Nașterea unui copil reprezintă un eveniment important în viața oricărei femei. De obicei, a da viață unei ființe, înseamnă un moment de fericire în viața părinților dar, poate aduce, de asemenea, tristețe și anxietate. Astfel de trăiri o pun pe mamă într-o poziție foarte dificilă de a avea grijă de ea și de bebeluș. Depresia în perioada postpartum (după naștere) este o problemă devastatoare pentru proaspăta mămică și pentru familia acesteia. În ultimii 25 de ani, a apărut o anumită schimbare a atitudinilor în raport cu maternitatea. Posibila ambivalență a femeii privind propriul copil a fost rapid identificată și acceptată, iar mai apoi a fost catalogată ca o tulburare mentală legată de experiența maternă.
Depresia postpartum majoră se poate declanșa în primele zile sau săptămâni după naștere.
Este un fel de tulburare de dispoziție (oboseală, creșterea poftei de mâncare, sentimente de vină, dificultate în concentrare, insomnie, etc.), o boală biologică cauzată de mici modificări în chimia creierului și nu este vina mamei sau rezultatul unei personalități “slabe” sau instabile. Este o boală medicală ce poate fi tratată cu tratamente de specialitate, psihoterapie (12-16 ședințe) sau medicamente antidepresive recomandate de către un medic psihiatru. În mai mult de 70% din cazuri, depresia antenatală survine în cursul primului trimestru de sarcină. Ea afectează aproximativ o femeie însărcinată din șapte. Depresia postpartum este o experiență ce se desfășoară pe o perioadă limitată de timp (2-3 zile sau câteva săptămâni), în care au loc grave ajustări și schimbări psihologice și psihosociale. Mamele care suferă de acest tip de depresie sunt mai puțin implicate în viața copilului și au mari dificultăți în ceea ce privește afectivitatea și atașamentul emoțional.
Ca factori de risc regăsim: prima sarcină, istoric familial de depresie, existența prealabilă a sindromului premenstrual, pierderea parentală precoce, tulburările de personalitate, vârsta tănără a pacientei, condițiile dificile de viață sau, mai 
mult, lipsa intimității cu soțul și sarcina nedorită.
În ceea ce privește efectele depresiei postpartum asupra bebelușului observăm: disconfort, lipsa contactului vizual și a gesturilor, plânsul frecvent și agitația, vocalizare slabă, regres în achiziții psihomotorii sau întârziere în creștere. În momentele de indisponibilitate ale mamei, acesta poate dezvolta sentimente de ineficiență și neajutorare ce duc la tulburarea relației de atașament mamă-copil. Stigmatizarea depresiei postpartum ca o boală psihică și portretizarea unei mame ideale, determină ca această problemă să nu fie raportată de către proaspetele mămici care încearcă să ascundă această suferință și se luptă singure.
De aceea, vă recomand să nu ezitați în cererea unui ajutor din partea apropiaților sau a familiei, ori în împărtășirea stărilor prin care treceți cu alte mămici sau medicul dumneavoastră. Totodată, încercați să gândiți pozitiv, să vă oferiți momente de relaxare, reveniți la plăcerile de dinaintea sarcinii, schimbați-vă ritmul de viață și dormiți mai mult. Schimbarea pozitivă nu va ezita să apară fiind optimistă și răbdătoare.
Vă mulțumesc doamnă M.C pentru tema propusă și vă invit săptămâna viitoare cu un nou subiect la fel de interesant. Aștept opiniile dumneavoastră la adresa: emilia.beleuta@yahoo.com