Ani de-a rândul primarul Gabi Ionaşcu a sfidat evidenţele (unii cred că şi evidenţele contabile, dar asta-i treaba Curţii de Conturi care ar trebui să controleze şi să constate!), i-a sfidat pe jurnaliştii cârcotaşi şi, nu în ultimul rând, i-a sfidat pe cetăţenii care au îndrăznit a se plânge de calitatea apei care, nu numai că nu s-a îmbunătăţit, ci a suferit modificări care pot fi catalogate drept atentat la sănătatea publică, adică a consumatorilor. Mai apoi, dându-şi seama că a început să „bată la ochi” lucră(tu)rile de investiţii şi, deopotrivă, achiziţiile de bunuri şi servicii, dar şi că „pe ici pe acolo, prin părţile esenţiale” chiar s-a împuţit treaba prin birourile pline de aşa-numitele cunoştinţe angajate din interese de partid şi „pă persoană fizică”, conducerea PSD a ţesut o intrigă demnă de o telenovelă românească, astfel încât „să rupă gura târgului”. Vrând să demonstreze, o dată în plus, cât este el de corect, preşedintele Vasile Silvian Ciupercă a recomandat membrilor marca(n)ţi ai PSD – Organizaţia Ialomiţa, să îi retragă sprijinul politic lui Ionaşcu. Ca un actor care a jucat pe scena politică atât rolul secundar de viceprimar, cât şi rolul principal de edil-şef al urbei, Gabi Ionaşcu a acceptat să joace şi rolul de victimă. Scandalul în care se acuzau reciproc – avantajos Gabi Ionaşcu, Cornel Vasile şi Dănuţ Nedelcu „a dat apă la moară” celor care susţineau că lui Ionaşcu „i s-a copt” din interior, nu din cauza jurnaliştilor cârcotaşi care, de ani de zile, tot scriam despre Hotărârile Consiliului Local, hârtii pline de tot felul de „permutări şi aranjamente” care mai de care mai oneroase pentru bugetul Primăriei municipiului Slobozia. După ce Gabi Ionaşcu a fost debarcat din funcţie, cu toţii am crezut că el va fi tras la răspundere, măcar pentru cele trei capete de acuzare pe care Stoica le-a fluturat prin faţa jurnaliştilor. Aşteptările ne-au fost zadarnice, ciondăneala dintre fostul primar şi fostul viceprimar a fost una ce n-a prezentat interes nici măcar pentru mass-media,atât cea (a)servită, cât şi cea cârcotaşă. Ce a urmat, am văzut cu toţii. Groapa din faţa Primăriei, apa nepotabilă şi tot felul de alte cheltuieli oneroase pentru bugetul local, au făcut din municipiul-reşedinţă de judeţ, o nenorocită de localitate ce seamănă cu un sat amărât. Aflat în cel de-al treilea an din primul lui mandat de primar, dar şi rămas fără susţinerea politică asigurată de „tătuca” Silvian Ciupercă, edilul-şef nu mai ştie „pe unde să scoată cămaşa”, fapt pentru care actuala conducere a PSD i-a cam pus gând rău. Pentru cei care încă nu au aflat facem precizarea că deputatul Marian Neacşu a fost de curând ales în funcţia de preşedinte al Organizaţiei judeţene a PSD. Şi-aşa cum, înaintea alegerilor locale din 2012, dându-şi seama că Ionaşcu nu mai este bun de propus candidat pentru funcţia de primar, PSD-iştii „l-au lucrat”, tot aşa şi-acum, dându-şi seama că Stoica nu mai are şanse să mai obţină un mandat, aceiaşi PSD-işti îl vor „lucra” până ce va face şi el ce-a făcut predecesorul lui. Şi, ca şi Ionaşcu, Stoica va fi mulţumit să poată pleca fără „tinichea legată de coadă”. Căci, mai mult ca sigur, amărâtul ăla de dosar penal deschis pe numele lui, fi-va soluţionat cu o penibilă condamnare „cu suspendare”, în schimbul căreia Stoica va fi pus şi să facă oarece curăţenie prin actele financiar-contabile penibil de puţin controlate de Curtea de Conturi, instituţie care – şi ea! – stă de ani de zile sub conducerea unui veteran PSD-ist. Primul semn că primarului Stoica i se pregăteşte debarcarea, acesta este: că DSP Ialomiţa « face valuri » şi nu a eliberat Avizul sanitar de funcţionare a S.C. Urban, societatea pe acţiuni pe care o mânuiesc cei din conducerea Primăriei, dimpreună cu majoritatea consilierilor locali, adică PSD-iştii de…ieri şi de azi!
Apa şi groapa – două mari pietre de moară atârnate de gâtul lui Stoica!
Victor Moraru – om de bază la Secretariatul Guvernului – reclamat pentru tot felul de potlogării
Când moare câte-un un şef de Judeţeană de Partid şi/sau de instituţie a Statului
Ziua Presei a trecut, şi-n acest an, aproape neobservată
Referitor la MASCĂ, un student a petiţionat, iar CCR a „demascat” greşelile Guvernului
Chiar nu se intreaba organele statului de ce s-au aruncat pe apa sambetei atatia bani in timp ce locuitorii Sloboziei cara inca apa potabila cu bidoanele ca sa nu-si imbolnaveasca familiile?????Chiar in acest ziar am vazut un videoclip in care apa ingalbenea aproape instantaneu o batista . Tara lui Papura-Voda! Vad ca Basescu, Videanu, Udrea sunt liberi , alde Becali desi se odihnesc 2-3 ani la puscarie nu dau inapoi la buget nici un leu, si ca sa revenim la nivel local, Ceteras inca se plimba in masinile alea luxoase de pe urma padurilor achizionate si revandute fraudulos. Vai de tine popor roman