• Tupeul unora pare a fi atins cote alarmant de înalte – de avarie, chiar! – din moment ce se întâmplă din ce în ce mai des să vedem cum sub pretextul aşa-ziselor simpozioane pe diferite teme, birocraţii se întâlnesc şi se prea cinstesc.
„Slobozia, 04 decembrie 2014: Asociaţia EDUTECO a organizat seminarul „Acces pentru toţi: altfel = la fel”, adresat personalului autorităţilor locale şi ONG-urilor din Slobozia, având ca scop principal dezvoltarea comportamentelor proactive în relaţia cu persoane aparţinând grupurilor vulnerabile. Evenimentul face parte din proiectul „Workcall”. Seminarul a avut loc începând cu ora 10.00, la Slobozia, Hotel Central, Bulevardul Cosminului, nr. 2-4, fiind susţinut de Anabela HANI, în colaborare cu Cristina MANOLE, traineri care au o vastă experienţă în programe de formare şi dezvoltare profesională şi personală (…) „Workcall”, proiect în valoare de circa 9 milioane de lei, este cofinanţat din Fondul Social European, Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013, „Investeşte în oameni” şi are o durată de 18 luni (aprilie 2014 – octombrie 2015), fiind implementat de Forum Group, în parteneriat cu Salina Turda, Asociaţia Eduteco şi Agenţia de Consultanţă în Afaceri Română ( …) Proiectul asigură şi furnizarea de servicii de informare, consiliere şi orientare profesională pentru un număr de 1.000 de persoane care aparţin grupurilor vulnerabile”
Şi-aceste 90 de MILIARDE…
Transmise printr-un comunicat de presă, aceste informaţii nu fac decât să irite şi mai mult conştiinţa celor care s-au săturat să vadă cum, în societatea românească, toate aceste cheltuieli nu îşi găsesc, ulterior, eficienţa, ele rămânând doar simple teorii fără o minimă aplicabilitate în mediul public-privat. Ticluite cu măiestrie, frazele din comunicatul de presă, aşa precum este aceasta în care ni se aduce la cunoştinţă că „Obiectivele principale ale acestui eveniment au fost conştientizarea atitudinii personale în gestionarea relaţiei cu persoane posibil a fi angajate, care aparţin unor grupuri vulnerabile”, pot induce în mentalul colectiv o imagine în care ONG-urile apar ca nişte salvatori ai celor năpăstuiţi de soartă. Din păcate, situaţia de după finalizarea acestor întâlniri desfăşurate, cum spuneam, în restaurante elegante, este una cât se poate de dezolantă pentru cei care, participând, şi-au pus nădejdea în „cunoştinţele acumulate” pe parcursul aşa-ziselor cursuri de pregătire care, chipurile, i-ar ajuta pe cei cu probleme să facă faţă interviurilor spre a obţine un loc de muncă, bla, bla, bla…Şi când oamenii de afaceri pricep că şi-aceste 90 de MILIARDE de lei vechi se-adaugă unui purcoi de bani publici, iar aceşti bani sunt verificaţi numai din punct de vedere al evidenţierii cheltuielilor în documentele financiar-contabile, sigur că se simt frustraţi în dreptul lor de-a fi beneficiarii unor nevolinici meseriaşi, specialişti şi în alte domenii ale economiei naţionale, nu numai cele revoltător de neproductive, aşa cum sunt „specialiştii în comunicare”, spre exemplu! Eu nu zic că n-ar trebui să mănânce şi ei undeva în ziua în care desfăşoară acţiuni care, chipurile, se întind pe toată ziua de lucru. Zic doar că, de la un timp, prea se întâlnesc numai în restaurante, prea stau ore întregi cu farfuriile pline în faţă, prea scump mănâncă şi prea nu se vede în urma lor. Ce zic patronii, nu vă mai spun!
Sociodrama ca metodă?!
„Metoda de acţiune folosită pe parcursul seminarului este sociodrama, metodă de exploatare activă a sistemelor mai largi – în societate, organizaţii, instituţii şi comunităţi – pentru a determina (acolo unde este cazul) schimbări, dezvoltări şi transformări individuale sau de grup.”. Citind aceste fraze, mărturisesc că nu mă lasă inima să nu mă revolt. Mai ales când ştiu că, în fapt, drama aia socială e mai mult închipuită. Spun asta având în vedere multele ştiri care fac dovada faptului că multora dintre cei care nu au un loc de muncă, nici nu-şi prea caută de muncă, preferând şomajul şi, mai apoi, ajutoarele sociale, micile venituri fiind completate cu fel de fel de „descurcăreli” neluate în colimator de Fisc. Şi-apoi, ce facem cu drama patronilor care constată că şi după astfel de cursuri, forţa de muncă la fel de nepregătită ca atunci când au finalizat cursurile liceelor şi, îndrăznesc a spune chiar a facultăţilor care scot specialişti ca „pe bandă rulantă” ? Adresez aici întrebarea fiindcă aceste informaţii ne-au fost servite printr-un comunicat, după ce organizatorii şi participanţii „au servit” ceva bun la restaurantul acela în care eu tocmai ce intrasem ca, pe banii mei, să mănând „meniul zilei” care costă cu mult mai puţin decât a costat o porţie din bunătăţile frumos aşezate în „bufetul” pregătit pentru acest Simpozion…
IONICA GHINEA
P. S. Nu ştiu cât ne costă şi proiectul „ Solidar – recunoaştere şi demnitate pe piaţa muncii….” al cărei beneficiar este Direcţia „Protecţia Copilului” Ialomiţa, dar promit să aflu!