru absurd,  populaţia a înţeles că, în realitate nu este vorba decât de nişte „ băieţi deştepţi” care acţionează ca o gaşcă pusă pe căpătuială, nu din salariile alea „nesimţite” pe care le încasează fiindcă sunt magistraţi, ci din şpăgi şi mită.

Şi când află – din presă! – că nici „oamenii legii” nu pot justifica averile alea…revoltător de mari, când văd la ştiri că odată ce-au fost „prinşi cu ocaua mică”, nu numai că judecarea lor trenează ani de zile, tocmai fiindcă sunt procurori sau judecători, dar nici măcar nu li se confiscă bunurile imobile – vandabile, nu viceversa! – astfel încât statul să se asigure că are din ce-şi recupera paguba, cum oare ar mai putea românii să mai aibă încredere în Justiţie? Faptul că doamna ministru iese la rampă şi, în lumina reflectoarelor, zice… ce-a zis, iată, nu înseamnă că acest monolog nu face parte dintr-un alt scenariu, unul pus în scena aia public-privată şi plină de „actori” care joacă alternând roluri, când de victime, când de călăi, când de justiţiari…