În data de 24.05.2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângâ Judecătoria Urziceni au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului BADEA FILOTE sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz in serviciu. În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
În calitate de pădurar la Cantonul silvic nr. 1 Sineşti, inculpatul Badea Filote, în perioada 2008-2013, în mai multe rânduri, în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale şi în dauna aceleiaşi părţi civile – Regia Naţională a PăduriIor – Direcţia Silvică Slobozia, nu şi-a îndeplinit ori şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile / îndatoririle de serviciu, producând un prejudiciu de 75.097 lei. În concret, la controlul de fond din luna august 2013 de la amintitul Canton silvic, au lost descoperite 183 cioate provenite din tăieri ilegale, cu un volum de 137,8 mc. Aceste tăieri ilegale au fost efectuate în mandatul pădurarului Badea Filote care nu a efectuat paza pădurii, nu a identificat cioatele tăiate ilegal, nu le-a înscris în condica de serviciu şi nici nu a sesizat Ocolul Silvic in 24 de ore, obligaţii ce îi incumbau conform Regulamentului de Pază al Pădurilor. Tăierile ilegale au fost efectuate in mod profesionist, majoritatea fiind executate la 5-20 cm sub nivelul solului, acoperite cu pâmânt, la faţa locului neexistând urme de rumeguş, coajă, sau resturi de exploatare. Dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare Judecătoriei Urziceni.
Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate in nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Padurarii de la Urziceni au fost sub protectia lui Tinel Gheorghe care a facut pe seama lor petreceri mari la adevarate masacre zise vanatori cu pedelistii vremii si au pus la cale padurea de la Urziceni. Tot in vremurile basiste cand Udrea si Boc indatorau tara a impus ilegal directorul ocolului Urziceni fara ca omul sa aiba studii .Vreti inapoi un asemenea specimen la conducerea judetului????