AZI, 19 iulie 2015, în Capitala țării, s-a inaugurat PASAJUL ce va subtraversa piața pe direcția Nord-Sud, pe sensul de intrare în București.
Prin acesta, legătura între șoseaua București-Ploiești și șoseaua Kiseleff se va face pe două benzi de circulașie. În subteran se desprinde o bandă separată, care va face legătura cu bulevardul Mărăști.
Circulația la suprafață se va desfășura, ca și înainte, printr-o intersecție semaforizată, care va asigura atât o parte din legăturile pietonale, cât și pe cele ale bicicletelor.
Circulația pietonală din zona intrării în parcarea parcului Herăstrău se va face printr-un nou pasaj pietonal, care a înlocuit vechea trecere de pietoni. Ca o noutate demnă de luat în seamă, din precizările primarului Oprescu am reținut că accesul în pasajul pietonal, al persoanelor cu dizabilități, se va face cu ajutorul a doua lifturi care au fost comandate de către constructor și vor fi montate în 12 săptămâni. Că, cică, soluția inițială prevedea montarea unor platforme speciale, însă aceasta s-a modificat la cererea asociațiilor persoanelor cu dizabilități.
Accesul la transportul public se va face printr-o noua stație situată pe șoseaua Kiseleff, vechile stații fiind relocate pe noul amplasament.