Cine, din Ialomiţa, riscă să fie pe lista neagră?

Distribuie articolul:

listaMinistrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri că ministerul pe care-l conduce va introduce o definiţie a fermierului activ şi o listă neagră a companiilor şi entităţilor administrative care nu vor mai primi plăţi pe suprafaţă, ce va deveni valabilă pentru cei care vor depune cereri de plată pentru anul 2015.
„Introducem, pentru a proteja adevăraţii fermieri din România, o definiţie a fermierului activ, o listă neagră a companiilor care nu vor mai primi plăţile pe suprafaţă. Şi aici, cred că cele mai multe discuţii, vă amintiţi foarte bine (…), au fost atunci când s-au încasat plăţi pe pajiştile care aparţineau de consiliile locale, primării iar consiliile respective nu erau stimulate, pentru că încasau fonduri pe care le puteau folosi oriunde, nu erau stimulate să concesioneze către crescătorii de animale. Consiliile locale, odată cu introducerea acestei liste negre, nu vor mai putea primi plată pe suprafaţă”, a precizat ministrul Agriculturii, potrivit Agerpres. Daniel Constantin a adăugat că lista neagră avută în vedere nu se va opri la consiliile locale. „Sigur că nu ne vom opri la consiliile locale. Sunt foarte multe zone în care vom considera că nu sunt fermieri activi. (…) În primul rând avem o listă neagră agreată la nivel european, general valabilă în toate statele membre ale UE, care cuprinde persoane fizice sau juridice care gestionează aeroporturi, servicii de transport feroviar, sisteme de alimentare cu apă, servicii imobiliare, terenuri permanente de sport, terenuri destinate activităţilor e recreere. Lista neagră a României, din experienţa anilor 2007-2013, este mai mare. Şi noi am introdus persoane fizice sau juridice care gestionează bănci, cooperative de credit, instituţii financiar nebancare, societăţi de asigurare, burse de mărfuri, servicii de transport rutier, firme de construcţii, CNADNR-ul, societăţi de exploatare forestieră. Chiar şi parohiile sunt pe lista neagră, dar aici se pot încasa în continuare subvenţii, plăţile pe suprafaţă, dacă – este o prevedere a Regulamentului european – o treime din veniturile pe care le are parohia respectivă sunt reprezentate de plăţile directe”, a explicat ministrul Agriculturii. Constantin a precizat că respectiva listă neagră va fi notificată Comisiei Europene în forma pe care a prezentat-o. „Fiind vacanţă în august, probabil până-n luna septembrie va fi agreată şi după aceea ea va fi valabilă pentru cei care vor depune cereri de plată în primăvara anului 2015, deci pentru plăţile de anul viitor”, a spus ministrul Agriculturii.

 


Distribuie articolul:

One thought on “Cine, din Ialomiţa, riscă să fie pe lista neagră?

  1. Oare acest sclav al lui felix il va trece pe lista pe mafiotul dan voiculescu, condamnat deja intr-o prima instanta la 5 (cinci) ani de inchisoare cu executare? Aceasta-i intrebarea in Romania putreda, pentru ca-i condusa de psd in alianta cu securistul voiculescu!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *