* La 13 decembrie 1900, cel ce avea să ajungă unul dintre renumiţii dirijori şi compozitori s-a născut în comuna Ograda, judeţul Ialomiţa.
În timpul îndelungatei sale cariere artistice, Ionel Perlea a condus numeroase spectacole de operă în Viena, Paris, Chicago, Florenţa, Buenos Aires şi a apărut la pupitrul unor prestigioase orchestre, în special în Statele Unite ale Americii. Printre compoziţiile sale se numără un concert pentru vioară şi orchestră, piese de muzică de cameră şi muzică simfonică. A lăsat moştenire numeroase înregistrări din repertoriul simfonic sau de operă. Deşi în anul 1969 Ionel Perlea dă ultimele sale concerte în Bucureşti, la Sala Palatului şi la Ateneul Român, în urma lui, românii au păstrat vie amintirea lui în conştiinţa melomanilor şi chiar a oamenilor mai puţin deprinşi cu muzica clasică.
În Ialomiţa, comuna Ograda se mândreşte cu casa în care a locuit marele muzician. An de an, prin grija doamnei Doina Roşca – directorul Centrului Cultural care poartă numele marelui dirijor – în casa memorială IONEL PERLEA au loc spectacole de înaltă ţinută cultural-artistică. În acest an, în prezenţa unui public destul de numeros, soprana BIANCA LUIGIA MANOLEANU şi soprana STANCA MARIA MANOLEANU, acompaniate la pian de REMUS MANOLEANU au prezentat un spectacol-omagiu marelui om de cultură.