* Se vor plânge „de ochii lumii”, în timp ce alţii, de prin alte ţări, se declară de-a dreptul mulţumiţi ! Dar, desigur, aceştia au asemenea rezultate şi pentru că au irigat, nu ca românii care au stat şi s-au rugat să le dea Dumnezeu ploaie, iar /Guvernul/Parlamentul/Statul să le dea bani drept subvenţii necondiţionate nici de producţie, ca marfă vândută, încasată şi impozitată…
Deocamdată ne referim la cultivatorii de grâu. Recoltatul grâului în Uniunea Europeană se apropie de final cu producţii bune în principalele state producătoare, chiar cu o recoltă record în Franţa, cel mai mare producător european, au declarat vineri observatorii pentru Reuters. Asociaţia Generală a Producătorilor de Grâu din Franţa (AGPB) a estimat că recolta de grâu din acest an va atinge un nou record de peste 40 de milioane de tone, în creştere faţă de recolta de 37,5 milioane tone de anul trecut, în condiţiile în care producţia la hectar a atins cel mai ridicat nivel din istorie. „În pofida îngrijorărilor provocate de temperaturile ridicate, am avut unele surprize plăcute”, a declarat preşedintele AGPB, Philippe Pinta. Şi alţi observatori mizează în cazul Franţei pe o recoltă record la grâu de 39-40 milioane de tone, precum şi pe o calitate mai bună a grâului faţă de cea de anul trecut, singura excepţie fiind conţinutul de proteine, care ar urma să rămână în apropiere de media de 11,1% înregistrată în 2014.
În Germania, al doilea mare producător european de grâu, Ministerul Agriculturii estimează că recolta din acest an va fi una de 26,4 milioane tone, cu 5% mai mică decât recolta record de anul trecut, dar mai mare decât estimările anterioare. „Calitatea recoltei din 2015 este foarte satisfăcătoare, grâul având un conţinut de proteine mai mare decât anul trecut”, a precizat ministrul german al Agriculturii, Christian Schmidt.
În cazul Marii Britanii, cel de-al treilea mare producător european, ploile abundente au încetinit recoltatul în cursul acestei săptămâni şi au ridicat unele semne de întrebare cu privire la calitatea grâului. Firma de consultanţă ADAS estimează că marţi recoltatul grâului în Marea Britanie era finalizat în proporţie de 45%. „Majoritatea grâului recoltat în ultima săptămână avea nevoie de uscare în condiţiile în care conţinutul de umiditate varia între 15 şi 21%”, susţine ADAS. Estimările privind recolta de grâu a Marii Britanii variază între 15,5 şi 16 milioane de tone, în scădere faţă de recolta de 16,6 milioane de tone înregistrată anul trecut.
În cel de-al patrulea mare producător de grâu din UE, Polonia, recoltatul se va încheia săptămâna viitoare, susţine Wojtek Sabaranskide la firma de analiză Sparks Polska. „Atât producţia la hectar cât şi calitatea recoltei s-au dovedit a fi mai bune decât ne aşteptam la început. În prezent credem că recolta de grâu din acest an va fi una de aproximativ 10,8 milioane tone, cu 13% mai mică decât cea din 2014”, a declarat Sabaranski. Potrivit acestuia, graţie condiţiilor meteo favorabile, calitatea recoltei din acest an este mai mult decât satisfăcătoare.
Potrivit Agerpres, la nivel global, Consiliul Internaţional al Cerealelor (IGC) şi-a majorat estimările referitoare la recolta mondială de grâu din sezonul 2014/2015 cu 10 milioane de tone, ca urmare a unor recolte peste aşteptări în Europa şi regiunea Mării Negre. În raportul său lunar, IGC estimează că producţia mondială de grâu în actualul sezon va ajunge la 720 milioane de tone, la egalitate cu cea din ultimul sezon.